Cum să nu mă înec la volanul Yarisului meu sau de ce suge iar Toyota România

Să presupunem că aveţi Toyota Yaris. (Bine, nu ştiu de ce vă jignesc inteligenţa presupunând aşa ceva, dar să trecem peste…). Deci, cum spuneam, aveţi Toyota Yaris şi nu sunteţi un înotător sau un pescar împătimit. Adică nu vă omorâţi după apă. Or, Yarisul, dacă nu ştiţi, pe lângă numeroasele beneficii pe care vi le oferă (accelerează singură, centurile pot da foc la maşină, tetierele pot ieşi în caz de accident, air-bag-urile din scaune nu se deschid - ca să enumăr aici campaniile pentru care am fost chemat în service), vă oferă şi apă. Apă din belşug. De la aerul condiţionat. Care curge de sub bord, fix pe picioarele pasagerului din dreapta. Pasager care, dacă mai vrea să meargă cu mine, trebuie să încalţe cizme din alea înalte de pescar.

Bio food, bio life, bio… manele

În loc de amenda pentru parcare neregulamentară, pe care o visez în fiecare noapte, ieri am găsit sub ştergătoarele de parbriz asta:

Şi totul s-a lămurit. Nu-i aşa că misterul succesului pe care îl are personajul din piesa de mai jos se limpezeşte dacă ne gândim că şampania şi ciocolata pe care le oferă nu-s obişnuite, ci sunt bio?



Acum pe bune, ce alt semn al potenţei financiare mai relevant poţi exhiba decât acela de a cumpăra alimente bio? Într-o lume în care Versace şi D&G au devenit accesibile oricui (doar le găseşti pe orice tarabă din en-gros-ul Europa), doar magazinele Bio-food şi restaurantele slow-food mai reuşesc să facă diferenţa…

Cine dracu îi votează pe ăştia? Şi de ce?

Foto Valeriu Tanasof, Gândul

N-am mai scos maşina din parcare de mai bine de o lună – am pariat prost că va fi o iarnă uşoară ca anul trecut şi nu mi-am luat cauciucuri de sezon – dar mă gândesc cu groază la momentul în care o voi face. Drumurile pe care le văd din tramvai deja arată ca şi cum tocmai s-a turnat aici Hurt Locker sau vreun alt film de război. Şi pe ele o să-mi rup eu maşina de săptămâna viitoare.

Veţi spune că e vina vremii, că n-ai ce face, nu poţi avea şi deszăpezire şi asfalt impecabil (nu că am fi avut deszăpezire ca lumea, dar fie), că e vina autorităţilor incompetente, a primarilor corupţi, a primăriilor, a drumarilor sau dracu mai ştie a cui. Eu zic să vă duceţi frumuşel în faţa oglinzii, să vă priviţi bine şi o să vedeţi fix vinovatul. Da, fiecare dintre noi e de vină pentru situaţia asta!

Fără contribuţia noastră, cum dracu ar fi ajuns ăştia primari?

Într-o ţară civilizată, după publicarea acestui dialog dintre primarul general şi asfaltatori, Oprescu şi-ar fi dat demisia în secunda doi. Doctorului care halucinează autostrăzi suspendate, deşi e plătit să fie primarul meu, i se rupe de maşina mea. Şi de maşina ta sau a oricui.

Omul vrea doar să-şi facă imagine din bani mei şi ai tăi – ştii, ăia pe care îi plătim drept impozit, iar strategia de asfaltare, s-a transformat, în spatele uşilor închise, în strategia de PR a primarului. Voiam să dau citate, dar e greu de ales ceva, toată discuţia e relevantă şi puteţi citi şi asculta, pe larg, pe hotnews. Merită. Vedeţi cine vă administrează oraşul.

Şi revin cu întrebarea din titlu, cine dracu l-a votat pe ăsta?! Şi ăia care l-au votat, cum de nu crapă acum de ruşine şi nu-şi dau pumni în cap?! Dacă ar fi după mine ar trebui să-şi de foc în faţa Primăriei (mă rog, simbolic, nu neapărat la propriu...) Voi cât de repede o să uitaţi asta şi veţi vota din nou Oprescu sau vreo copie de-a lui la fel de incompetentă la alegerile viitoare?

La fel, mă întreb, cine sunt retarzii care i-au putut vota pe unii în stare să fete asemenea idei: 850 lei (dintre care 100 lei doar taxa de fotografie?!?!?!), adică mai mult de 200 de euro pentru o maşină ridicată de pe stradă timp de o zi. Mai mult decât oriunde în Europa. Asta în condiţiile în care locurile de parcare sunt total insuficiente şi practic, n-ai cum să nu încalci legea. Iar primarul – ştiţi, individul ăla delegat de voi prin vot şi plătit de voi să vă administreze treburile publice – în loc să-şi stoarcă creierii că să găsească o soluţie ca tu, cetăţean de bună credinţă, să nu mai fii nevoit să încalci lege, te supra-amendează doar pentru că aşa „vrea muşchii” lui. Şi nici măcar nu o face în folosul primăriei, ci doar al firmelor prietene cărora le-a trântit o pleaşcă de toată frumuseţea.

Revin la întrebarea mea – câţi dintre voi ţineţi seama de asta când vă duceţi la vot?

Şi mai am o curiozitate. Dintre cei care citesc pe aici, a fost vreunul care a votat vreun specimen din ăsta? Cum îşi justifică el votul? Şi ce o să facă la alegerile viitoare?

Un prost pe zi. Azi, eu!

Sursă foto: MediafaxFoto

Ca şi cum nu era de ajuns că o sa-mi las de săptămâna viitoare maşina în service pentru câteva zile bune (jur că n-a fost vina mea, dovadă că mi-o repar pe RCA-ului boului care mi-a tăiat faţa fără să se asigure), azi mai era să-mi las şi permisul în mâinile unui poliţist de la rutieră.

Nu ştiu dacă vi se întâmplă şi vouă, dar eu m-am trezit, de exemplu, cu un set de vorbe care mi-au rămas, fără să vreau, întipărite în minte şi mă surprind, din când în când, meditând tâmp la valabilitatea lor universală. O astfel de vorbă e cea spusă hâtru de un poliţist gras în ziua în care am dat examenul auto: „Să nu credeţi că noi suntem aici să vă dăm permisul… (pauză pentru efectul dramatic). Noi vi-l împrumutăm. Pentru că tot la noi se întoarce. Mai devreme sau mai târziu…”

Ce glumă proastă mi-am zis eu atunci, imaginându-mi cum o repetă, cu acelaşi ritm şi cu aceeaşi pauză dramatică, în faţa fiecărei serii de candidaţi timoraţi. Şi acum mi se pare de rahat, dar cred că e şi ceva adevăr pe acolo, că prea aleargă poliţiştii după sărmanii şoferi să le ia carnetele de parcă n-ar fi ale lor (ale şoferilor).

Dar revenind la mine şi la prostia mea de azi. Cum conduceam eu, pe la amiază, proaspăt ieşit de la bazin şi de la saună, cu sângele îngroşat şi gândul aiurea, intru pe Magheru. Aici, un poliţist, deşi era roşu la semafor, îmi face semn să trec. Trec fericit, gândind că e şi poliţia bună la ceva, şi ajung la Romană. Aici, evident alt poliţist. Semaforul era însă verde aşa că, dacă m-aş fi gândit mai bine la schema poliţist-semafor de mai devreme, ar fi trebuit să intru în alertă şi să opresc. Dar n-am făcut-o. Intru în intersecţie şi văd că poliţistul ridică mâna dreaptă, vertical, deasupra capului ca şi cum m-ar saluta. Mă abţin cu greu să nu-i fac şi eu cu mâna, şi accelerez. Poliţistul fluieră şi mai tare, vizibil iritat, şi se aşează chiar pe bandă mea blocându-mi calea. „Hm”, îmi zic, deci chiar pe mine mă saluta, nu pe şoferii din spate. Îl văd că zice ceva, dar nu aud ce. Prin urmare mă mai apropii vreo 2 metri de el, să aud mai bine. Poliţistul turbează: „Am spus să daţi înapoi!”(de fapt, grafierea corectă e: AM SPUS SĂ DAŢI ÎNAPOI!!!!”)

Aici e timpul pentru o altă paranteză: nu vi se pare stupidă ambiţia asta a poliţiştilor ca, după ce ai făcut, evident, o prostie, să te pună să o repeţi!? Adică: Să zicem că eşti pieton şi traversezi pe roşu. Mai ai doi paşi de făcut până la trotuarul celălalt şi te vede un poliţist care te fluieră şi te obligă să te întorci. Tu, nedumerit, mai dai să faci un pas. Ok, ai comis-o, dar mai ai doar un pas şi jumătate şi o să fii iar în siguranţă pe trotuar. Poliţistul, isteric, nu şi nu, tu trebuie să te întorci, tot pe roşu, evident, şi să aştepţi culoarea verde a semaforului. E cam acelaşi lucru l-a făcut şi cu mine. Mai aveam fix un metru şi ieşeam din intersecţie. E, nu, a trebuit să dau înapoi, toată intersecţia, să treacă coloana oficială şi apoi să reintru frumos, regulamentar, la semnalul lui.

E inutil să vă mai zic că semnalul lui a fost urmat de un alt semnal de tragere pe dreapta. Mă rog, pe stânga în cazul astă. Se prezintă şi-mi cere actele. Eu îmi cer scuze. El că ce voiam să fac, să dau peste el, eu încerc să-i explic că pur şi simplu am crezut că le face semn celor din spate. Se uită în acte. Eu îmi amintesc ceva şi îi smulg talonul din mână. Era talonul de la altă maşină, aşa că mă pun pe scotocit după al meu. Îl găsesc şi, într-un final, îl dau pe cel bun. Face o referire la reţinerea carnetului, eu fac feţe feţe, mă întreabă dacă conduc din 2006, eu zic că da, el, dacă numai duminica, eu sunt dispus să zic că da, numai să-mi dea carnetul înapoi. Mă gândesc să-mi trag faţa nevinovată aşa, care avea un succes nebun la secretara de la facultate când făceam câte o prostie. Mi-o trag. El se uită fix la mine şi-mi zice că nu vede nimic de râs în asta.

După o tăcere destul de lungă (e clar lucru, poliţiştii ăştia nu numai că ştiu ce e ala efect dramatic, dar ştiu să-l şi folosească) îmi înapoiază actele şi-mi recomandă să fiu mai atent. „Nu de alta, dar să nu faceţi, Doamne fereşte, şi vreun accident”, mai adaugă poliţistul privind în treacăt aripa mea stânga distrusă şi bara din faţa care atârnă într-o poziţie nefirească, ca mai apoi să se întoarcă impasibil în intersecţie.

De ce vreau să fiu cocalar în SUV

Păi ca să-mi las şi eu maşina aşa şi să-l blochez pe fraierul ala cu Yarisul portocaliu care mai şi plăteşte pentru parcare. Şi să nu-mi facă Poliţia nimic. Şi ca să nu-mi ridice nimeni maşina, că cine naiba ar îndrăzni să ridice un SUV cu dotări de lux (tapiţerie din piele, cutie automata, xenoane şi brăduţ, mă rog, deflin parfumat).

Aici trebuia să fie o postare plină de nervi şi frustrare. Până la urmă am scris-o în altă parte. Aici nu-mi rămâne decât să-mi subliniez naivitatea. Totdeauna am crezut că prostului, nesimţitului sau imbecilului nu trebuie să îi răspunzi cu aceeaşi monedă, să nu te cobori la mintea lui (mai ales daca e mai mare decât tine). Dacă cineva te blochează în parcare nu-i rupi ştergătoarele şi nu-l laşi fără ventile la roţi, ci chemi poliţia să-şi facă treaba pentru care e plătită din banii tăi.

Ce s-a întâmplat după ce am chemat poliţia, puteţi citi aici.