Sunday, December 12, 2010

Cum instalezi modemul Vodafone pe Mac şi de ce angajaţii Vodafone sunt retarzi

Ai un computer Apple si te pune naiba sa vrei internet mobil de la Vodafone. Pe spatele pachetului în care e ambalat modemul citeşti clar: pentru a utiliza acest dispozitiv ai nevoie de un computer care rulează Windows. Nimic despre Mac. Vânzătorul te asigură însă că e compatibil şi cu computerele Apple.

Wednesday, October 13, 2010

Hermeneutica p.lii

sursă foto: Daily News

Ne-am distrat, unii (eu) ne-am tăvălit aproape la propriu pe jos de râs citind dialogul dintre Bogdan Chirieac şi Dorin Cocoş. Ce naiba, e savuros să vezi cum un jurnalist care a dat mâna cu George W. Bush la Casa Albă și care a scris ani de zile articole despre probleme de politică globală şi geostrategie şi un om de afaceri controversat se iau la p.lă la un nivel al limbajului comparabil cu cel al autorului celebrei expresii "perversă ca pe Târgu Ocna". 

"Banditule, mic şi frumos, ce faci, măi borfaşule simpatic?" - fun, nu? Te râzi când citeşti! La fel de distractivă pare şi inflaţia de p.li şi f.taiuri. În urmă cu câteva săptămâni am râs cu toţii de exprimările afectuoase - într-un registru similar - pe care S.O. Vântu le schimba, la rândul său, tot cu un prieten, Nicolae Popa.

Wednesday, September 29, 2010

Părul fetelor, domnul G şi prostia agresivă din blogosferă

gorgeous bald-headed Natalie


Stau aşa ca prostu' şi nu înţeleg. Şi oricât mă gândesc la asta, tot nu înţeleg. Na, probabil pentru că sunt prost.

Pe scurt - un nene a zis că donează nişte bani unor cauze caritabile, prin intermediul unor fete, dacă acestea se tund, adică dacă fac, la rândul lor, un mic sacrificiu pentru cauza pe care vor să o susţină. Pe larg, povestea o citiţi în Gândul, asta în cazul în care nu aţi aflat-o zilele astea de pe bloguri sau de pe twitter.

Tuesday, September 28, 2010

Despre (i)relevanţa consultantului media

FAIL stamp

De ce ai apela la un consultant? Pentru că ştie domeniul în care vrei să-ţi desfăşori business-ul mai bine decât tine. E specializat şi e la curent cu tot ce mişcă şi tot ce e relevant în aria sa de competenţă.

Şi totuşi...

Sunday, September 26, 2010

Vodafone susţine presa scrisă

Printing Press
Seriei cu iPad-ul / iPhone-ul nu poţi omorî muştele, nu poţi şterge geamurile şi nici nu poţi impacheta ouăle i se alătură si ultimul spot Vodafone.

Wednesday, July 28, 2010

Which garden?

Castelu Peles, Sinaia, Romania

Dacă aş fi un european obişnuit – să zicem un britanic care îşi face vacanţele în Spania, preocupat să găsească un hotel cu facilităţi pentru copii ca să mai scape de plozi şi să se prăjească la soare după un an la birou şi pub -, „Explore the Carpathian Garden” m-ar arunca în ceaţă total. Sorry, which garden is that?

Dacă aş fi un european mai umblat, căruia i-a trecut la un moment dat prin cap că fostul bloc comunist e o destinaţie turistică „neconvenţională”, „Explore the Carpathian Garden” m-ar face să mă gândesc la Slovacia. Şi, poate, într-un moment de inspiraţie, la România.

Friday, July 23, 2010

Cum să nu comunici pe twitter dacă eşti instituţie publică. Azi exemplul MCSI

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale are cont pe twitter. Un lucru bun, aţi putea zice, mai ales pentru o instituţie care ar trebui să fie la curent cu cele mai importante tendinţe în materie de comunicare electronică. Dacă veţi citi însă câteva tweet-uri la întâmplare, vă va pieri imediat entuziasmul.

Cel aflat în spatele tastaturii oficiale, cel mai probabil un angajat al biroului de presă lăsat nesupravegheat pe internet, gafează grav, într-un mod inacceptabil pentru o instituţie publică. Mai jos, câteva exemple:

Thursday, July 22, 2010

N-ai bani de taur? Ia un câine!

Marketing, frate!

Friday, July 16, 2010

Saviours And Angels


O surpriză de la UNKLE. Saviours And Angels - O trilogie: trei scurtmetraje pe trei dintre piesele lor. Ca de obicei, imagini menite să-ţi spulbere creierul, inconfortabile, halucinante şi hipnotice.

Primul scurtmetraj e în română şi spune povestea unor tineri români plecaţi în Marea Britanie. UNKLE n-a titrat dialogurile, special parcă pentru a-şi frustra publicul (evident, în cea mai mare parte a sa nevorbitor de română) şi a-l obliga să perceapă naraţiunea exclusiv prin intermediul muzicii.

Thursday, July 15, 2010

Cum arătă un Nicolae Guţă gay?


Cum ar arăta un Nicolae Guţă gay? Aşa-i că nu v-aţi întrebat asta niciodată? Hai, faceţi un efort de imaginaţie! Ce ar cânta el? Cum s-ar îmbrăca? Ar avea vreo tunsoare (coafură?!) specială? Cum ar suna manelele gay? Ar avea ele succes?

Luaţi-vă o pauză de gândire şi lăsaţi-vă imaginaţia să zburde. Cât de liberă se poate. Apoi priviţi clipul de mai jos. Aşa-i că vă depăşeşte orice imaginaţie.

Tuesday, July 13, 2010

Zona Tentaculară

Mult prea bună ca să nu o dau şi eu aici:


Monday, July 05, 2010

Atacul stridiilor bretone

sursă foto, evident, http://chez.mazilique.ro/
OK, recunosc, e o exagerare, nu m-au atacat stridiile, ci am fugit eu de ele. Prin casă. Vineri. Făcusem cărare între bucătărie şi cel mai îndepărtat colţ al apartamentului, adică undeva prin dormitor, tot vânturându-mă cu un cuţit mare, măcelăresc, în mână şi întrebându-mă cum Dumnezeu am ajuns în situaţia asta.

Cum ajunsesem? Nimic mai simplu. În timpul zilei mă abordase Mazi pe mess: cum facem să ne vedem că are ceva să-i dea Ioanei. Punem noi la punct detaliile şi pe la ora 18 Toyota mea portocalie era parcată în faţa restaurantului unde Mazi făcea nu ştiu ce reportaj sau chestie legată de jobul ei.

Friday, June 25, 2010

Inspired by Iceland - sau cât de seducătoare poate fi o campanie bună


Ştiţi insula aia prăpădită pe care a înjurat-o toată lumea din cauza erupţiei vulcanului cu nume imposibil de reţinut? E, eu unul (şi alţi câţiva prieteni, se ştiu ei) abia aştept să ajung acolo. E drept, interesul mi l-au stârnit câteva filme islandeze pe care le-am văzut acum un an la TIFF (incă mi-e greu să-mi explic cum o ţară atât de mică poate face atâtea filme bune). Dar lovitura finală mi-a dat-o o campanie peste care am dat azi.

Monday, June 07, 2010

De la Cluj...

Ce am văzut de pe balcon:

Thursday, May 27, 2010

Hoinăreli de week-end 1



În curând, veţi putea citi pe http://belshug.blogspot.com/ de ce merită să mergeţi la Roussenski Lom, cum ajungeţi şi ce puteţi face acolo. Până atunci, poze:

Wednesday, May 26, 2010

Când o să vedem şi în România aşa ceva?

Ştiţi voi fazele alea când sunteţi furaţi în autobuz şi toţi văd, dar nimeni nu intervine? A fost vreo spargere la voi în bloc şi nimeni n-a văzut şi nu a auzit nimic, deşi, altfel, babele şi moşii de pe scară ştiu cu precizie când vii, când pleci, cine te vizitează şi cât stă la tine?

E, se pare că pe la alţii lumea e un pic altfel:

Tuesday, May 25, 2010

Cum să nu mă înec la volanul Yarisului meu sau de ce suge iar Toyota România


Să presupunem că aveţi Toyota Yaris. (Bine, nu ştiu de ce vă jignesc inteligenţa presupunând aşa ceva, dar să trecem peste…). Deci, cum spuneam, aveţi Toyota Yaris şi nu sunteţi un înotător sau un pescar împătimit. Adică nu vă omorâţi după apă. Or, Yarisul, dacă nu ştiţi, pe lângă numeroasele beneficii pe care vi le oferă (accelerează singură, centurile pot da foc la maşină, tetierele pot ieşi în caz de accident, air-bag-urile din scaune nu se deschid - ca să enumăr aici campaniile pentru care am fost chemat în service), vă oferă şi apă. Apă din belşug. De la aerul condiţionat. Care curge de sub bord, fix pe picioarele pasagerului din dreapta. Pasager care, dacă mai vrea să meargă cu mine, trebuie să încalţe cizme din alea înalte de pescar.

Cinicul's Pleasures



Ce face omul când îşi neglijează flagrant blogul şi nu mai are chef şi timp să mai scrie ceva? Îşi mai face unul!

Friday, May 21, 2010

Google TV… sau apusul televiziunii clasice


Prin iarnă am închiriat un film de pe Muvix. Raţiunile pentru care am decis să-l văd legal şi nu să-l piratez sunt mai puţin importante în contextul de faţă (N-avem chef să-l caut pe internet şi nici nu aveam timp să aştept până se descarcă, ca apoi să mai pierd câteva minute până găseam sau editam vreo subtitrare. Voiam un film pe loc şi ştiam dintr-o reclamă că e unul care mă interesează pe Muvix. Iar preţul era, mai degrabă, simbolic).

Tuesday, May 18, 2010

Cum am plâns eu la o ştire cu Apple



De la Puiul lui Alexandru Brătescu Voineşti nu m-a mai înduioşat atât de tare o poveste:

Monday, May 17, 2010

Concertul AC/DC Bucureşti - unde au stat adevăraţii şmecheri

Loja super-oficială de la concertul AC/DC de la Bucureşti. Oare cât o fi costat biletul? :D


Thursday, May 13, 2010

Prizonierul tehnologiei


Visez că o să mor cu sute de cabluri încolăcite în jurul meu, după ce mi-am împiedicat de unul din zecile de încărcătoare care stau vârâte în prize prin casă. Sau că o să-mi iau un avânt prea mare câd o să arunc furios imprimanta pe geam şi o să cad odată cu ea. Sau că o să mă chinui cu vreo tumoare provocată de efectele combinate ale routerelor wireless, telefoanelor mobile şi ale celorlalte aparate electrice şi electronice din jurul meu. Asta după o săptămână de coşmar. De coşmar tehnologic.

Totul a început joi dimineaţa. Îmi iau eu iPhone-ul ca de obicei, să citesc ultimele ştiri liniştit acolo unde mai nou până şi regele merge cu iPhone-ul, şi constat că Rock îmi pune la dispoziţie 7 update-uri. Vreţi să le faceţi? Sigur, îmi zic eu, trecând delicat degetul peste touchscreenul capacitiv al device-ului. Se instalează vreo două update-uri, se închide şi aşa rămâne. Oricât am încercat să-l deschid ulterior, nimic. Măr muşcat şi atât.

Wednesday, May 05, 2010

Să treci de la PC la Mac e ca şi cum ai schimba iubita...


…Nu e deloc o decizie uşoară. Cu cea veche (cu vista, dupa ce avusesem o alta cu xp) te obişnuiseşi, îi cunoşteai deja toate defectele (şi slavă domnului Bill Gates, avea o grămadă) dar ştiai cum să te porţi cu ea şi ce aşteptări să ai. Ce naiba, fusese practic prima şi cea mai serioasă relaţie a ta. Deşi te scotea deseori din minţi, nu găseai niciodată suficientă putere şi curaj să o înlocuieşti. Auziseşi tu pe la unii că mai există şi altfel de relaţii, vedeai pe alţii că par foarte mulţumiţi de ale lor, mult mai arătoase, pe care le afişau cu mândrie peste tot, dar te temeai să nu faci vreo greşeală, sărind din lac în puţ.

Monday, May 03, 2010

Primari retarzi şi locuri de parcare


Ce face primăria când locurile de parcarea sunt insuficiente? Mai desfiinţează câteva. Da, DESFIINŢEAZĂ! Aţi citit bine!

Azi dimineaţă mă sună Ioana, care ieşise mai devreme din casă, să-mi mut maşina pentru că în jurul ei urmau să răsară STÂLPIŞORI. Rezolvând, probabil, toate problemele edilitare ale sectorului, singura grijă a primarului era luni dimineaţa să fută nişte stâlpi fix pe bulevardul Averescu la intersecţia cu Ion Mihalache.

Sunday, May 02, 2010

Femeile nestatornice din viaţa mea

Kyoko Baertsoen
Image © Lunascape 2002

Prima pierdere serioasă a fost Geike Arnaert, care a anunţat în octombrie 2008 că părăseşte Hooverphonic, pentru o carieră solo. Nici Hooverphonic, nici Geike n-au mai scos nimic de atunci. Din fericire, pe ei i-am mai prins live în 2007 la Bucureşti.

Thursday, April 29, 2010

O garsoniera cu 24 de camere

Se plânge cineva că nu are suficient spaţiu?

Cum îndepărtezi potenţialii candidaţi de Facultatea de Filosofie

Simplu. Faci un film de prezentare pentru Târgul Educaţiei 2010. Lung, dezlânat, criptic, (cu poante de interior) greu de înteles pentru cineva care nu a trecut încă prin facultate (adică fix pentru cei cărora li se adresează). Şi în primul rând plictisitor. Îngrozitor de plictisitor! Cu gafe de montaj pe care nu le face nici măcar un blogger începător când urcă un prim clip pe youtube (slide-uri de zeci de secunde…).

Tuesday, April 27, 2010

Ce poţi omorî mai uşor? Câini sau oameni?


Care e gradul de civism şi responsabilitate al semenilor noştri?

Aproape 100 de spitale româneşti nu ar trece testul septic - e deschiderea de ziar de luni, din Gândul. Pe site, abia de numără, până acum (marţi seara), 5500 de vizite şi 16 comentarii ale cititorilor (majoritatea tembele şi vulgare).

Legea împotriva maidanezilor: ori îi luaţi acasă, ori îi omorâm - e un alt articol din Gândul, postat online marţi după amiaza. Până acum are 4400 de vizualizări şi 230 comentarii.

Monday, April 26, 2010

De ce m-am apucat de alergat. Adevăratele motive



Şi eu unul care credeam că alerg pentru un tonus mai bun, un corp mai sănătos, o viaţă mai lungă, pentru depăşirea limitelor fizice şi fiziologice proprii etc etc… Aiurea. Noroc cu Ioana care mi-a semnalat săptămâna trecută adevăratele motive care îi determină pe bărbaţi să alerge tot mai mult în ultima vreme. Se pare că de vină e… criza. Mă rog, se pare că sunt două şcoli de gândire.

Friday, April 09, 2010

Nostalgie


... în urmă cu fix 5 ani

Tuesday, April 06, 2010

Alergare I


Vizualizaţi Traseu martie 2010 pe o hartă mai mare


5,38 mile, adică 8,65 kilometri, e distanţa pe care o parcurg dimineaţa, acum, la început de aprilie, in aproximativ 50 de minute.

Obiectivul pentru sfârşitul lui iulie 2010 e 12 km într-o oră. Uraţi-mi baftă :)

Wednesday, March 31, 2010

Client Service la Romtelecom sau cât de mult trebuie să te rogi de operator să treci la un abonament mai scump



Să presupunem că sunteţi destul de inconştient si, în plină criză, vă hotărâţi să plătiţi un abonament mai scump la Romtelecom pentru o conexiune la internet ceva mai rapidă. Vă imaginaţi, probabil, că operatorul abia aşteaptă să răspundă solicitării voastre, mai ales că are de câştigat de pe urma ei. Vă înşelaţi. Nici faptul că suntem clienţi vechi, că plătim un pachet mai mare de servicii (telefon, internet, televiziune) nu a părut să ne ajute în vreun fel.

La mai bine de o lună de când am înregistrat cererea de upgrade, încă aşteptăm ca angajaţii operatorului telecom să ne bage în seamă. Şi asta în ciuda numeroaselor mele insistenţe telefonice şi a promisiunilor lor că ne vor contactat în cel mai scurt timp.

Dar să las faptele să vorbească: 
- Pe la jumătatea lui februarie (subliniez, februarie) Ioana primeşte un telefon din partea Romelecom prin care era întrebată dacă nu vrea să treacă la noua tehnologie VDSL, să beneficieze de o viteză de până la 30 Mb/s, totul pentru doar vreo 3-4 euro în plus (în prezent avem o conexiune ADSL de doar 6 Mb/s şi plătim 12,5 euro). Ioana răspunde că se va consulta cu mine şi roagă operatorul să revină într-o altă zi cu un telefon. Evident, nu au mai revenit.
- Pe 24 februarie, după ce m-am chinuit câteva zeci de minute să urc un fişier video pe site, îi sun pe cei de la Romtelecom pentru a face upgrade-ul. Stau de vorbă cu o angajată de la serviciul clienţi timp de 20 de minute, îmi explică toate detalii, testează linia telefonică şi îmi spune că pot beneficia de viteza maximă şi solicit cel mai scump abonament pentru persoane fizice. Totodată solicit şi noul lor serviciu de televiziune IPTV, Dolce Interactiv (suntem abonaţi Dolce Satelit, dar voiam să testez şi noul serviciu). Mi se cere un număr de telefon mobil urmând să fim contactaţi în cel mai scurt timp de echipa tehnică pentru a ni se instala noile servicii. Nu primim nici un telefon.
- Pe 16 – 17 martie (din păcate nu am notat data exactă) sun din nou la Romtelecom pentru a afla ce se întâmplă cu solicitarea noastră. Răspunde un tip de data aceasta, îi ia ceva timp până să se dumirească despre ce e vorbă şi îmi spune că cererea noastră, din greşeală, nu a fost trimisă spre rezolvare de colega lui, îşi cere scuze şi îmi promite că o va marca drept reclamaţie pentru a intra în lucru cu prioritate. Mi se cere din nou un număr de mobil şi sunt asigurat că în termen de 5 zile vom fi sunaţi de echipa tehnică. Din nou nici un semn.
Pe 22 martie sun iar la Romtelecom. O tipă monosilabică de data aceasta. Nu e în stare să-mi dea nici o explicaţie cu privire la ce se întâmplă. Îmi promite însă că a doua zi, la prima oră, o să fiu sunat de cineva pentru rezolvarea situaţiei. Las din nou un număr de mobil. A doua zi nu suna nimeni.
Pe 23 martie, plin de nervi, sun din nou. Dau peste un tip (mi-am notat şi numele lui, o să-l adaug îndată ce ajung acasă). Nici el nu e în stare să-mi explice ce se întâmplă. Se bâlbâie de câteva ori cu privire la serviciile de care pot beneficia, îi repet comanda, mă asigură că va fi rezolvată cu prioritate, îmi cere numărul de telefon şi îmi promite că voi fi sunat în maximum 5 zile.
Evident, nici până azi nu m-a sunat nimeni.

Şi acum câteva observaţii: 

Am renunţat la Astral/UPC acum câţiva ani, cu peripeţiile pe care le puteţi citi aici, din cauza serviciilor execrabile ale lor. Timp de câţiva ani am fost încântat de serviciile Romtelecom: conexiune la internet stabilă – nu îmi amintesc să fi picat vreodată un timp mai lung; cei de la Client service păreau destul de prompţi, iar echipa tehnică a intervenit, în rarele situaţii când a fost nevoie, extrem de rapid.

Experienţa de acum însă mă pune serios pe gânduri. Cam ce proceduri trebuie să ai sau cât de incompetenţi pot fi angajaţii tăi să nu fii în stare oferi o rezolvare unui client (repet, client vechi, bun platnic, care cumpără de la tine telefonie, televiziune şi internet) în ciuda insistenţelor lui repetate.

Mă rog, vizitând în ultimele zile site-ul Romtelecom, încep să-mi fac şi singur o idee. Oferta din acest moment pentru serviciile de internet este total schimbată faţă de cea din momentul comenzii mele. Abonamentul VDSL de 30Mb/s nu mai există în forma şi la preţul de la momentul în care l-am comandat. Asta însă nu scuză deloc Romtelecomul. Ar fi fost o dovadă de bun simţ şi de respect pentru client să îi explice acestuia că cererea sa nu mai poate fi onorată, pentru moment, din cauza schimbării ofertei. Să-i spună şi boului care aşteptă de mai bine de o lună, zilnic, un telefon de la ei, că îl aşteaptă degeaba. Poate, astfel, l-ar fi convins că rezilierea contractului nu e o idee atât de bună pe cât îi se pare ea acum.

UPDATE 05.04.2010 

La scurt timp după ce am publicat postarea pe blog şi am semnalat-o pe conturile de twitter şi facebook ale Romtelecom, am fost anunţat (pe ambele canale media) că problema va fi analizată şi vom fi contactaţi în scurt timp. A doua zi atât eu cât şi Ioana am fost sunaţi de angajaţii Romtelecom. Ioanei i s-a prezentat noua ofertă, ea a reluat comanda şi am fost invitaţi să ridicăm echipamentele de la cel mai apropiat magazin Romtelecom.

A treia zi dimineaţa am ridicat echipamentele şi am aflat că în maximum 4 zile vor fi activate şi serviciile. Spre surpriza mea, odată ajuns acasă, am primit un telefon de la o echipă tehnică a Romtelecom care mă anunţa că serviciul a fost deja activat şi mă întreba dacă e nevoie să vină să instaleze echipamentul. I-am refuzat politicos, nedorind să ratez ocazia de a mă jucă cu o nouă serie de cabluri.

Concluziile finale: 

- Social media rules :) . Ce n-am reuşit în calitate de simplu client, am reuşit pe blog. Evident, cu ajutorul Facebook şi twitter. Echipa care se ocupă de social media la Romtelecom s-a dovedit mult mai operativă decât cei de la client service. La mai puţin de 48 de ore de la publicarea postării aveam serviciile funcţionale.

- Tot răul a fost spre bine. Oferta de care beneficiem acum e mult mai ieftină decât cea comandată iniţial. Mai mult, plătim aproape jumătate din cât plăteam până acum, pentru o viteză de peste 3 ori mai mare.

- Se pare că voi beneficia o lună gratuit de întregul pachet de programe transmise prin IP TV. O să revin pe blog cu un review al serviciului

- În continuare o notă proastă pentru cei de la client service Romtelecom. Deşi iniţial ni s-a spus şi apoi ni s-a tot repetat că putem beneficia de viteza maximă - 30Mb/s, acum am aflat că pe conexiunea noastră nu putem avea mai mult de 20Mb/s.

Tuesday, March 30, 2010

Lăsaţi-le bărbaţilor cablurile în pace!



Există în viaţa fiecărui bărbat un colţ plin de cabluri. Fie că le ţine într-un sertar, fie că sunt într-o cutie prin debara, cablurile (alături de patent şi, de ce nu, bormaşină) nu pot lipsi din recuzita masculină. Şi, oricât de greu v-ar fi vouă, fetelor, să credeţi, chiar avem nevoie de fiecare centimetru liniar din măţăraia aia colorată care vă scoate din minţi.

Un bărbat calculat, prevăzător, aşa cum vi-l doriţi voi, trebuie să fie pregătit pentru orice, or niciodată nu ştii când vei fi nevoit să conectezi ceva la altceva, ce va fi acel ceva şi de ce mufe dispune… E cam ca la sertarul vostru de dresuri. Alea câteva sute care nouă ne par toate la fel, deşi pentru voi fiecare exemplar joacă un rol precis, chiar vital, într-o combinaţie vestimentară anume, reală sau imaginară. Singura diferenţă e că noi nu avem nimic împotriva sertarului cu dresuri şi chiar ne place când le purtaţi, în timp ce voi urâţi cutia noastră cu cabluri şi refuzaţi să le înţelegeţi utilitatea.

Şi dacă nu mă credeţi că nici un cablu nu e inutil, le iau pe rând pe cele pe care le deţin. Dacă cineva reuşeşte să-mi argumenteze ca n-am nevoie de vreunul, i-l fac cadou.

1. Cablu RCA – acum pe bune, mai e cineva care nu ştie la foloseşte banalul cablu RCA? E cel mai răspândit conector audio-video. Aproape orice dispozitiv audio-video are o intrare sau o ieşire de tipul astă. Mă rog, tipul astă e destul de variat şi el 
2. Cablu RCA audio stereo – bun la conectarea oricărei surse de semnal audio la amplificatorul combinei audio sau la amplificatorul sistemului home cinema. 
3. Cablu RCA audio stereo cu conectori mamă / tată – îl folosesc pe post de prelungitor pentru a transporta semnalul audio de la consola WII la home cinema (cablul original e prea scurt şi nu ajunge simultan şi în tv şi în amplificator) 
4. Cablu RCA video composite – dacă vreau să conectez un DVD player mai vechi la un televizor vechi. E drept, pe astă nu-l prea folosesc, dar nu ştii niciodată când poate suna vecina la uşă să ceară împrumut fix un asemenea cablu 
5. Cablu RCA component – leg un dvd player mai vechi (a se citi fără HDMI) la un televizor mai nou. Oferă o imagine calitativ superioară cablului RCA video composite. 
6. Cablu S-Video – conectam pe vremuri calculatorul la televizorul vechi prin intermediul unui adaptor S-Video – Scart. Acum nu îl mai folosesc, e drep, dar cum spuneam mai sus, dacă suna vecina… 
7. Cablu jack – RCA Stereo – conectez fie iPodul, iPhone-ul sau laptopul la combina audio sau la home cinema, fie camerele foto Canon la televizor 
8. Cablu cu conectori jack tată - tată – un cablu extrem de util dacă vrei să digitizezi o înregistrare de pe un reportofon vechi sau dintr-unul din care nu se pot descărca fişierele audio. Scoţi semnalul prin ieşirea de căşti şi-l introduci în calculator prin Line-in 
9. Cablu lung cu conectori jack tată – jack mamă – îl foloseam pe vremea când calculatorul era departe de combina audio, pe post de prelungitor ca să scot semnalul audio prin combină. 
10. Cablu scart – leagă receiver-ul antenei de satelit la LCD 
11. Cablu scart ecranat, cu conectori auriţi – îl foloseam pentru a lega DVD playerul vechi de televizor. Acum nu-l mai folosesc pentru receiver că e prea scurt, însă nici nu-mi vine să-l arunc pentru ca e aurit şi a costat undeva peste 100 ron. 
12. Cablu optic – transmite semnalul audio din receiver-ul antenei de satelit la sistemul home-cinema 
13. Cablu HDMI cu conectori auriţi – leagă DVD playerul cu upscaling la LCD
14. Cablu pentru Wii cu video composite (cablul cu care vine consola) – nu-l folosesc acasă, dar e bun dacă iau consola la vreun prieten cu televizor vechi 
15. Cablu pentru Wii cu video component, ecranat şi cu conectori auriţi – leagă acum consola de LCD şi home-cinema. 
16. Cablu VGA – conectez laptopul la LCD 
17. Cablu ethernet (RJ-45) – pentru conectat diverse dispozitive la reţea 
18. Cablu de telefon (RJ-11) – pe vremuri conecta modemul la priza telefonului. Acum cred că îl ţin tot pentru vecină 
19. Cabluri de date pentru iPone, iPod – pun muzică, instalez aplicaţii, fac jailbreak, d’astea… 
20. Cablu (de fapt o tentativă de cablu) pentru iPod Shuffle – puneam muzică de alergat pe iPod pe vremea când mai funcţionau căştile 
21. Vreo 5 cabluri USB – utilizare universală, după cum le spune şi numele 
22. Alte 4 – 5 cabluri cu mufe usb – miniusb  – conectează la calculator telefoane Nokia, hard disc extern, mp3 player, reportofon digital etc 
23. Cablu de date pentru telefoane Sony Ericsson – pentru descărcat poze, pus muzică, făcut back-up la agendă… 
24. Cablu de imprimantă - pentru imprimantă, evident

Ok, acum vă întrebaţi de ce a trebuit să vă plictisesc cu toată enumerarea asta pe care aţi scanat-o, preţ de câteva secunde mai sus. Pai am vrut să rămână consemnat. Şi e si un semnal de alarmă, aşa, mascat.

În urmă cu câteva zile, cele câteva sute de cd şi dvd depozitate într-o cutie Ikea (reprezentând întreaga mea colecţie de filme, jocuri, porno şi muzică, strânsă de-a lungul anilor) au fost exilate într-un colţ greu accesibil dintr-un dulap. Şi asta numai după ce tentativa de a mă persuada să le arunc a eşuat. Cutia de la Ikea a fost repede ocupată cu cizme şi pantofi.

Cele câteva aluzii cu privire la interesul meu exagerat şi de neînţeles pentru cabluri, combinat cu imaginea eşarfelor şi a genţilor care nu mai au loc în cutiile deja existente, mi-au provocat un vag sentiment de îngrijorare al cărui rezultat tocmai l-aţi citit.

Friday, March 19, 2010

Obsesii muzicale II - CirKus


O mai veche obsesie muzicală, revizitată intens în ultima perioadă. Clipurile vă pot părea cam sumbre, dar pentru mine a fost un motiv în plus să le las să curgă câteva săptămâni în heavy rotation.





CirKus e un fel de afacere de familie britanico-suedeză, care îi reuneşte pe Burt Ford (Cameron McVey pe numele lui, un tip care a lucrat cu Portishead şi Massive Attack, ceea ce explică de ce anumite sonorităţi vă pot părea familiare) şi pe soţia sa, Neneh Cherry, alături de un alt cuplu de muzicieni, Karmil & Lolita Moon.

Până acum au două albune: Laylow (2006) şi Medicine (2009), care, zic eu, n-ar trebui să lipsească din nici o colecţie de trip-hop & electro.

Tuesday, March 09, 2010

Drumul spre Internet e pavat cu… pr0n

În sfârşit, s-a făcut dreptate! Obosisem să citesc observaţii stupid ipocrite despre cât de nociv e porn-ul. Iată că nişte jurnalişti mai deştepţi decât ai noştri au ajuns la concluzia că porn-ul a jucat un rol major în dezvoltarea multor tehnologii contemporane.

Spuneam aici cât de important a fost în impunerea videocasetelor. Acum a venit rândul să i se recunoască şi meritele în dezvoltarea internetului.

Ce urmează? Cică după porn HD, vom avea şi porn 3D. Cu alte cuvinte, industria de gen va pune umărul la impunerea unei noi tehnologii, iar Stoya va ieşi din televizor fix în livingurile dvs. Sau, mă rog, în dormitor, dacă mutaţi LCD-ul acolo…

Thursday, March 04, 2010

Bio food, bio life, bio… manele

În loc de amenda pentru parcare neregulamentară, pe care o visez în fiecare noapte, ieri am găsit sub ştergătoarele de parbriz asta:


Şi totul s-a lămurit. Nu-i aşa că misterul succesului pe care îl are personajul din piesa de mai jos se limpezeşte dacă ne gândim că şampania şi ciocolata pe care le oferă nu-s obişnuite, ci sunt bio?



Acum pe bune, ce alt semn al potenţei financiare mai relevant poţi exhiba decât acela de a cumpăra alimente bio? Într-o lume în care Versace şi D&G au devenit accesibile oricui (doar le găseşti pe orice tarabă din en-gros-ul Europa), doar magazinele Bio-food şi restaurantele slow-food mai reuşesc să facă diferenţa…

Monday, February 22, 2010

Un an de invidie sau cum m-am înverzit eu mâncând la Chez-Mazilique


Azi se împlineşte un an. Un an de când îmi rod unghiile de invidie. Mă rog, nu mi le-am ros de la bun început, pe atunci nici prin cap nu-mi trecea că situaţia va lua întorsătura pe care a luat-o. Dar bazele ei fix acum un an au fost puse.

Erau vremuri în care criza se arăta încă blândă, iar eu şi alţi prieteni încă mai găseam motive şi resurse interioare să scriem pe un blog plezirist, cum ar spune unii, despre belşugurile noastre curente. Curente pe atunci. Nu trecu multă vreme şi în rândurile noastre se făcu simţit un deviaţionist. Nu mai scria despre călătorii, despre concerte, despre spectacole şi mai ştiu eu ce surse de hrană spirituală. Scria chiar despre hrana în cel mai strict sens cu putinţă, adică despre mâncare.

În timp ce eu visam la Toscana, deviaţionista noastră (pentru că, evident, era o ea), scria despre omletă cu jumări. În timp ce eu mă gândeam la b’estfest, ea scria despre bruschette cu roşii, busuioc, pătrunjel, ulei de măsline şi usturoi. Eram îngrijorat – ce e cu atâta mâncare pe blog?! La fel şi unii prieteni de pe mess: „ce e cu atâta mâncare pe blog?!”. Era momentul să iau situaţia în propriile mâini. Soarta blogului depindea de mine. Dacă deviaţionista noastră continua în ritmul ăsta am fi ajuns un blog culinar şi am fi sfârşit prin a publica reţete de Banana Bread sau mai ştiu eu ce altă minune. Era clar, ne-am fi pierdut toţi cititorii… Iar noi ne-am fi transformat din nişte hoinari, în nişte gurmanzi obezi. Or asta trebuia evitat cu orice preţ…

„Mazi, nu ţi se pare că scrii cam mult despre mâncare”, am zis eu, luându-mi inima-n dinţi, într-o zi. „#!/&¤$*^#%!!!” a răspuns Mazi. Iar după câteva zile a apărut Chez-Mazilique. Recunosc, la început nu mi-am ros unghiile de invidie, ci mi-am frecat mâinile cu satisfacţie şi am sărbătorit mâncând un Big Tasty de la McDonalds. Bucuria a fost însă de scurtă durată, ea a ţinut cam până în momentul în care Mazi a trecut în zelist pe lângă noi cam cum trece intercity-ul de Suceava prin gara Mizil. Nu-i nimic, să rămână cu traficul mi-am zis eu printre dinţi şi am mai postat pe belshug un text de mare audienţă în care visam să câştigăm un concurs al unei firme de prezervative

Cu timpul Mazi a ajuns în reviste, în ziare şi pe site-uri (inclusiv pe blogul Bucătarului Flegmatic), a fost invitată la târguri şi a gătit la diverse alte evenimente. Eu am mai postat pe blog un text, de data asta despre cum o să câştig un televizor la un alt concurs pentru bloggeri.

Cu timpul am realizat că m-am înşelat, că plezirismul nostru şi concursurile mele nu interesau pe nimeni. În schimb cupcake-urile lui Mazi deveniseră deja marcă înregistrată. Şi visând, ca de obicei, la celebritate, am sfârşit şi eu prin a mă apuca de gătit pe blogul personal. Cu ce rezultate, aţi văzut.

Acum, lăsând gluma la o parte, să nu se înţeleagă ca îmi arog vreun merit cu privire la succesul lui Mazi. Meritele şi talentul sunt exclusiv ale ei. Rolul meu a fost mic şi mai degrabă negativ. Iar textul de azi e doar un pretext pentru a-i ura, fără nici o urmă de invidie, cât mai multe cupcake-uri şi cât mai mulţi ani de blog de succes. Şi, Mazi, mai testează mâncare pe noi, please!

Wednesday, February 17, 2010

Cine dracu îi votează pe ăştia? Şi de ce?


N-am mai scos maşina din parcare de mai bine de o lună – am pariat prost că va fi o iarnă uşoară ca anul trecut şi nu mi-am luat cauciucuri de sezon – dar mă gândesc cu groază la momentul în care o voi face. Drumurile pe care le văd din tramvai deja arată ca şi cum tocmai s-a turnat aici Hurt Locker sau vreun alt film de război. Şi pe ele o să-mi rup eu maşina de săptămâna viitoare.

Veţi spune că e vina vremii, că n-ai ce face, nu poţi avea şi deszăpezire şi asfalt impecabil (nu că am fi avut deszăpezire ca lumea, dar fie), că e vina autorităţilor incompetente, a primarilor corupţi, a primăriilor, a drumarilor sau dracu mai ştie a cui. Eu zic să vă duceţi frumuşel în faţa oglinzii, să vă priviţi bine şi o să vedeţi fix vinovatul. Da, fiecare dintre noi e de vină pentru situaţia asta!

Fără contribuţia noastră, cum dracu ar fi ajuns ăştia primari?

Într-o ţară civilizată, după publicarea acestui dialog dintre primarul general şi asfaltatori, Oprescu şi-ar fi dat demisia în secunda doi. Doctorului care halucinează autostrăzi suspendate, deşi e plătit să fie primarul meu, i se rupe de maşina mea. Şi de maşina ta sau a oricui.

Omul vrea doar să-şi facă imagine din bani mei şi ai tăi – ştii, ăia pe care îi plătim drept impozit, iar strategia de asfaltare, s-a transformat, în spatele uşilor închise, în strategia de PR a primarului. Voiam să dau citate, dar e greu de ales ceva, toată discuţia e relevantă şi puteţi citi şi asculta, pe larg, pe hotnews. Merită. Vedeţi cine vă administrează oraşul.

Şi revin cu întrebarea din titlu, cine dracu l-a votat pe ăsta?! Şi ăia care l-au votat, cum de nu crapă acum de ruşine şi nu-şi dau pumni în cap?! Dacă ar fi după mine ar trebui să-şi de foc în faţa Primăriei (mă rog, simbolic, nu neapărat la propriu...) Voi cât de repede o să uitaţi asta şi veţi vota din nou Oprescu sau vreo copie de-a lui la fel de incompetentă la alegerile viitoare?

La fel, mă întreb, cine sunt retarzii care i-au putut vota pe unii în stare să fete asemenea idei: 850 lei (dintre care 100 lei doar taxa de fotografie?!?!?!), adică mai mult de 200 de euro pentru o maşină ridicată de pe stradă timp de o zi. Mai mult decât oriunde în Europa. Asta în condiţiile în care locurile de parcare sunt total insuficiente şi practic, n-ai cum să nu încalci legea. Iar primarul – ştiţi, individul ăla delegat de voi prin vot şi plătit de voi să vă administreze treburile publice – în loc să-şi stoarcă creierii că să găsească o soluţie ca tu, cetăţean de bună credinţă, să nu mai fii nevoit să încalci lege, te supra-amendează doar pentru că aşa „vrea muşchii” lui. Şi nici măcar nu o face în folosul primăriei, ci doar al firmelor prietene cărora le-a trântit o pleaşcă de toată frumuseţea.

Revin la întrebarea mea – câţi dintre voi ţineţi seama de asta când vă duceţi la vot?

Şi mai am o curiozitate. Dintre cei care citesc pe aici, a fost vreunul care a votat vreun specimen din ăsta? Cum îşi justifică el votul? Şi ce o să facă la alegerile viitoare?

Tuesday, February 16, 2010

O noua dilemă: Overweight or not?

Sursă foto: Huffington Post

După atâtea dileme morale, cred că e vremea şi pentru o dilemă estetică. E sau nu e overweight Cristina Hendricks (roşcata din Mad Men)? Şi în cazul în care e, contează asta? :)



Dacă vreţi să aflaţi ce crede ea despre corpul ei, puteţi citi interviul aici.

Monday, February 15, 2010

Dr. House sau dr. Wilson?


Care vă place mai mult? Mizantropul cinic şi nesuferit, dependent de tranchilizante, House? Sau empaticul şi umanul Wilson. Ştiu, întrebarea e inutilă. Toţi suntem morţi după House.

Dar dacă v-aş întreba pe mâna cui v-aţi lăsa, probabil tot pe House l-aţi alege ca doctor (dacă nu pentru că e genial, măcar pentru faptul că nimeni nu şi-ar dori să ajungă pe mâna unui oncolog).

Există însă şi întrebări la care răspunsul nu mai e atât de simplu. Dacă v-aş întreba care dintre cei doi credeţi că e mai moral, probabil House nu va mai fi primul răspuns. Sau, oricum, răspunsul nu va fi la fel de simplu ca la celelalte întrebări.

Aceasta este o variantă vulgară a unei dileme morale. Pentru o formulare mai interesantă a unei dileme asemănătoare, vizitaţi blogul prietenei despre care v-am mai vorbit. Veţi avea de ales între un chirurg competent şi un alt chirurg, mult mai bun, dar „însetat de sânge”. :)

Iar dacă vreţi să meditaţi mai mult la ceea ce înseamnă să fii bun, puteţi citi, tot acolo, câteva rânduri despre libertate şi comportament moral.

Obsesii muzicale I: Röyksopp - What Else Is There?


... sunt melodii pe care le-aş putea asculta continuu, zile la rând...


What Else Is There? from Röyksopp on Vimeo.

Piesa e de pe doilea album al duoului norvegian Röyksopp, The Understanding. Vocea, care mie mi s-a lipit de creier, e a unei suedeze, Karin Dreijer Andersson, cunoscută mai ales pentru implicarea ei într-un proiect straniu şi original - The Knife (o altă obsesie a mea). Cea care pare să cânte în clip, însă, nu e  Karin Dreijer Andersson, ci Marianne Schröder, un model norvegian a cărei imagine se încăpăţânează şi ea să-mi rămână în minte.

Röyksopp tocmai au anunţat că vor cânta în România, pe plaja din Năvodari, la THE MISSION DANCE WEEKEND, între 6 - 8 august, fix într-o perioadă în care, din păcate, nu voi fi în ţară. Dacă v-au atras atenţia puteţi vedea pagina evenimentului de pe facebook aici.

Friday, February 12, 2010

Hypnotic Air at Bucharest


Amour, Imagination, Rêve

M-am dus cu inima strânsă că o să fiu dezamăgit (cum s-a întâmplat alte dăţi), că nu o să regăsesc atmosfera aia care se creează atunci când pun CD-ul. Din fericire, nu numai că nu s-a întâmplat asta, dar, în ciuda locului absolut îngrozitor (e incredibil cât de mizerabilă poate fi Sala Polivalentă) şi al frigului, cei doi francezi de le AIR şi-au făcut imediat drum către mintea mea şi s-au instalat bine acolo hipnotizându-mă pe toată durata concertului.

Am apucat să mă joc un pic şi cu camera foto, care şi-a facut treaba onorabil, zic eu, pentru o compactă. Aşa că puteţi vedea mai jos un slideshow cu imagini din concert (piesa nu e însă din concert). Dacă vreţi să le vedeţi la o calitate ceva mai bună, o puteţi face pe picasa.


Air at Bucharest de pe tare.ro

Later edit: Pentru ca imaginile din clipul încarcat pe tare.ro se văd foarte prost, pun mai jos şi slideshow-ul din picasa, fără muzică, din păcate...

Tuesday, February 09, 2010

iPod fail sau ce caută Shuffle-ul meu pe calorifer


L-am cumpărat să mă bucur şi eu de muzică în orele pe care le petreceam alergând sau făcând diverse exerciţii la sală. Acum câteva luni eram oarecum încântat de el, părea a fi numai bun pentru asta. OK, nu avea butoane, nu avea display, dar cine stă să butoneze la mp3 player sau să se uite la ecran când face sport.

Designerii de la apple se gândiseră fix la cei care fac sport când au conceput noul Shuffle – avea clemă pentru a-l prinde de trening, era incredibil de uşor, avea telecomandă la îndemână şi nu fusese împopoţonat cu nici o chestie inutilă care să-l facă mai scump şi mai complicat. Ba chiar clipul de prezentare de pe site-ul apple ni-l arăta purtat de o tipă care face jogging, de o alta care merge pe o bicicletă... Ce putea fi mai clar de atât?!

iPod Shuffle de pe tare.ro

Eh, deşi e pentru sportivi, designerilor de la apple le-a scăpat un mic amănunt. Mic şi neimportant. Nici nu poţi să-i acuzi măcar. Cine putea să-şi imagineze că oamenii când fac sport… transpiră?! Ca să nu mai zic că transpiratul e ceva inestetic, iar designerii de la apple sunt nişte aşi ai esteticii, după cum bine ştim.

Consecinţa este că, după 50 de minute de alergat, controlerul plasat în dreptul gatului devine inutilizabil. Un strop de transpiraţie dacă pică pe el, nu mai răspunde la nici o comandă – nu poţi să mai opreşti playerul, nu poţi să-l dai mai tare sau mai încet. Rămâi cu playlistul pe care erai, în heavy rotation…


Aşa că, mai nou, când mă întorc de la sală, nu mai am doar grija echipamentului – sa-l pun la spălat. Acum trebuie să întind şi iPod-ul Shuffle-ul pe calorifer şi să mă rog să se usuce controlerul până data viitore când mă duc la alergat…

Friday, February 05, 2010

Ce trebuie să faci când primeşti o amendă auto sau încă o dovadă că Poliţia română e incompetentă


Ce trebuie să faci când primeşti o amendă auto? Dacă eşti prost ca mine, o plăteşti a doua zi. La CEC. Şi după aia? După aia eu n-am făcut nimic. E, peste câteva luni am aflat că am procedat TOTAL GREŞIT!

Prin septembrie, cum mergeam eu aşa liniştit pe la 4 dimineaţa pe podul Grant, pesemne că mi s-a blocat pedala de acceleraţie la Toyota mea şi m-a luat radarul cu fix 70km/h. (Ştiu, e penibil să iei amendă de viteză pentru 70 km/h, pentru că asta nu e viteză nici măcar în oraş, dar ce vreţi, maşină mică, motor mic, de şofer ce să mai zic…) Cum poliţistul a refuzat să-mi ia banii pe loc, eu, cetăţean responsabil, m-am dus cât am putut de repede a doua zi să-mi plătesc amenda la CEC. Şi am încheiat subiectul.

Mă rog, aşa am crezut eu. Primăria de sector n-a crezut însă deloc la fel şi prin ianuarie îmi trimite o scrisoare frumos colorată prin care Chiliman îşi prezenta realizările şi-mi ura La mulţi ani!, iar nu ştiu ce director din primărie mă anunţa că am o obligaţie restantă la bugetul local – fix o amendă neachitată din 2009. Adică acea amendă pe care deja o plătisem.

Plin de spume mă duc la direcţia de impozite şi taxe locale cu chitanţa şi procesul verbal pe care, nu ştiu prin ce minune, le păstrasem (de regulă e o realizare personală şi dacă îmi găsesc Cartea de Identitate prin portofel). După ce stau la codă alături de alţi şoferi care flutură în mâini procese verbale şi chitanţe, aflu procedura. Fotocopiez contra cost chitanţa şi procesul verbal la chioşcul din curte (chiar aşa, ce şpagă tre să dai să ajungi să ai chioşc de fotocopiat în curtea direcţiei de taxe şi impozite), completez un formular şi înregistrez totul la registratură.

Evident, la coadă o mulţime de binevoitori: „Dom’le, n-aţi făcut bine, după ce aţi plătit la CEC trebuia să trimiteţi copii la secţia de poliţie”, spune unul. „Fiţi, dom’le, serios, - replică altul - nu trimiteţi nimic că ăia la poliţie nici nu ştie pe ce lume sunt. Păstraţi toate chitanţele şi veniţi aici când vă cheamă. Eu aşa fac în fiecare an.”. La registratură, în sfârşit cineva mai nervos decât mine. „Nişte incompetenţi! Muncim de pe urma lor. Nu mai plătiţi dom’le la CEC. Ăştia nu-s în stare să comunice între ei. Plătiţi direct la noi şi scăpaţi de un drum degeaba”.

Am plecat luminat şi împărtăşesc şi eu mai departe procedura. Dacă sunteţi amendaţi, nu plătiţi la CEC. În 2010, Poliţia nu e în stare să aibă un sistem funcţional prin care să afle de la CEC ce amenzi au fost plătite. Plătiţi direct la de Taxe şi Impozite Locale, pentru că altfel tot acolo o să ajungeţi. 

Thursday, February 04, 2010

Este sexul cu mai mulţi parteneri imoral?


Este promiscuitatea imorală? Întrebarea, la prima vedere, pare o întrebare capcană – evident că promiscuitatea e imorală, conotaţia negativă e cuprinsă chiar în definiţia termenului. Cu alte cuvinte, sexul cu mai mulţi parteneri, la nivelul simţului comun, în limba şi în cultura română, e imoral. Dar oare chiar aşa să stea lucrurile şi din punct de vedere etic? Voi ce credeţi? Răspunsurile, cum v-aţi obişnuit, pe blogul bunei mele prietene.

Wednesday, February 03, 2010

Chec cu mere, caramel şi nuci – sau cum am făcut eu de râs tradiţia familiei. Part. 2: Modernitatea – checul de pe internet

Bazându-mă pe abilităţile căpătate în trecut (puteţi citi aici prima parte din saga checului.), am acceptat fără să clipesc provocare pe care mi-a lansat-o Ioana. În calitatea de bucătar cinic, urma să-mi exercit competenţa pe un chec cu mere, caramel şi nuci. Naivul de mine nu ştiam ce mă aşteaptă… Deşi, faptul că n-am găsit câteva zile la rând caramele pentru glazură, ar fi trebuit să-mi dea de gândit. Iar când am găsit, n-am găsit simple ca la carte, ci caramele cu whisky… Bune şi alea, ne-am zis optimişti, ce se putea întâmpla rău?! Şi m-am apucat de treabă.


Al doilea lucru dubios era că reţeta nu semăna deloc cu ce ştiam eu despre chec. Nu era un chec cu ouă. Mă rog, se puneau ouă, dar doar două şi nu de la început. La început însă se frecau 175 de grame de unt şi 175 de grame de zahăr brun


Şi se frecau, şi se frecau zdravăn pentru că, nu ştiu dacă ştiţi, nici eu nu ştiam, zahărul se topeşte al naibii de greu în unt…


După ce s-a transformat totul într-o pastă deschisă la culoare am pus în sfârşit şi cele două ouă. Pe rând, amestecând în continuare. Apoi am adăugat 225 de grame de făină (în care s-a amestecat praf de copt), o linguriţă de scorţişoară şi patru linguri pline de iaurt grecesc. Deja începusem să mă îndoiesc că din toate astea poate ieşi ceva bun. 


După ce am amestecat, o veşnicie parcă, totul, am adăugat merele tăiate cubuleţe mici. Şi iar am omogenizat, de data asta cu o lingură de lemn, să nu zdrobesc merele.

Am uns apoi tava cu unt (nici acum nu ştiu dacă trebuia să pun şi făină) şi am turnat toată compoziţia, nivelând-o frumos. La final am decorat checul cu nuci şi l-am introdus în cuptorul încins, lăsându-l la cel mai mic foc posibil. 


Apoi a urmat o altă pare grea – aşteptarea. Checul trebuia să stea în cuptor în jur de o oră şi 20 - o oră şi 30 de minute, ceea ce pentru mine, care reuşesc, invariabil, să ard şi floricelele de porumb la cuptorul de microunde, părea deja sinucigaş.

Ca să mai omor aşteptarea, ne-am riscat la un film. O comedie uşoară. S-a dovedit cel mai prost film despre orgasm făcut ever şi un candidat serios la topul 10 cele mai proaste filme ale tuturor timpurilor (în general, nu numai despre orgasm). Promit că o să revin asupra lui într-o postare viitoare.

După ce am verificat, de vreo 15 ori, cu inima cât un purice, daca nu cumva s-a ars, am scos checul. Bine, chiar foarte bine rumenit, după cum se vede şi în poză. Părea că a şi crescut – aşadar praful de copt îşi făcuse efectul de data asta. 


Aşa că, după ce mi-a venit inima la loc, m-am apucat de ultima parte a întreprinderii mele culinare – glazura.

Am pus 6 caramele cu whisky şi două linguri de mascarpone într-o oală ceva mai mică. Le-am amestecat şi pe astea deasupra flăcării aragazului – umplând bucătăria de aburi de alcool, până s-au transformat într-o pastă omogenă.


Am lăsat chestia rezultată două minute să se răcească şi apoi am dat să o pun pe chec. Chec care se turtise între timp ca un sufleu ratat… 


Rezultatul a fost ceea ce vedeţi în poză. La gust nu erau rău – mă rog, în interior nu era nici foarte copt. Eu unul n-am dat la nimeni să guste – aveam un prestigiu de apărat – şi mi-am mâncat feliile singur, cu lumina stinsă. Şi mi-am jurat că, dacă voi mai face chec, nu o să mai trădez niciodată reţeta familiei cu variante deviaţioniste de pe internet

Tuesday, February 02, 2010

Bătrâneţea e o boală?


O nouă problemă cu implicaţii morale pe blogul bunei mele prietene. Este bătrâneţea o boală? Voi ce credeţi.

Departe de a fi o doar simplă dezbatere terminologică, întrebarea are implicaţii mai serioase decât pare la prima vedere. Vedeţi pe blogul ei care ar fi acestea.

Monday, February 01, 2010

Am văzut, vă recomand – I



Week-end-ul astă am avut norocul să dau peste două filme foarte bune. Le recomand şi eu mai departe

- The Road – un film cutremurător despre o lume postapocaliptică în care un tată şi un fiu încearcă să poarte mai departe fărâma de umanitate ce le-a mai rămas. Extrem de incomod, dacă nu aveţi nervii tari, mai bine nu…



- Un prophète (A Prophet)a coming of age film, şi acesta foarte dur, despre evoluţia în puşcărie a unui tânăr de origine arabă. Dacă aveţi preconcepţii despre filmele franţuzeşti, uitaţi-le, regizorul Jacques Audiard (de la care mi-a mai plăcut foarte mult De battre mon coeur s'est arrêté) nu se înscrie în linia cu care ne-au obişnuit francezii. Îl puteţi vedea ca pe un thriller extrem de tensionat, dar filmul e mult mai mult, dovadă premiul jurului de la Cannes.




Saturday, January 30, 2010

O Toyota nărăvaşă


Totdeauna am zis, decât o maşină fără personalitate, mai bine deloc. Oi fi având eu o compactă, cu motor de doar un litru, dar e o maşină care numai de lipsă de personalitate nu poate fi acuzată. Şi nu, nu mă refer la faptul că e portocalie, asta e bonus, aşa…

Dacă o maşină obişnuită încetineşte când apeşi frâna şi accelerează când apeşi acceleraţia, Yaris-ul pe care-l conduc, se pare, accelerează când vrea el. Şi din nou nu, nu mă refer la faptul ca apeşi acum pe pedala de acceleraţie şi simţi o creştere a vitezei peste un minut (din cauza motorului mic), ci pur si simplu la faptul că e o maşină care accelerează singură. Că aşa vrea ea. Nu e asta personalitate?!

Dacă nu mă credeţi vedeţi pe Mediafax:

Constructorul auto japonez Toyota a anunţat, vineri, că recheamă până la 1,8 milioane de autovehicule vândute în Europa pentru a remedia probleme la pedala de acceleraţie, după ce săptămâna trecută a luat o măsură similară pentru 2,3 milioane de maşini vândute în Statele Unite.  
Campania de rechemare include opt modele comercializate în Europa, se arată într-un comunicat al Toyota.  
AYGO (produs între februarie 2005 şi august 2009), 
iQ (noiembrie 2008-noiembrie 2009), 
Yaris (noiembrie 2005-septembrie 2009), - aici se încadrează a mea :)
Auris (octombrie 2006-ianuarie 2010), 
Corolla (octombrie 2006-decembrie 2009), 
Verso (februarie 2009-ianuarie 2010), 
Avensis (noiembrie 2008-decembrie 2009) şi 
RAV4 (noiembrie 2005-noiembrie 2009).  
În România nu au fost semnalate până în prezent plângeri referitoare la această problemă sau accidente, potrivit unui comunicat al Toyota Romania. Detaliile acţiunilor de corectare vor fi comunicate direct clienţilor care conduc autovehiculele vizate de rechemare, se mai arată în comunicat. 

Aşa că aştept scrisoarea. Şi când te gândeşti că în ultima vreme eram foarte încântat de cât de nărăvaşă e maşina mea, de cum o zbugheşte când vreau şi când nu vreau... Iar eu o puneam pe seama şoferului, adică a mea, pentru ca aş fi devenit mai abil şi mai experimentat…