Cum instalezi modemul Vodafone pe Mac şi de ce angajaţii Vodafone sunt retarzi

Ai un computer Apple si te pune naiba sa vrei internet mobil de la Vodafone. Pe spatele pachetului în care e ambalat modemul citeşti clar: pentru a utiliza acest dispozitiv ai nevoie de un computer care rulează Windows. Nimic despre Mac. Vânzătorul te asigură însă că e compatibil şi cu computerele Apple.

Părul fetelor, domnul G şi prostia agresivă din blogosferă

Stau aşa ca prostu' şi nu înţeleg. Şi oricât mă gândesc la asta, tot nu înţeleg. Na, probabil pentru că sunt prost.

Pe scurt - un nene a zis că donează nişte bani unor cauze caritabile, prin intermediul unor fete, dacă acestea se tund, adică dacă fac, la rândul lor, un mic sacrificiu pentru cauza pe care vor să o susţină. Pe larg, povestea o citiţi în Gândul, asta în cazul în care nu aţi aflat-o zilele astea de pe bloguri sau de pe twitter.

Despre (i)relevanţa consultantului media

De ce ai apela la un consultant? Pentru că ştie domeniul în care vrei să-ţi desfăşori business-ul mai bine decât tine. E specializat şi e la curent cu tot ce mişcă şi tot ce e relevant în aria sa de competenţă.

Şi totuşi...

Vodafone susţine presa scrisă

Seriei cu iPad-ul / iPhone-ul nu poţi omorî muştele, nu poţi şterge geamurile şi nici nu poţi impacheta ouăle i se alătură si ultimul spot Vodafone.

Which garden?

Dacă aş fi un european obişnuit – să zicem un britanic care îşi face vacanţele în Spania, preocupat să găsească un hotel cu facilităţi pentru copii ca să mai scape de plozi şi să se prăjească la soare după un an la birou şi pub -, „Explore the Carpathian Garden” m-ar arunca în ceaţă total. Sorry, which garden is that?

Dacă aş fi un european mai umblat, căruia i-a trecut la un moment dat prin cap că fostul bloc comunist e o destinaţie turistică „neconvenţională”, „Explore the Carpathian Garden” m-ar face să mă gândesc la Slovacia. Şi, poate, într-un moment de inspiraţie, la România.

Cum să nu comunici pe twitter dacă eşti instituţie publică. Azi exemplul MCSI

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale are cont pe twitter. Un lucru bun, aţi putea zice, mai ales pentru o instituţie care ar trebui să fie la curent cu cele mai importante tendinţe în materie de comunicare electronică. Dacă veţi citi însă câteva tweet-uri la întâmplare, vă va pieri imediat entuziasmul.

Cel aflat în spatele tastaturii oficiale, cel mai probabil un angajat al biroului de presă lăsat nesupravegheat pe internet, gafează grav, într-un mod inacceptabil pentru o instituţie publică. Mai jos, câteva exemple:

Cum să nu mă înec la volanul Yarisului meu sau de ce suge iar Toyota România

Să presupunem că aveţi Toyota Yaris. (Bine, nu ştiu de ce vă jignesc inteligenţa presupunând aşa ceva, dar să trecem peste…). Deci, cum spuneam, aveţi Toyota Yaris şi nu sunteţi un înotător sau un pescar împătimit. Adică nu vă omorâţi după apă. Or, Yarisul, dacă nu ştiţi, pe lângă numeroasele beneficii pe care vi le oferă (accelerează singură, centurile pot da foc la maşină, tetierele pot ieşi în caz de accident, air-bag-urile din scaune nu se deschid - ca să enumăr aici campaniile pentru care am fost chemat în service), vă oferă şi apă. Apă din belşug. De la aerul condiţionat. Care curge de sub bord, fix pe picioarele pasagerului din dreapta. Pasager care, dacă mai vrea să meargă cu mine, trebuie să încalţe cizme din alea înalte de pescar.

Concertul AC/DC Bucureşti - unde au stat adevăraţii şmecheri

Loja super-oficială de la concertul AC/DC de la Bucureşti. Oare cât o fi costat biletul? :D

Prizonierul tehnologiei

Visez că o să mor cu sute de cabluri încolăcite în jurul meu, după ce mi-am împiedicat de unul din zecile de încărcătoare care stau vârâte în prize prin casă. Sau că o să-mi iau un avânt prea mare câd o să arunc furios imprimanta pe geam şi o să cad odată cu ea. Sau că o să mă chinui cu vreo tumoare provocată de efectele combinate ale routerelor wireless, telefoanelor mobile şi ale celorlalte aparate electrice şi electronice din jurul meu. Asta după o săptămână de coşmar. De coşmar tehnologic.

Totul a început joi dimineaţa. Îmi iau eu iPhone-ul ca de obicei, să citesc ultimele ştiri liniştit acolo unde mai nou până şi regele merge cu iPhone-ul, şi constat că Rock îmi pune la dispoziţie 7 update-uri. Vreţi să le faceţi? Sigur, îmi zic eu, trecând delicat degetul peste touchscreenul capacitiv al device-ului. Se instalează vreo două update-uri, se închide şi aşa rămâne. Oricât am încercat să-l deschid ulterior, nimic. Măr muşcat şi atât.

Primari retarzi şi locuri de parcare

Ce face primăria când locurile de parcarea sunt insuficiente? Mai desfiinţează câteva. Da, DESFIINŢEAZĂ! Aţi citit bine!

Azi dimineaţă mă sună Ioana, care ieşise mai devreme din casă, să-mi mut maşina pentru că în jurul ei urmau să răsară STÂLPIŞORI. Rezolvând, probabil, toate problemele edilitare ale sectorului, singura grijă a primarului era luni dimineaţa să fută nişte stâlpi fix pe bulevardul Averescu la intersecţia cu Ion Mihalache.

Ce poţi omorî mai uşor? Câini sau oameni?

Care e gradul de civism şi responsabilitate al semenilor noştri?

Aproape 100 de spitale româneşti nu ar trece testul septic - e deschiderea de ziar de luni, din Gândul. Pe site, abia de numără, până acum (marţi seara), 5500 de vizite şi 16 comentarii ale cititorilor (majoritatea tembele şi vulgare).

Legea împotriva maidanezilor: ori îi luaţi acasă, ori îi omorâm - e un alt articol din Gândul, postat online marţi după amiaza. Până acum are 4400 de vizualizări şi 230 comentarii.

Client Service la Romtelecom sau cât de mult trebuie să te rogi de operator să treci la un abonament mai scump

Să presupunem că sunteţi destul de inconştient si, în plină criză, vă hotărâţi să plătiţi un abonament mai scump la Romtelecom pentru o conexiune la internet ceva mai rapidă. Vă imaginaţi, probabil, că operatorul abia aşteaptă să răspundă solicitării voastre, mai ales că are de câştigat de pe urma ei. Vă înşelaţi. Nici faptul că suntem clienţi vechi, că plătim un pachet mai mare de servicii (telefon, internet, televiziune) nu a părut să ne ajute în vreun fel.

La mai bine de o lună de când am înregistrat cererea de upgrade, încă aşteptăm ca angajaţii operatorului telecom să ne bage în seamă. Şi asta în ciuda numeroaselor mele insistenţe telefonice şi a promisiunilor lor că ne vor contactat în cel mai scurt timp.

Dar să las faptele să vorbească: 

- Pe la jumătatea lui februarie (subliniez, februarie) Ioana primeşte un telefon din partea Romelecom prin care era întrebată dacă nu vrea să treacă la noua tehnologie VDSL, să beneficieze de o viteză de până la 30 Mb/s, totul pentru doar vreo 3-4 euro în plus (în prezent avem o conexiune ADSL de doar 6 Mb/s şi plătim 12,5 euro). Ioana răspunde că se va consulta cu mine şi roagă operatorul să revină într-o altă zi cu un telefon. Evident, nu au mai revenit.

- Pe 24 februarie, după ce m-am chinuit câteva zeci de minute să urc un fişier video pe site, îi sun pe cei de la Romtelecom pentru a face upgrade-ul. Stau de vorbă cu o angajată de la serviciul clienţi timp de 20 de minute, îmi explică toate detalii, testează linia telefonică şi îmi spune că pot beneficia de viteza maximă şi solicit cel mai scump abonament pentru persoane fizice. Totodată solicit şi noul lor serviciu de televiziune IPTV, Dolce Interactiv (suntem abonaţi Dolce Satelit, dar voiam să testez şi noul serviciu). Mi se cere un număr de telefon mobil urmând să fim contactaţi în cel mai scurt timp de echipa tehnică pentru a ni se instala noile servicii. Nu primim nici un telefon.

- Pe 16 – 17 martie (din păcate nu am notat data exactă) sun din nou la Romtelecom pentru a afla ce se întâmplă cu solicitarea noastră. Răspunde un tip de data aceasta, îi ia ceva timp până să se dumirească despre ce e vorbă şi îmi spune că cererea noastră, din greşeală, nu a fost trimisă spre rezolvare de colega lui, îşi cere scuze şi îmi promite că o va marca drept reclamaţie pentru a intra în lucru cu prioritate. Mi se cere din nou un număr de mobil şi sunt asigurat că în termen de 5 zile vom fi sunaţi de echipa tehnică. Din nou nici un semn.

Pe 22 martie sun iar la Romtelecom. O tipă monosilabică de data aceasta. Nu e în stare să-mi dea nici o explicaţie cu privire la ce se întâmplă. Îmi promite însă că a doua zi, la prima oră, o să fiu sunat de cineva pentru rezolvarea situaţiei. Las din nou un număr de mobil. A doua zi nu suna nimeni.

Pe 23 martie, plin de nervi, sun din nou. Dau peste un tip (mi-am notat şi numele lui, o să-l adaug îndată ce ajung acasă). Nici el nu e în stare să-mi explice ce se întâmplă. Se bâlbâie de câteva ori cu privire la serviciile de care pot beneficia, îi repet comanda, mă asigură că va fi rezolvată cu prioritate, îmi cere numărul de telefon şi îmi promite că voi fi sunat în maximum 5 zile.

Evident, nici până azi nu m-a sunat nimeni.

Şi acum câteva observaţii: 

Am renunţat la Astral/UPC acum câţiva ani, cu peripeţiile pe care le puteţi citi aici, din cauza serviciilor execrabile ale lor. Timp de câţiva ani am fost încântat de serviciile Romtelecom: conexiune la internet stabilă – nu îmi amintesc să fi picat vreodată un timp mai lung; cei de la Client service păreau destul de prompţi, iar echipa tehnică a intervenit, în rarele situaţii când a fost nevoie, extrem de rapid.

Experienţa de acum însă mă pune serios pe gânduri. Cam ce proceduri trebuie să ai sau cât de incompetenţi pot fi angajaţii tăi să nu fii în stare oferi o rezolvare unui client (repet, client vechi, bun platnic, care cumpără de la tine telefonie, televiziune şi internet) în ciuda insistenţelor lui repetate.

Mă rog, vizitând în ultimele zile site-ul Romtelecom, încep să-mi fac şi singur o idee. Oferta din acest moment pentru serviciile de internet este total schimbată faţă de cea din momentul comenzii mele. Abonamentul VDSL de 30Mb/s nu mai există în forma şi la preţul de la momentul în care l-am comandat. Asta însă nu scuză deloc Romtelecomul. Ar fi fost o dovadă de bun simţ şi de respect pentru client să îi explice acestuia că cererea sa nu mai poate fi onorată, pentru moment, din cauza schimbării ofertei. Să-i spună şi boului care aşteptă de mai bine de o lună, zilnic, un telefon de la ei, că îl aşteaptă degeaba. Poate, astfel, l-ar fi convins că rezilierea contractului nu e o idee atât de bună pe cât îi se pare ea acum.

UPDATE 05.04.2010 

La scurt timp după ce am publicat postarea pe blog şi am semnalat-o pe conturile de twitter şi facebook ale Romtelecom, am fost anunţat (pe ambele canale media) că problema va fi analizată şi vom fi contactaţi în scurt timp. A doua zi atât eu cât şi Ioana am fost sunaţi de angajaţii Romtelecom. Ioanei i s-a prezentat noua ofertă, ea a reluat comanda şi am fost invitaţi să ridicăm echipamentele de la cel mai apropiat magazin Romtelecom.

A treia zi dimineaţa am ridicat echipamentele şi am aflat că în maximum 4 zile vor fi activate şi serviciile. Spre surpriza mea, odată ajuns acasă, am primit un telefon de la o echipă tehnică a Romtelecom care mă anunţa că serviciul a fost deja activat şi mă întreba dacă e nevoie să vină să instaleze echipamentul. I-am refuzat politicos, nedorind să ratez ocazia de a mă jucă cu o nouă serie de cabluri.

Concluziile finale: 

- Social media rules :) . Ce n-am reuşit în calitate de simplu client, am reuşit pe blog. Evident, cu ajutorul Facebook şi twitter. Echipa care se ocupă de social media la Romtelecom s-a dovedit mult mai operativă decât cei de la client service. La mai puţin de 48 de ore de la publicarea postării aveam serviciile funcţionale.

- Tot răul a fost spre bine. Oferta de care beneficiem acum e mult mai ieftină decât cea comandată iniţial. Mai mult, plătim aproape jumătate din cât plăteam până acum, pentru o viteză de peste 3 ori mai mare.

- Se pare că voi beneficia o lună gratuit de întregul pachet de programe transmise prin IP TV. O să revin pe blog cu un review al serviciului

- În continuare o notă proastă pentru cei de la client service Romtelecom. Deşi iniţial ni s-a spus şi apoi ni s-a tot repetat că putem beneficia de viteza maximă - 30Mb/s, acum am aflat că pe conexiunea noastră nu putem avea mai mult de 20Mb/s.

Cine dracu îi votează pe ăştia? Şi de ce?

Foto Valeriu Tanasof, Gândul

N-am mai scos maşina din parcare de mai bine de o lună – am pariat prost că va fi o iarnă uşoară ca anul trecut şi nu mi-am luat cauciucuri de sezon – dar mă gândesc cu groază la momentul în care o voi face. Drumurile pe care le văd din tramvai deja arată ca şi cum tocmai s-a turnat aici Hurt Locker sau vreun alt film de război. Şi pe ele o să-mi rup eu maşina de săptămâna viitoare.

Veţi spune că e vina vremii, că n-ai ce face, nu poţi avea şi deszăpezire şi asfalt impecabil (nu că am fi avut deszăpezire ca lumea, dar fie), că e vina autorităţilor incompetente, a primarilor corupţi, a primăriilor, a drumarilor sau dracu mai ştie a cui. Eu zic să vă duceţi frumuşel în faţa oglinzii, să vă priviţi bine şi o să vedeţi fix vinovatul. Da, fiecare dintre noi e de vină pentru situaţia asta!

Fără contribuţia noastră, cum dracu ar fi ajuns ăştia primari?

Într-o ţară civilizată, după publicarea acestui dialog dintre primarul general şi asfaltatori, Oprescu şi-ar fi dat demisia în secunda doi. Doctorului care halucinează autostrăzi suspendate, deşi e plătit să fie primarul meu, i se rupe de maşina mea. Şi de maşina ta sau a oricui.

Omul vrea doar să-şi facă imagine din bani mei şi ai tăi – ştii, ăia pe care îi plătim drept impozit, iar strategia de asfaltare, s-a transformat, în spatele uşilor închise, în strategia de PR a primarului. Voiam să dau citate, dar e greu de ales ceva, toată discuţia e relevantă şi puteţi citi şi asculta, pe larg, pe hotnews. Merită. Vedeţi cine vă administrează oraşul.

Şi revin cu întrebarea din titlu, cine dracu l-a votat pe ăsta?! Şi ăia care l-au votat, cum de nu crapă acum de ruşine şi nu-şi dau pumni în cap?! Dacă ar fi după mine ar trebui să-şi de foc în faţa Primăriei (mă rog, simbolic, nu neapărat la propriu...) Voi cât de repede o să uitaţi asta şi veţi vota din nou Oprescu sau vreo copie de-a lui la fel de incompetentă la alegerile viitoare?

La fel, mă întreb, cine sunt retarzii care i-au putut vota pe unii în stare să fete asemenea idei: 850 lei (dintre care 100 lei doar taxa de fotografie?!?!?!), adică mai mult de 200 de euro pentru o maşină ridicată de pe stradă timp de o zi. Mai mult decât oriunde în Europa. Asta în condiţiile în care locurile de parcare sunt total insuficiente şi practic, n-ai cum să nu încalci legea. Iar primarul – ştiţi, individul ăla delegat de voi prin vot şi plătit de voi să vă administreze treburile publice – în loc să-şi stoarcă creierii că să găsească o soluţie ca tu, cetăţean de bună credinţă, să nu mai fii nevoit să încalci lege, te supra-amendează doar pentru că aşa „vrea muşchii” lui. Şi nici măcar nu o face în folosul primăriei, ci doar al firmelor prietene cărora le-a trântit o pleaşcă de toată frumuseţea.

Revin la întrebarea mea – câţi dintre voi ţineţi seama de asta când vă duceţi la vot?

Şi mai am o curiozitate. Dintre cei care citesc pe aici, a fost vreunul care a votat vreun specimen din ăsta? Cum îşi justifică el votul? Şi ce o să facă la alegerile viitoare?

De ce nu votez (partea a doua)

Foto Adriana Neagoe

Am răspuns o dată aici. Dar pentru că munca mea m-a obligat să urmăresc şi dezbaterea din aceasta seară, găsiţi mai jos câteva din observaţiile pe care mi le-a stârnit:

• Chiar mi-e imposibil să aleg între fostul prieten al lui Vântu şi actualul prieten al lui Vântu. Ambii candidaţi au o mare problemă de coerenţă şi consecvenţă. Nu poţi să faci pactul cu diavolul în parcare la Tâncăbeşti, cum a făcut Băsescu, şi apoi să strigi în piaţa publică „uite-l pe dracu!”. Nu poţi să te lepezi de Satana, public, cum a făcut Geoană, iar seara să-l vizitezi pentru un moment de relaxare. 


• Băsescu e ipocrit – nici o surpriză aici. Geoană însă, dacă e să-l credem pe Vântu (şi nu văd de ce nu l-aş crede), a minţit flagrant spunând că abia îl cunoaşte pe mogul. În plină campanie electorală, în ajunul alegerilor. N-am cum să-mi încredinţez votul cuiva care mă minte cu atâta nesimţire în faţă. 


• A fost incredibilă lipsa de abilitate a lui Geoană în confruntarea de aseară cu Băsescu. „Prostănac” e un calificativ prea blând pentru prestaţia lui. Era fascinant aproape (ca la un meci de box) să-l vezi pe Geoană tot mai încurcat şi stângaci, iar pe Băsescu înflorind şi radiind pe măsură ce se hrănea cu slăbiciunea adversarului. 


• Greţoasă sarabanda de promisiuni din partea a doua a dezbaterii: programul rabla la tractoare promite Geoană, deja avem spune Băsescu; case pentru tineri ţărani vrea actualul preşedinte, ba pentru toţi tinerii - supralicitează Geoană; grijă pentru pensionari şi salarii pentru profesori şi medici - anunţă Geoană, medicamente pentru mamele cu copii bolnavi de poliomielită spune, smulgându-ne o lacrimă, Băsescu.


• Nu-mi iese din minte: Cum poţi, când Vântu e principala ţintă de campanie a contracandidatului tău şi chiar tu îl descrii ca malefic, să te întâlneşti cu el sub obiectivele fotoreporterilor, sub ochii SPP-iştilor şi ai mai ştiu eu cui? Şi asta chiar în ajunul dezbaterii, vârându-i practic adversarului muniţia pe ţeavă. Ori e un gest iraţional şi Geoană e incredibil de prost (prostănac e, după cum spunem, o caracterizare mult prea dulce), ori oamenii ăştia îi sunt atât de îndatoraţi unuia ca Vântu, încât nu-i pot refuza acestuia o invitaţie, chiar dacă asta înseamnă sinucidere politică.


• Dincolo de prestaţia candidaţilor din dezbatere, nu votez pentru că seara asta ne-a arătat încă o dată că jocurile se fac în altă parte. Numai copiii îşi pot imagina că e o competiţie între programe politice, că alegem politicianul cel mai potrivit pentru a-i încredinţa mandatul nostru şi a ne reprezenta interesele. Chestiunile hotărâtoare nu se tranşează în faţa electoratului, ci noaptea în parcarea de la Tâncăbeşti, de exemplu, sau, tot noaptea, în vila domnului Vântu. Iar dacă sunt convins de un singur lucru, acela e ca nu despre interesul meu, al cetăţeanului generic, s-a discutat acolo. De ce aş face jocul oamenilor ăstora? De ce le-aş da girul meu? De ce aş pune umărul la propăşirea lor? 


• Ok, îmi veţi spune că neducându-mă la vot, nu îi împiedic cu nimic. Aveţi dreptate. Dar nici ducându-mă la vot nu îi împiedic cu nimic şi nu schimb situaţia cu ceva. Cel mult, îmi ofer sprijinul unei tabere sau alta. Or vreau să am măcar satisfacţia că nu sunt doar o simplă masă de manevră, ca nu sunt doar unul dintre milioanele de gură cască care, cu ochii lipiţi de televizor, înghit gogoaşa nemestecată şi se prezintă apoi, pavlovian, în faţa urnei, făcând exact ceea ce politicienii se aşteaptă de la ei. E refuzul meu şi forma mea de protest nonviolentă.

De ce nu votez

De scârbă – ar fi cel mai scurt răspuns.

Iar pentru cel mai bun argument e suficient să privim la ziua de ieri, când demenţa politică a atins cote paroxistice – ore nesfârşite de ceartă despre „unde să ne certăm”. Totul transmis, rumegat şi analizat drept subiect de mare interes de toate televiziunile de ştiri, într-o halucinantă dezbatere despre nimic.

Nu sunt naiv, ştiu cât de importante sunt ultimele aparţii ale candidaţilor şi cât de bine trebuie ele pregătite, dar nu sunt nici într-atât de imbecil pe cât mă cred candidaţii să mă las sedus de tarantela politică pusă în scenă pentru un electorat stupid. Şi nu numai de cea de ieri, ci cea de 20 de ani încoace.

Nu vreau să votez oameni care îmi dispreţuiesc în aşa măsură interesele. Or, tot ce au făcut în anul asta de criză nu au fost decât gesturi împotriva intereselor mele. Până acum am votat încercând să aleg răul cel mai mic. Nu ştiu dacă am avut dreptate de fiecare dată. Acum însă nici măcar nu mai cred că pot discerne care e răul cel mai mic.

Nu vreau ca votul meu să legitimeze un politician care nu mă reprezintă şi pe care pun ştampila doar pentru că nu găsesc o variantă mai bună. Sper doar că absenţa mea şi a altor, cât mai multor, milioane de români îi va speria la un moment dat. Sau că se va găsi cândva politicianul ăla cu suficient creier politic care să considere profitabil să ni se adreseze şi nouă. Până atunci, dacă România se va mişca, se va mişca oricum în pofida politicienilor şi nu graţie lor.

Mă rog, aş fi putut vota precum pitici gratis, dar cred că pentru actualii candidaţi nu merită nici măcar să-ţi murdăreşti organul.

De ce nu vă recomand Toyota

Scutiţi-mă de aprecieri de genul – Toyota, cel mai mare producător mondial, locul 1 în topul calităţii şi satisfacţiei clienţilor. O fi aşa, dar la ei acolo. Sau pe oriunde, dar nu în România. În România, maşina ţi-o vinde şi ţi-o repară, nu la colţul străzii ci chiar în service-ul oficial, un dorel român. Iar odată intrată pe mâna lui, Dumnezeu cu mila.

Marţi, după 12 zile de aşteptare, am fost să-mi ridic maşina din Pipera, de la Toyota Nord Bucureşti. Un mizilic de reparaţie de 53 milioane de lei vechi (slavă Domnului că din banii asigurărilor). Nimic complicat – de înlocuit aripa faţă stânga, masca faţa şi farul stâng, plus câteva plastice de sub aripă. Preiau maşina, semnez ce e de semnat după ce verific calitatea îmbinării si a vopsirii şi plec. După 500 de metri vad că nu merge faza scurtă la farul schimbat. Întorc nervos şi mă duc la angajatul Toyota de la care preluasem maşina. ÎI zic ce nu merge, se uită nedumerit şi duce maşina în spate. Revine spunându-mi că e ars becul, dar că nu e acoperit de asigurare şi că trebuie să plătesc. Eu rămân siderat. Maşina venise cu toate becurile funcţionale în service, aveam pretenţia să o iau la fel. Pretenţie aberantă, probabil, în opinia angajatului Toyota – becul e consumabil şi se mai arde, clientul trebuie să plătească. Fiecare o ţine pe a lui. Într-un final mi-aduce maşina, îmi dă cheile şi face un gest scârbit că mi-a făcut o concesie punându-mi becul gratuit.

În aceeaşi seara, când plec de la muncă, surpriză: faza scurtă la farul stâng iar nu se aprinde.

Miercuri dimineaţă, din nou la service-ul Toyota din Pipera. Nenea se uită încurcat, ridică capota, meştereşte ceva la fişele care întră în far şi se aprinde becul. Nu făcea contact bine. Eu m-am mirat, el nu s-a mirat (probabil o fi un lucru la care te poţi aştepta de la o marcă aflată pe locul I în topul calităţii). Plec înjurând în gând, regretând timpul pierdut.

Miercuri seara, uitându-mă mai bine la maşină, constat că angajaţii service-ului Toyota îmi mai făcuseră o bucurie. Nu montaseră şi chedereul de la îmbinarea aripii cu parbrizul. Nu-mi dau seama dacă e grav sau nu (deşi dacă a fost pus acolo trebuie să aibă vreun rol) şi, scârbit, renunţ să mă mai duc încă o dată, joi, în service.

Joi seară, când plec de la muncă, o nouă surpriză: iar nu funcţionează faza scurtă, de data aceasta la ambele faruri. Mă sperii chiar şi mă gândesc la ce e mai rău – vreun scurt circuit, fire neizolate care se udă, fişe conectate prost...

Vineri dimineaţă din nou în service. Merg direct la persoana care se ocupă de reclamaţii. Explic situaţia – problema cu farurile şi cea cu chederul. După vreo jumătate de oră maşina e gata. Analista Servicii Clienţi de la Departamentul Satisfacţie Clienţi (sic) îmi spune că … era un bec ars, cel de la farul drept, la care ei nu umblaseră şi că… becurile se mai ard (cu alte cuvinte nu e vina lor şi iar mi-au făcut o concesie că mi-au schimbat becul pe banii lor). Mai avea un pic şi spunea că sunt un client cărpănos care pierde ore şi face zeci de km zilnic până în Pipera ca să schimb becurile - consumabile, nu-i aşa?! - pe banii service-ului. Despre cum de s-a ars şi becul de la farul drept la doar două zile după cel stâng nici o explicaţie, despre şirul de coincidenţe care m-a făcut să mă întorc de trei ori în service, nici o explicaţie. De ce dacă era ars doar un bec, nu funcţionau ambele, tot nici o explicaţie.

Cel mult puteam eu să-mi imaginez cum, năpădit de depresie după ce colegul lui din stânga şi-a dat obştescul sfârşit marţi, becul din dreapta s-a sinucis joi, neputând suporta pierderea suferită. Iar becul nou stătea stins în semn de reculegere.

Scârbit total, renunţ să mai fac vreun comentariu şi întreb de cheder. „S-a pus”, vine scurt răspunsul Analistei Servicii Clienţi de la Departamentul Satisfacţie Clienţi. „Aha - mă gândesc - deci s-a pus singur. După ce ratase data trecută, acum a reuşit să sară din raftul cu piese de schimb fix la locul potrvit”…

Ce m-a deranjat:

- Timpul pierdut - în total vreo 6 ore din viaţa mea pierdute pe drum, în trei zile, pentru că, cel mai probabil, un dorel n-a montat ceva bine acolo. Nu mai pun la socoteală benzina şi nervii.

- Atitudinea celor din service – in principal a consilierului de la tinichigerie dar şi a analistei servicii clienţi care, în loc să încerce să vadă ce anume e in neregulă de se ard becurile în draci şi să verifice cum a fost montat farul, dau vina pe becuri şi pe soartă (aşa sunt becurile, se mai ard).

- Nimeni nu şi-a cerut scuze pentru nimic. Ok, au rezolvat, cel puţin deocamdată, problemele, gratuit, dar cu costuri de timp din partea mea. Ştiu, nu prea ai cum să despăgubeşti asta, dar nu-i durea gura să îşi ceară scuze.

- Nesiguranţa – după experienţa de săptămâna asta nu mai am curaj să îi las pe cei de la Toyota Nord să umble la ceva vital la maşină – gen frâne, direcţie sau mai ştiu eu ce. Dacă nu s-au putut descurca cu un amărât de far…

Celor care cred că exagerez (până la urmă e vorba de câteva becuri, care, nu-i aşa, se mai ard), că e un caz singular şi că Toyota face totuşi maşini bune, le ofer şi un scurt istoric al relaţiei mele cu Toyota şi cu service-ul din Pipera, relevante pentru calitatea exemplarului meu şi calitatea serviciilor lor.

- Toamna 2007 mi se schimbă haionul, după ce un bou a intrat în maşina din spatele meu şi a proiectat-o în a mea. Un dorel de la service uită să lege fişele la dezaburirea de la lunetă. La venirea iernii mai fac un drum suplimentar în service ca să rezolv problema. (servicii de calitate)

- Toamna 2008 pedala de ambreiaj scârţâie îngrozitor când dau drumul la căldură, iar maşina pleacă zdruncinat. La revizie mi se gresează pedala, dar contra cost. (lucrare neacoperită de garanţie, probabil e normal ca la liderul mondial în domeniul calităţii auto să scârţâie pedala de ambreiaj)

- Începutul lui 2009 mi se strică pompa de apă şi pierd lichid de răcire. Cei de la service încearcă iniţial să mă convingă că nu am măsurat eu corect nivelul de antigel. Într-un final mi se schimbă pompa de apă pe garanţie. Am fost pus să plătesc câţiva litri de antigel. (na, se mai întâmplă să se strice pompa de apă şi la maşinile care au mai puţin de 25.000 km la bord)

- Vara lui 2009 inundaţie în maşină. Scurgerea de la aerul condiţionat înfundată, iar tot condensul se scurge pe podea. Plătesc lucrările de curăţare. Mi s-a explicat că e ceva normal să se întâmple asta şi că nu e acoperit de garanţie.

- Dacă mai adaug la astea şi două chemări în service pentru defecte descoperite de Toyota la lotul din care făcea parte exemplarul meu (centuri de siguranţă, probleme la deschiderea air-bag-urilor din scaune), cred că pot spune, fără să exagerez, că am fost la service-ul Toyota mai des decât mi-am vizitat mama.

Aşadar: cumpără cineva Yaris Big-Small, portocaliu, model 2006, motor pe benzină, 1l, nivel de dotare terra, 33.000 km? Haideţi, că e o culoare frumoasă şi consumă puţin.

De ce vreau să fiu cocalar în SUV

Păi ca să-mi las şi eu maşina aşa şi să-l blochez pe fraierul ala cu Yarisul portocaliu care mai şi plăteşte pentru parcare. Şi să nu-mi facă Poliţia nimic. Şi ca să nu-mi ridice nimeni maşina, că cine naiba ar îndrăzni să ridice un SUV cu dotări de lux (tapiţerie din piele, cutie automata, xenoane şi brăduţ, mă rog, deflin parfumat).

Aici trebuia să fie o postare plină de nervi şi frustrare. Până la urmă am scris-o în altă parte. Aici nu-mi rămâne decât să-mi subliniez naivitatea. Totdeauna am crezut că prostului, nesimţitului sau imbecilului nu trebuie să îi răspunzi cu aceeaşi monedă, să nu te cobori la mintea lui (mai ales daca e mai mare decât tine). Dacă cineva te blochează în parcare nu-i rupi ştergătoarele şi nu-l laşi fără ventile la roţi, ci chemi poliţia să-şi facă treaba pentru care e plătită din banii tăi.

Ce s-a întâmplat după ce am chemat poliţia, puteţi citi aici.

Inglorious Basterds sau holocaustul ca bandă desenată

Aşezat comod în scaunul ergonomic de la multiplex, sorbind din cola şi ronţăind popcorn, priveşti cu sufletul la gură recitalul de o cruzime aproape fascinantă al ofiţerului SS. Vezi cum ţăranul francez, la început imperturbabil, se înmoaie precum o cârpă doar ascultând cuvintele de o elegantă hipnotică ale celui poreclit „vânătorul de evrei”. Înţelegi cu groază că totul se petrece la doar câţiva centimetri deasupra familiei de evrei, ascunsă sub casă. Îţi doreşti că podeaua, care tot scârţâie rău prevestitor, să îi protejeze până la capăt pe fugari, dar, evident, filmul se joacă cu aşteptările tale, iar evreii sunt descoperiţi şi ucişi.

Şi asta face Tarantino tot filmul, se joacă cinic cu aşteptările tale, frustrându-le dar, mai ales, gratificându-le, totul culminând (evident) cu un climax anti-istoric cu rol cathartic, extrem de cinematografic.

Este fix filmul despre holocaust pe care să-l priveşti comod din fotoliul de la multiplex, simţind răzbunate toate atrocităţile făcute de nazişti atât în filmul asta, cât şi în toate filmele şi în toate cărţile de istorie de până acum. E fix finalul de care „istoria bună” ar fi avut nevoie. E ceea ce mintea oricărui copil hrănită cu filme de acţiune hollywoodiene îşi imagina că ar fi trebuit să se întâmple cu adevărat, în timp ce privea nedumerit pelicule precum „Pianistul” sau „Lista lui Schindler”.

De ce nu apăreau Stallone, Bruce Willis sau Arnold să rezolve problema? (Mă rog, Bruce Willis apare într-un film cu nazişti, dar cea mai mare vitejie a lui e să se sacrifice pentru a-i scăpa pe ceilalţi.) Unde era eroul american de acţiune când lumea avea cea mai mare nevoie de el? Iată că, acum, Tarantino ni-l oferă, întruchipat de Brad Pitt, ucigând, scalpând sau însemnând soldaţi nazişti. Coborât parcă din benzile desenate, alături de ceilalţi „bastarzi” (Evreul Urs, de exemplu, omoară nazişti cu bâta de baseball, visându-se pe teren), are aceeaşi profunzime şi liniaritate ca a personajelor din Sin City (Quentin Tarantino special guest director). Şi, evident, salvează lumea şi (re)scrie istoria.

Propunând o istorie alternativă, regizorul ne serveşte fix versiunea extrem de digerabila si entertaining a războiului şi a holocaustului. Iar singurul disconfort pe care îl simţi nu e provocat de imaginile violente - de la Saw încoace nimic nu te mai poate surprinde - ci e faptul că, după ce ai băut cola, trebuie să te duci la wc, iar filmul ţine două ore şi jumătate.

Din sală ieşi mulţumit, ăia buni au învins. Arunci punga goală de popcorn şi paharul de cola la coş şi pleci spre casă satisfăcut. Odată cu finalul incendiar şi, recunosc, memorabil, ai trăit catharsisul. Un catharsis de care, însă, câteva milioane de oameni nu au avut parte… Iar asta îmi pare un pic cinic.

PS. O tipă blondă de lângă noi – mi-a povestit Ioana – îi spune ceva indescifrabil prietenului ei. La care el replică „Nu, nu a aşa a murit Hitler!...”

40 de minute din viaţa mea pentru Vodafone

Ce faci când ai peste 7 milioane de clienţi? Ti se rupe de ei. Pentru a activa un banal serviciu MMS, cu alte cuvinte pentru a-i oferi încă o posibilitate firmei să-ţi ia bani, eşti nevoit să aştepţi mai mult de o jumătate de oră să te preia un operator al serviciului *222 de la Vodafone.

Activarea nu se poate face automat. Companie mutinaţională – servicii româneşti.

De altfel e de înţeles, la un asemenea profit nu îţi permiţi să mai angajezi câţiva operatori pentru a reduce timpul de aşteptare al clienţilor care ţi-l asigură. De ce ai face-o? Eşti doar în România…