Cum instalezi modemul Vodafone pe Mac şi de ce angajaţii Vodafone sunt retarzi

Ai un computer Apple si te pune naiba sa vrei internet mobil de la Vodafone. Pe spatele pachetului în care e ambalat modemul citeşti clar: pentru a utiliza acest dispozitiv ai nevoie de un computer care rulează Windows. Nimic despre Mac. Vânzătorul te asigură însă că e compatibil şi cu computerele Apple.

Părul fetelor, domnul G şi prostia agresivă din blogosferă

Stau aşa ca prostu' şi nu înţeleg. Şi oricât mă gândesc la asta, tot nu înţeleg. Na, probabil pentru că sunt prost.

Pe scurt - un nene a zis că donează nişte bani unor cauze caritabile, prin intermediul unor fete, dacă acestea se tund, adică dacă fac, la rândul lor, un mic sacrificiu pentru cauza pe care vor să o susţină. Pe larg, povestea o citiţi în Gândul, asta în cazul în care nu aţi aflat-o zilele astea de pe bloguri sau de pe twitter.

Despre (i)relevanţa consultantului media

De ce ai apela la un consultant? Pentru că ştie domeniul în care vrei să-ţi desfăşori business-ul mai bine decât tine. E specializat şi e la curent cu tot ce mişcă şi tot ce e relevant în aria sa de competenţă.

Şi totuşi...

Which garden?

Dacă aş fi un european obişnuit – să zicem un britanic care îşi face vacanţele în Spania, preocupat să găsească un hotel cu facilităţi pentru copii ca să mai scape de plozi şi să se prăjească la soare după un an la birou şi pub -, „Explore the Carpathian Garden” m-ar arunca în ceaţă total. Sorry, which garden is that?

Dacă aş fi un european mai umblat, căruia i-a trecut la un moment dat prin cap că fostul bloc comunist e o destinaţie turistică „neconvenţională”, „Explore the Carpathian Garden” m-ar face să mă gândesc la Slovacia. Şi, poate, într-un moment de inspiraţie, la România.

Cum să nu comunici pe twitter dacă eşti instituţie publică. Azi exemplul MCSI

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale are cont pe twitter. Un lucru bun, aţi putea zice, mai ales pentru o instituţie care ar trebui să fie la curent cu cele mai importante tendinţe în materie de comunicare electronică. Dacă veţi citi însă câteva tweet-uri la întâmplare, vă va pieri imediat entuziasmul.

Cel aflat în spatele tastaturii oficiale, cel mai probabil un angajat al biroului de presă lăsat nesupravegheat pe internet, gafează grav, într-un mod inacceptabil pentru o instituţie publică. Mai jos, câteva exemple:

Atacul stridiilor bretone

sursă foto, evident, http://chez.mazilique.ro/

OK, recunosc, e o exagerare, nu m-au atacat stridiile, ci am fugit eu de ele. Prin casă. Vineri. Făcusem cărare între bucătărie şi cel mai îndepărtat colţ al apartamentului, adică undeva prin dormitor, tot vânturându-mă cu un cuţit mare, măcelăresc, în mână şi întrebându-mă cum Dumnezeu am ajuns în situaţia asta.

Cum ajunsesem? Nimic mai simplu. În timpul zilei mă abordase Mazi pe mess: cum facem să ne vedem că are ceva să-i dea Ioanei. Punem noi la punct detaliile şi pe la ora 18 Toyota mea portocalie era parcată în faţa restaurantului unde Mazi făcea nu ştiu ce reportaj sau chestie legată de jobul ei.

Cum să nu mă înec la volanul Yarisului meu sau de ce suge iar Toyota România

Să presupunem că aveţi Toyota Yaris. (Bine, nu ştiu de ce vă jignesc inteligenţa presupunând aşa ceva, dar să trecem peste…). Deci, cum spuneam, aveţi Toyota Yaris şi nu sunteţi un înotător sau un pescar împătimit. Adică nu vă omorâţi după apă. Or, Yarisul, dacă nu ştiţi, pe lângă numeroasele beneficii pe care vi le oferă (accelerează singură, centurile pot da foc la maşină, tetierele pot ieşi în caz de accident, air-bag-urile din scaune nu se deschid - ca să enumăr aici campaniile pentru care am fost chemat în service), vă oferă şi apă. Apă din belşug. De la aerul condiţionat. Care curge de sub bord, fix pe picioarele pasagerului din dreapta. Pasager care, dacă mai vrea să meargă cu mine, trebuie să încalţe cizme din alea înalte de pescar.

Cum am plâns eu la o ştire cu Apple

De la Puiul lui Alexandru Brătescu Voineşti nu m-a mai înduioşat atât de tare o poveste:

Prizonierul tehnologiei

Visez că o să mor cu sute de cabluri încolăcite în jurul meu, după ce mi-am împiedicat de unul din zecile de încărcătoare care stau vârâte în prize prin casă. Sau că o să-mi iau un avânt prea mare câd o să arunc furios imprimanta pe geam şi o să cad odată cu ea. Sau că o să mă chinui cu vreo tumoare provocată de efectele combinate ale routerelor wireless, telefoanelor mobile şi ale celorlalte aparate electrice şi electronice din jurul meu. Asta după o săptămână de coşmar. De coşmar tehnologic.

Totul a început joi dimineaţa. Îmi iau eu iPhone-ul ca de obicei, să citesc ultimele ştiri liniştit acolo unde mai nou până şi regele merge cu iPhone-ul, şi constat că Rock îmi pune la dispoziţie 7 update-uri. Vreţi să le faceţi? Sigur, îmi zic eu, trecând delicat degetul peste touchscreenul capacitiv al device-ului. Se instalează vreo două update-uri, se închide şi aşa rămâne. Oricât am încercat să-l deschid ulterior, nimic. Măr muşcat şi atât.

Primari retarzi şi locuri de parcare

Ce face primăria când locurile de parcarea sunt insuficiente? Mai desfiinţează câteva. Da, DESFIINŢEAZĂ! Aţi citit bine!

Azi dimineaţă mă sună Ioana, care ieşise mai devreme din casă, să-mi mut maşina pentru că în jurul ei urmau să răsară STÂLPIŞORI. Rezolvând, probabil, toate problemele edilitare ale sectorului, singura grijă a primarului era luni dimineaţa să fută nişte stâlpi fix pe bulevardul Averescu la intersecţia cu Ion Mihalache.

Cum îndepărtezi potenţialii candidaţi de Facultatea de Filosofie

Simplu. Faci un film de prezentare pentru Târgul Educaţiei 2010. Lung, dezlânat, criptic, (cu poante de interior) greu de înteles pentru cineva care nu a trecut încă prin facultate (adică fix pentru cei cărora li se adresează). Şi în primul rând plictisitor. Îngrozitor de plictisitor! Cu gafe de montaj pe care nu le face nici măcar un blogger începător când urcă un prim clip pe youtube (slide-uri de zeci de secunde…).

Cine dracu îi votează pe ăştia? Şi de ce?

Foto Valeriu Tanasof, Gândul

N-am mai scos maşina din parcare de mai bine de o lună – am pariat prost că va fi o iarnă uşoară ca anul trecut şi nu mi-am luat cauciucuri de sezon – dar mă gândesc cu groază la momentul în care o voi face. Drumurile pe care le văd din tramvai deja arată ca şi cum tocmai s-a turnat aici Hurt Locker sau vreun alt film de război. Şi pe ele o să-mi rup eu maşina de săptămâna viitoare.

Veţi spune că e vina vremii, că n-ai ce face, nu poţi avea şi deszăpezire şi asfalt impecabil (nu că am fi avut deszăpezire ca lumea, dar fie), că e vina autorităţilor incompetente, a primarilor corupţi, a primăriilor, a drumarilor sau dracu mai ştie a cui. Eu zic să vă duceţi frumuşel în faţa oglinzii, să vă priviţi bine şi o să vedeţi fix vinovatul. Da, fiecare dintre noi e de vină pentru situaţia asta!

Fără contribuţia noastră, cum dracu ar fi ajuns ăştia primari?

Într-o ţară civilizată, după publicarea acestui dialog dintre primarul general şi asfaltatori, Oprescu şi-ar fi dat demisia în secunda doi. Doctorului care halucinează autostrăzi suspendate, deşi e plătit să fie primarul meu, i se rupe de maşina mea. Şi de maşina ta sau a oricui.

Omul vrea doar să-şi facă imagine din bani mei şi ai tăi – ştii, ăia pe care îi plătim drept impozit, iar strategia de asfaltare, s-a transformat, în spatele uşilor închise, în strategia de PR a primarului. Voiam să dau citate, dar e greu de ales ceva, toată discuţia e relevantă şi puteţi citi şi asculta, pe larg, pe hotnews. Merită. Vedeţi cine vă administrează oraşul.

Şi revin cu întrebarea din titlu, cine dracu l-a votat pe ăsta?! Şi ăia care l-au votat, cum de nu crapă acum de ruşine şi nu-şi dau pumni în cap?! Dacă ar fi după mine ar trebui să-şi de foc în faţa Primăriei (mă rog, simbolic, nu neapărat la propriu...) Voi cât de repede o să uitaţi asta şi veţi vota din nou Oprescu sau vreo copie de-a lui la fel de incompetentă la alegerile viitoare?

La fel, mă întreb, cine sunt retarzii care i-au putut vota pe unii în stare să fete asemenea idei: 850 lei (dintre care 100 lei doar taxa de fotografie?!?!?!), adică mai mult de 200 de euro pentru o maşină ridicată de pe stradă timp de o zi. Mai mult decât oriunde în Europa. Asta în condiţiile în care locurile de parcare sunt total insuficiente şi practic, n-ai cum să nu încalci legea. Iar primarul – ştiţi, individul ăla delegat de voi prin vot şi plătit de voi să vă administreze treburile publice – în loc să-şi stoarcă creierii că să găsească o soluţie ca tu, cetăţean de bună credinţă, să nu mai fii nevoit să încalci lege, te supra-amendează doar pentru că aşa „vrea muşchii” lui. Şi nici măcar nu o face în folosul primăriei, ci doar al firmelor prietene cărora le-a trântit o pleaşcă de toată frumuseţea.

Revin la întrebarea mea – câţi dintre voi ţineţi seama de asta când vă duceţi la vot?

Şi mai am o curiozitate. Dintre cei care citesc pe aici, a fost vreunul care a votat vreun specimen din ăsta? Cum îşi justifică el votul? Şi ce o să facă la alegerile viitoare?

Ce trebuie să faci când primeşti o amendă auto sau încă o dovadă că Poliţia română e incompetentă

foto mediafax

Ce trebuie să faci când primeşti o amendă auto? Dacă eşti prost ca mine, o plăteşti a doua zi. La CEC. Şi după aia? După aia eu n-am făcut nimic. E, peste câteva luni am aflat că am procedat TOTAL GREŞIT!

Prin septembrie, cum mergeam eu aşa liniştit pe la 4 dimineaţa pe podul Grant, pesemne că mi s-a blocat pedala de acceleraţie la Toyota mea şi m-a luat radarul cu fix 70km/h. (Ştiu, e penibil să iei amendă de viteză pentru 70 km/h, pentru că asta nu e viteză nici măcar în oraş, dar ce vreţi, maşină mică, motor mic, de şofer ce să mai zic…) Cum poliţistul a refuzat să-mi ia banii pe loc, eu, cetăţean responsabil, m-am dus cât am putut de repede a doua zi să-mi plătesc amenda la CEC. Şi am încheiat subiectul.

Mă rog, aşa am crezut eu. Primăria de sector n-a crezut însă deloc la fel şi prin ianuarie îmi trimite o scrisoare frumos colorată prin care Chiliman îşi prezenta realizările şi-mi ura La mulţi ani!, iar nu ştiu ce director din primărie mă anunţa că am o obligaţie restantă la bugetul local – fix o amendă neachitată din 2009. Adică acea amendă pe care deja o plătisem.

Plin de spume mă duc la direcţia de impozite şi taxe locale cu chitanţa şi procesul verbal pe care, nu ştiu prin ce minune, le păstrasem (de regulă e o realizare personală şi dacă îmi găsesc Cartea de Identitate prin portofel). După ce stau la codă alături de alţi şoferi care flutură în mâini procese verbale şi chitanţe, aflu procedura. Fotocopiez contra cost chitanţa şi procesul verbal la chioşcul din curte (chiar aşa, ce şpagă tre să dai să ajungi să ai chioşc de fotocopiat în curtea direcţiei de taxe şi impozite), completez un formular şi înregistrez totul la registratură.

Evident, la coadă o mulţime de binevoitori: „Dom’le, n-aţi făcut bine, după ce aţi plătit la CEC trebuia să trimiteţi copii la secţia de poliţie”, spune unul. „Fiţi, dom’le, serios, - replică altul - nu trimiteţi nimic că ăia la poliţie nici nu ştie pe ce lume sunt. Păstraţi toate chitanţele şi veniţi aici când vă cheamă. Eu aşa fac în fiecare an.”. La registratură, în sfârşit cineva mai nervos decât mine. „Nişte incompetenţi! Muncim de pe urma lor. Nu mai plătiţi dom’le la CEC. Ăştia nu-s în stare să comunice între ei. Plătiţi direct la noi şi scăpaţi de un drum degeaba”.

Am plecat luminat şi împărtăşesc şi eu mai departe procedura. Dacă sunteţi amendaţi, nu plătiţi la CEC. În 2010, Poliţia nu e în stare să aibă un sistem funcţional prin care să afle de la CEC ce amenzi au fost plătite. Plătiţi direct la de Taxe şi Impozite Locale, pentru că altfel tot acolo o să ajungeţi. 

Chec cu mere, caramel şi nuci – sau cum am făcut eu de râs tradiţia familiei. Part. 2: Modernitatea – checul de pe internet

Bazându-mă pe abilităţile căpătate în trecut (puteţi citi aici prima parte din saga checului.), am acceptat fără să clipesc provocare pe care mi-a lansat-o Ioana. În calitatea de bucătar cinic, urma să-mi exercit competenţa pe un chec cu mere, caramel şi nuci. Naivul de mine nu ştiam ce mă aşteaptă… Deşi, faptul că n-am găsit câteva zile la rând caramele pentru glazură, ar fi trebuit să-mi dea de gândit. Iar când am găsit, n-am găsit simple ca la carte, ci caramele cu whisky… Bune şi alea, ne-am zis optimişti, ce se putea întâmpla rău?! Şi m-am apucat de treabă.

Al doilea lucru dubios era că reţeta nu semăna deloc cu ce ştiam eu despre chec. Nu era un chec cu ouă. Mă rog, se puneau ouă, dar doar două şi nu de la început. La început însă se frecau 175 de grame de unt şi 175 de grame de zahăr brun. 

Şi se frecau, şi se frecau zdravăn pentru că, nu ştiu dacă ştiţi, nici eu nu ştiam, zahărul se topeşte al naibii de greu în unt…

După ce s-a transformat totul într-o pastă deschisă la culoare am pus în sfârşit şi cele două ouă. Pe rând, amestecând în continuare. Apoi am adăugat 225 de grame de făină (în care s-a amestecat praf de copt), o linguriţă de scorţişoară şi patru linguri pline de iaurt grecesc. Deja începusem să mă îndoiesc că din toate astea poate ieşi ceva bun. 

După ce am amestecat, o veşnicie parcă, totul, am adăugat merele tăiate cubuleţe mici. Şi iar am omogenizat, de data asta cu o lingură de lemn, să nu zdrobesc merele.

Am uns apoi tava cu unt (nici acum nu ştiu dacă trebuia să pun şi făină) şi am turnat toată compoziţia, nivelând-o frumos. La final am decorat checul cu nuci şi l-am introdus în cuptorul încins, lăsându-l la cel mai mic foc posibil. 

Apoi a urmat o altă pare grea – aşteptarea. Checul trebuia să stea în cuptor în jur de o oră şi 20 - o oră şi 30 de minute, ceea ce pentru mine, care reuşesc, invariabil, să ard şi floricelele de porumb la cuptorul de microunde, părea deja sinucigaş.

Ca să mai omor aşteptarea, ne-am riscat la un film. O comedie uşoară. S-a dovedit cel mai prost film despre orgasm făcut ever şi un candidat serios la topul 10 cele mai proaste filme ale tuturor timpurilor (în general, nu numai despre orgasm). Promit că o să revin asupra lui într-o postare viitoare.

După ce am verificat, de vreo 15 ori, cu inima cât un purice, daca nu cumva s-a ars, am scos checul. Bine, chiar foarte bine rumenit, după cum se vede şi în poză. Părea că a şi crescut – aşadar praful de copt îşi făcuse efectul de data asta. 

Aşa că, după ce mi-a venit inima la loc, m-am apucat de ultima parte a întreprinderii mele culinare – glazura.

Am pus 6 caramele cu whisky şi două linguri de mascarpone într-o oală ceva mai mică. Le-am amestecat şi pe astea deasupra flăcării aragazului – umplând bucătăria de aburi de alcool, până s-au transformat într-o pastă omogenă.

Am lăsat chestia rezultată două minute să se răcească şi apoi am dat să o pun pe chec. Chec care se turtise între timp ca un sufleu ratat… 

Rezultatul a fost ceea ce vedeţi în poză. La gust nu erau rău – mă rog, în interior nu era nici foarte copt. Eu unul n-am dat la nimeni să guste – aveam un prestigiu de apărat – şi mi-am mâncat feliile singur, cu lumina stinsă. Şi mi-am jurat că, dacă voi mai face chec, nu o să mai trădez niciodată reţeta familiei cu variante deviaţioniste de pe internet…

Demenţă violet

Cine e mai nebun? Ăla care umblă cu parapsihologul după el toată campania electorală? Sau ăla care e terifiat de parapsihologul adversarului?

Ar fi comic dacă n-ar fi vorba chiar de primul şi al doilea om în Stat.

De ce nu am votat (revenire)

Foto Adriana Neagoe

Era ca şi cum ar fi trebuit să aleg de ce anume să mă îmbolnăvesc, de SIDA sau de cancer. E imposibil să preferi un tip de suferinţă celuilalt. Dacă tot e să mă îmbolnăvesc pentru că, din păcate, nu exista şi altă opţiune, atunci fie ce-o fi, dar nu vreau să aleg eu…

OK, poate comparaţia e un pic exagerată în sensul că în urma votului de ieri nu o să moară (cred) nimeni. În schimb se va suferi şi se va suferi zdravăn. Dacă am aşteptat anul 2009 cu o strângere de inimă, confirmată din păcate, 2010 mă sperie de-a binelea. Criza economică, suprapusă peste, deja, o prea lungă criză politică şi combinată iresponsabilitatea oamenilor politici, va avea consecinţe la care mi-e frică să mă gândesc.

O singură satisfacţie – ştiu, meschină – am, gândul că toţi fanaticii care au votat acum cu încrâncenare, crezând că au ales personajul providenţial care îi va scăpa de tot ce nu i-a scăpat în cinci ani de mandat (corupţi, moguli, criză), îşi vor roade unghiile de ciudă peste mai puţin de un an. O să mai vorbim despre asta atunci, dacă vom mai fi în ţară.

PS. E incredibil ce ursitoare sadice a avut Geoană la naştere şi cum l-au blestemat să fie toată viaţa, nu prostănac, ci excesiv de prost. Bucuria de la anunţarea exit poll-urilor ar fi trebuit să-mi dea de gândit. Geoană nu putea să intre într-o situaţie în care să nu fie prost. Pur şi simplu nu era în firea lucrurilor. Prin urmare era clar că nu avea cum să fi câştigat alegerile. Singura situaţie acceptabilă în aceasta lume posibilă era ca Geoană să se fi bucurat ca prostul, el pierzând, de fapt, alegerile. Dacă nu era atât de prost, ar fi fost mai rezervat la anunţarea exit poll-urilor.

Fascinant de asemenea ce coaie a avut Băsescu. Am privit sute de imagini de la sediul din Modrogan din momentul anunţării rezultatelor. Absolut toţi cei prezenţi erau negri, nici unul nu mai părea să creadă ca a câştigat. Nici Băsescu nu era în apele lui, însă a găsit resurse (instinct de animal!? bluf genial!?) să strige „Victorie!”. S-a dovedit că a avut dreptate. 

Am mai scris

De ce nu votez (partea a doua)

De ce nu votez

De ce nu votez (partea a doua)

Foto Adriana Neagoe

Am răspuns o dată aici. Dar pentru că munca mea m-a obligat să urmăresc şi dezbaterea din aceasta seară, găsiţi mai jos câteva din observaţiile pe care mi le-a stârnit:

• Chiar mi-e imposibil să aleg între fostul prieten al lui Vântu şi actualul prieten al lui Vântu. Ambii candidaţi au o mare problemă de coerenţă şi consecvenţă. Nu poţi să faci pactul cu diavolul în parcare la Tâncăbeşti, cum a făcut Băsescu, şi apoi să strigi în piaţa publică „uite-l pe dracu!”. Nu poţi să te lepezi de Satana, public, cum a făcut Geoană, iar seara să-l vizitezi pentru un moment de relaxare. 


• Băsescu e ipocrit – nici o surpriză aici. Geoană însă, dacă e să-l credem pe Vântu (şi nu văd de ce nu l-aş crede), a minţit flagrant spunând că abia îl cunoaşte pe mogul. În plină campanie electorală, în ajunul alegerilor. N-am cum să-mi încredinţez votul cuiva care mă minte cu atâta nesimţire în faţă. 


• A fost incredibilă lipsa de abilitate a lui Geoană în confruntarea de aseară cu Băsescu. „Prostănac” e un calificativ prea blând pentru prestaţia lui. Era fascinant aproape (ca la un meci de box) să-l vezi pe Geoană tot mai încurcat şi stângaci, iar pe Băsescu înflorind şi radiind pe măsură ce se hrănea cu slăbiciunea adversarului. 


• Greţoasă sarabanda de promisiuni din partea a doua a dezbaterii: programul rabla la tractoare promite Geoană, deja avem spune Băsescu; case pentru tineri ţărani vrea actualul preşedinte, ba pentru toţi tinerii - supralicitează Geoană; grijă pentru pensionari şi salarii pentru profesori şi medici - anunţă Geoană, medicamente pentru mamele cu copii bolnavi de poliomielită spune, smulgându-ne o lacrimă, Băsescu.


• Nu-mi iese din minte: Cum poţi, când Vântu e principala ţintă de campanie a contracandidatului tău şi chiar tu îl descrii ca malefic, să te întâlneşti cu el sub obiectivele fotoreporterilor, sub ochii SPP-iştilor şi ai mai ştiu eu cui? Şi asta chiar în ajunul dezbaterii, vârându-i practic adversarului muniţia pe ţeavă. Ori e un gest iraţional şi Geoană e incredibil de prost (prostănac e, după cum spunem, o caracterizare mult prea dulce), ori oamenii ăştia îi sunt atât de îndatoraţi unuia ca Vântu, încât nu-i pot refuza acestuia o invitaţie, chiar dacă asta înseamnă sinucidere politică.


• Dincolo de prestaţia candidaţilor din dezbatere, nu votez pentru că seara asta ne-a arătat încă o dată că jocurile se fac în altă parte. Numai copiii îşi pot imagina că e o competiţie între programe politice, că alegem politicianul cel mai potrivit pentru a-i încredinţa mandatul nostru şi a ne reprezenta interesele. Chestiunile hotărâtoare nu se tranşează în faţa electoratului, ci noaptea în parcarea de la Tâncăbeşti, de exemplu, sau, tot noaptea, în vila domnului Vântu. Iar dacă sunt convins de un singur lucru, acela e ca nu despre interesul meu, al cetăţeanului generic, s-a discutat acolo. De ce aş face jocul oamenilor ăstora? De ce le-aş da girul meu? De ce aş pune umărul la propăşirea lor? 


• Ok, îmi veţi spune că neducându-mă la vot, nu îi împiedic cu nimic. Aveţi dreptate. Dar nici ducându-mă la vot nu îi împiedic cu nimic şi nu schimb situaţia cu ceva. Cel mult, îmi ofer sprijinul unei tabere sau alta. Or vreau să am măcar satisfacţia că nu sunt doar o simplă masă de manevră, ca nu sunt doar unul dintre milioanele de gură cască care, cu ochii lipiţi de televizor, înghit gogoaşa nemestecată şi se prezintă apoi, pavlovian, în faţa urnei, făcând exact ceea ce politicienii se aşteaptă de la ei. E refuzul meu şi forma mea de protest nonviolentă.

De ce nu votez

De scârbă – ar fi cel mai scurt răspuns.

Iar pentru cel mai bun argument e suficient să privim la ziua de ieri, când demenţa politică a atins cote paroxistice – ore nesfârşite de ceartă despre „unde să ne certăm”. Totul transmis, rumegat şi analizat drept subiect de mare interes de toate televiziunile de ştiri, într-o halucinantă dezbatere despre nimic.

Nu sunt naiv, ştiu cât de importante sunt ultimele aparţii ale candidaţilor şi cât de bine trebuie ele pregătite, dar nu sunt nici într-atât de imbecil pe cât mă cred candidaţii să mă las sedus de tarantela politică pusă în scenă pentru un electorat stupid. Şi nu numai de cea de ieri, ci cea de 20 de ani încoace.

Nu vreau să votez oameni care îmi dispreţuiesc în aşa măsură interesele. Or, tot ce au făcut în anul asta de criză nu au fost decât gesturi împotriva intereselor mele. Până acum am votat încercând să aleg răul cel mai mic. Nu ştiu dacă am avut dreptate de fiecare dată. Acum însă nici măcar nu mai cred că pot discerne care e răul cel mai mic.

Nu vreau ca votul meu să legitimeze un politician care nu mă reprezintă şi pe care pun ştampila doar pentru că nu găsesc o variantă mai bună. Sper doar că absenţa mea şi a altor, cât mai multor, milioane de români îi va speria la un moment dat. Sau că se va găsi cândva politicianul ăla cu suficient creier politic care să considere profitabil să ni se adreseze şi nouă. Până atunci, dacă România se va mişca, se va mişca oricum în pofida politicienilor şi nu graţie lor.

Mă rog, aş fi putut vota precum pitici gratis, dar cred că pentru actualii candidaţi nu merită nici măcar să-ţi murdăreşti organul.

Cum m-am îmbolnăvit de gripa porcină

Nu mai ştiu exact când a început totul. Sâmbătă am fost la moving out party la Mazi, iar când m-am întors Ioana bolea în pat: dureri de cap şi dureri musculare. Pe atunci nu bănuiam nimic. Duminică dimineaţa însă (mă rog, dimineaţa pe la 12.30), abia de m-am putut ridica din pat: dureri musculare şi dureri de cap. Confuz încă (nu-mi băusem cafeaua), am încercat să înţeleg de unde. OK, nu mai alergasem de câteva zile (mic accident la degetul mic de la piciorul drept), dar nici eu nu cred că-s atât de dependent de joggingul de dimineaţă încât să dezvolt simptome de abstinenţă. Am încercat să trec mai departe şi să-mi trăiesc duminica.

Cu greu. Deşi am băut vreo 4 cafele espresso, am încercat să mănânc ceva, durerea de cap se accentua în loc să treacă. Ceva îmi apăsa fruntea şi tâmplele de parcă voia să-mi fărâme capul. Oricât aş urî medicamentele, am acceptat într-un târziu sfaturile Ioanei şi am luat un panadol. Şi o aspirină. Şi vitamina C. Şi Supradin Forte. Şi oscillococcinum. Şi aş fi luat întreaga pungă de medicamente dacă nu mi-ar fi trecut între timp. Totuşi ceva nu-mi dădea pace.

La Sinaia tocmai se închidea un hotel din cauza gripei poricine. GRIPĂ PORCINĂ?! Cu mâinile tremurânde am tastat pe laptop google şi apoi „simptomele gripei porcine”. Am găsit:

Simptomele gripei porcine sunt similare gripei umane:

- febra

- frisoane

- dureri de gat

- dureri musculare

- dureri de cap (cefalee)

- fatigabilitate

Un număr mare de persoane infectate cu acest virus acuza şi simptome precum diaree şi vărsături.

În cazurile grave, poate duce la pneumonie şi chiar moarte. Perioada de incubare la oameni este între doua şi cinci zile. Cei mai expuşi sunt cei cu vârste cuprinse între 20 si 40 de ani, a căror sistem imun puternic reacţionează virulent la virus.

Aveam 2 din principalele 6 simptome. Ba chiar 3 dacă adaug şi uşoara stare de oboseală. Mi-era clar. Fie aveam o formă atipică (şi cu atât mai gravă) a virusului AH1N1, fie sistemul meu imunitar, întărit de atâta sport, se lupta furibund cu boala.

Luni dimineaţă, cele mai negre vise ale mele s-au adeverit. Prietena şi colega Eliza îmi spune că a avut fix aceleaşi simptome. Deci nu era nimic din ce aş fi fost expus doar eu şi Ioana (nu ştiu, gen termite în pereţii casei care emană gaz toxic etc.). Era ceva mult mai general, ca o epidemie. Gripă porcină! Am aşteptat reapariţia durerilor şi, evident, pe la amiază le-a simţit din nou. Dureri de cap şi dureri musculare. Ioana îmi zice că nici ea nu se simte tocmai OK. Eliza mâncase o şaorma şi cred că o durea stomacul mult prea tare cât să mai sesizeze durerea de cap şi durerile musculare. După alte vreo două cafele, pe seară, durerile m-au lăsat. E clar, sistemul meu imunitar puternic încă se luptă cu gripa şi câştigă bătălie după bătălie. Rămâne de văzut dacă va câştiga şi războiul. Au trecut deja două zile. Mai am trei şi voi afla adevărul.

În final, aş vrea să vă dau şi un sfat, despre cum să vă apăraţi de gripa porcină. Vă rog mult, nu vă uitaţi la Dr. House. Ştiu, e seducător, e cinic, nu poţi să-i rezişti. Dar zău că nu merită, o să păţiţi ca mine.

P.S. Dacă o să scap de gripa porcină sigur o să păţesc ceva din cauza loviturii de la picior. Miercuri am fript un şut zdravăn scaunului de la biroul de acasă şi mi-am învineţit degetul mic. Dacă s-a rupt vreun capilar ceva, un cheag de sânge poate ajunge oricând la creier. Or, la un asemenea scenariu, dintre toate finalurile posibile, moartea e cel fericit. 

Daţi încălzirea globală mai tare

Staţi să văd dacă am înţeles eu bine. Planeta se încălzeşte aşa că fotomodelele responsabile, care vor pacea lumii şi bunăstarea ei, se dezbracă în semn de protest. Totul pentru a mă convinge să-i iau la întrebări pe reprezentanţii mei politici în legătură cu ce fac ei împotriva încălzirii globale.

Cred, totuşi, că e o greşeală pe undeva. După ce văd clipul, îmi vine, într-adevăr, să-i contactez pe liderii politici. Dar doar pentru a le spune: „Fraţilor, daţi un pic încălzirea globală mai tare, că fetele mai au câteva articole de dat jos”.