Nu ştiu ce cu păstăi verzi şi măsline şi roşii uscate. A, şi cu brânză…

Oricât m-aş chinui, mi-am dat seama, nu o să ajung niciodată celebru cu postări despre jailbreak-ul iPhone-ului, alergare şi cu textuleţe aluzive cu tentă erotică. Aşa că m-am văzut obligat să-mi reconsider activitatea aici pe blog.

N-aveam ce face, eram nevoit să-i ascult pe înţelepţii internetului: ceea ce îmi trebuia mie era o nişă. Blogurile generaliste nu mai au succes. Trebuia să descopăr zona mea de expertiză şi să o valorific aici. Dar care e zona mea de expertiză? Dacă expertiza mea nu e într-un domeniu de interes? – erau întrebări care îmi frământau mintea. Complicat...

Până la urmă am decis să nu-mi valorific expertiza pe care o am – nu de alta, dar dacă aflu că nu am nici una – şi m-am îndreptat spre o nişă deja testată cu succes de alţii. Aşa că aveţi mai jos prima postare dintr-o nouă serie care mă va face celebru. Nu, nu ştiu nimic despre domeniul în care vreau să mă exercit – încă mai fac confuzii între capere şi catetere, între coriandru şi pătrunjel, nu ştiu ce e ricota, iar anghinarea e încă un mister pentru mine – însă asta nu mă va împiedica să mă avânt în universul culinar.

Aşadar, doamnelor şi domnilor (ce dor îmi era de expresia asta…), Bucătarul cinic!

Pentru început vă avertizez să nu mă întrebaţi ce am gătit. O să vedeţi în poze. Habar n-am cum se numeşte. V-am zis că-s la început şi nu m-am pus încă la punct cu terminologia.

Începutul a fost uşor – am aprins cuptorul. Apoi am luat cum scria pe site – site-ul era în engleză, eu nu ştiu unele ingrediente nici în română, d’apăi în engleză, deci nu am cum să vă luminez pentru ce le-am folosit – 200 de grame de făină (adică o cană de ceai aşa) şi 3 ouă mari.

Am vrut să le pun într-un castron dar jumătatea mea mai înţeleaptă, bănuind că o să mă plictisesc să tot amestec în compoziţie, m-a sfătuit să le pun în vasul de la mixer. Zis şi făcut. Am amestecat compoziţie, am adăugat apoi treptat 100 ml de lapte şi încă vreo 80 ml de ulei de măsline un pic de sare şi am omogenizat totul.

Între timp, nu ştiu cum, pe un tocător au fost tăiate mărunt, 100 de grame de roşii uscate (nu ştiu de ce le zice uscate pentru că erau ude bine în borcanul cu ulei în care stăteau) şi o mână de măsline. Alături aştepta deschisă o conservă cu nişte păstăi verzi – să fi fost mazăre, să fi fost fasole, nu m-am dumirit.

Am pus în compoziţie toate bucăţile de roşii uscate, cea mai mare parte a măslinelor şi a păstăilor (cca 250 grame), urmând ca ceea ce a rămas să fie folosit pentru ornare. Am omogenizat din nou totul bine – schimbând palele la mixer cu cele pentru aluat, să nu distrug de tot păstăile.

La final am adăugat brânză rasă (100 grame). Nu ştiu de care, dar nu era clar telemea. O rog pe Ioana să lumineze cititorii (şi mai ales cititoarele) ce fel de brânză era, ca să nu lăsăm publicul gurmand în ceaţă.

Am uns bine o tavă de chec cu vreo 20 ml de ulei de măsline, am turnat compoziţia în tavă (pe site recomandau hârtie de copt, noi n-am avut. La fel cum recomandau şi făină cu agent de creştere, dar după cele auzite de la Mazi, nici măcar nu am căutat).

La final am ornat cu măsline, păstăi si am mai pus o mână de brânză rasă.

Am băgat totul la cuptor, am lăsat focul mic, şi după 40 de minute am scos ceea ce vedeţi în poză.

Pot spune că a fost bun. La fel a zis şi o colegă de serviciu care a gustat. Un al doilea coleg s-a abţinut.

În concluzie: Mazi, Copolovici, Bucătarul porno, ferea că vin!

Articole pe aceeaşi temă:

Chec cu mere, caramel şi nuci – sau cum am făcut eu de râs tradiţia familiei. Part. 1: Tradiţia - checul familiei

Bucătăria porno

Cine n-are Mazilique să… cumpere de la ea