De ce alergăm, care e avantajul nostru faţă de alţi prădători, cum de sunt atât de rezistente femeile şi de ce ar trebui să aruncăm pantofii sport

Pantofii sport nu cred că o să-i arunc, totuşi, curând.

Mulţumesc Danei pentru link

De ce m-am apucat de alergat. Adevăratele motive

http://www.flickr.com/photos/lgh75/ / CC BY-NC-ND 2.0

Şi eu unul care credeam că alerg pentru un tonus mai bun, un corp mai sănătos, o viaţă mai lungă, pentru depăşirea limitelor fizice şi fiziologice proprii etc etc… Aiurea. Noroc cu Ioana care mi-a semnalat săptămâna trecută adevăratele motive care îi determină pe bărbaţi să alerge tot mai mult în ultima vreme. Se pare că de vină e… criza. Mă rog, se pare că sunt două şcoli de gândire.

Alergare I

Vizualizaţi Traseu martie 2010 pe o hartă mai mare


5,38 mile, adică 8,65 kilometri, e distanţa pe care o parcurg dimineaţa, acum, la început de aprilie, in aproximativ 50 de minute.

Obiectivul pentru sfârşitul lui iulie 2010 e 12 km într-o oră. Uraţi-mi baftă :)

De la jogging la viol. Sau cum te bagă prietenii la puşcărie

http://www.flickr.com/photos/pensiero/ / CC BY-NC-ND 2.0

Ţin de ceva vreme în draft două postări: una mai motivaţională aşa -„Cum m-am apucat de alergat”, iar cealaltă nu numai motivaţională, ci şi utilitară - „Influenţa alegatului asupra vieţii sexuale”. Nu le-am publicat pană acum pentru că tot aveam senzaţia că nu le-am găsit tonul potrivit. Mă rog, în cazul celei cu sexul mai aveam un motiv, îmi trebuie un specialist în formule matematice (şi, eventual, în excel) pentru a-mi genera nişte grafice complexe. Aşa că vă daţi seama ce surpriză am avut când am citit, pe blogul unui drag coleg, ambele subiecte tratate într-o postare care mă viza în mod direct.

Aşadar vă recomand cu căldură un nou text despre mine, al băiatului cu sânii (nume care i se trage de la o postare anterioară). E cea mai fun caracterizare caricaturizare a mea, pe care mi-a fost dat să o citesc până acum. Şi nu, nu mă prefac că am umor şi apreciez textul doar aşa, ca să las impresia că nu mă deranjează. Sincer, îmi place, e genial! Promit chiar că o să ţin un discurs de apreciere în memoria autorului după ce va sfârşi într-un stupid şi inexplicabil accident tragic.

Povestea lui Gheorghiţă, un băiat care se săturase să se remarce prin intelect 

Totul era aşezat în viaţa lui Gheorghiţă, lucru care nu îl împiedica, însă, să debordeze de paranoia.

Se trezea în fiecare dimineaţă cu gândul că aceea va fi ziua în care prietena lui îşi va da seama că Gheorghiţă nu e de nasul ei.

De la o vreme alerga câte patru kilometri pe zi, deşi el se lăuda că sunt şapte, convins că este considerat un ridicol ce pietonii pe care îi depăşea. Citiţi aici continuarea textului

Cu ce înlocuiesc alergatul

Pentru că e vreme urată şi mai vine şi iarna, mă văd nevoit să înlocuiesc alergatul cu altceva. Şi cum Wii-ul îţi dă doar o senzaţie înşelătoare că ai face sport, m-am gândit să încerc ceva mai serios. Ce ziceţi?

Fiecare alergător poartă în picioare pantofii de maratonist

Nu cred că există persoană care, alergând în mod curent mai mult de câţiva kilometri, să nu se fi gândit măcar odată la provocarea supremă – maratonul.

Dacă mi-ar fi spus cineva acum câţiva ani că eu o să mă gândesc, fie şi teoretic, la maraton, i-aş fi râs în nas. Acum un an nu eram în stare să alerg un kilometru legat fără să-mi dau sufletul. Acum alerg 4 – 5 zile pe săptămână câte 7,5 km, iar săptămâna viitoare vreau să măresc distanţa la 8. Până la maraton mai e enorm, dar cel puţin sunt pe drum.

De ce fac asta, mă întreabă admirativ sau ironic prietenii. Nu, nu e vorba doar de condiţie fizică, de inimă mai puternică, de articulaţii mai sănătoase şi de un tonus general mai bun. Ele au venit odată cu alergatul zilnic, dar e ceva mai mult decât atât.

E vorba, în primul rând, de limitele personale şi de depăşirea lor. E vorba de fiecare pas dureros pe care îl faci, cu impresia că ai ajuns la ultima picătură de energie, pentru ca apoi să storci resurse pentru încă unul şi încă unul, adăugând în final alte câteva sute de metri la recordul personal anterior. E vorba de transpiraţia care se scurge pe ceafă si pe spate, de amestecul ciudat de sfârşeală şi exaltare pe care îl simţi la finalul fiecărei curse, de satisfacţia că te-ai dus mai departe decât ai fost până atunci vreodată. Şi de promisiunea unui şi mai departe, mâine… E vorba de modelarea unui organism, un organism pe care l-ai adus să facă de 10 ori mi mult decât putea acum 10 luni şi pe care încerci să-l faci să poată de 50 de ori mai mult în viitor. E vorba de cât de mult îţi poţi împinge limitele…

Şi, cel mai frumos în toată povestea asta e ca sunt limite a căror depăşire e la îndemâna oricui. Vă trebuie doar pantofi de alergat şi un trening. Şi, evident, o inimă sănătoasă, nu cum e cazul aici.

Ca argument că nu sunt singurul nebun, mai jos două filmuleţe.

Pentru cei serioşi, un trailer al unui documentar impresionant despre spiritul maratonului



Iar pentru cei cărora li s-a aplecat de tonul motivaţional şi patetic al primului clip, un trailer al unui film delicios peste care am dat, din întâmplare, în week-end. Rulează pe HBO Comedy