Monday, November 23, 2009

Cum să faci succes online

Dilbert.com

Via BuzzMachine

Friday, November 20, 2009

Dilema zilei: Mulţi, dar proşti sau proşti, dar mulţi?




Nicolae Manolescu, preşedintele USR, declara ieri într-un interviu din Adevărul că Uniunea Scriitorilor din România e cea mai mare din Europa şi are cei mai mulţi membri.

„În primul rând, este una dintre cele mai mari din Europa. Aproape nicăieri nu mai există o asociaţie de breaslă atât de puternică, de numeroasă şi de reprezentativă. În foarte multe dintre ţările est-europene, foste comuniste, uniunile au dispărut.”

Cum ar veni, deşi avem o literatură cât se poate de discretă (acesta e, evident, un eufemism ca să nu zic aproape invizibilă), avem cei mai mulţi scriitori cu patalama din zona asta de lume. Tare, nu?!

Thursday, November 19, 2009

De ce nu votez


De scârbă – ar fi cel mai scurt răspuns.

Iar pentru cel mai bun argument e suficient să privim la ziua de ieri, când demenţa politică a atins cote paroxistice – ore nesfârşite de ceartă despre „unde să ne certăm”. Totul transmis, rumegat şi analizat drept subiect de mare interes de toate televiziunile de ştiri, într-o halucinantă dezbatere despre nimic.

Nu sunt naiv, ştiu cât de importante sunt ultimele aparţii ale candidaţilor şi cât de bine trebuie ele pregătite, dar nu sunt nici într-atât de imbecil pe cât mă cred candidaţii să mă las sedus de tarantela politică pusă în scenă pentru un electorat stupid. Şi nu numai de cea de ieri, ci cea de 20 de ani încoace.

Nu vreau să votez oameni care îmi dispreţuiesc în aşa măsură interesele. Or, tot ce au făcut în anul asta de criză nu au fost decât gesturi împotriva intereselor mele. Până acum am votat încercând să aleg răul cel mai mic. Nu ştiu dacă am avut dreptate de fiecare dată. Acum însă nici măcar nu mai cred că pot discerne care e răul cel mai mic.

Nu vreau ca votul meu să legitimeze un politician care nu mă reprezintă şi pe care pun ştampila doar pentru că nu găsesc o variantă mai bună. Sper doar că absenţa mea şi a altor, cât mai multor, milioane de români îi va speria la un moment dat. Sau că se va găsi cândva politicianul ăla cu suficient creier politic care să considere profitabil să ni se adreseze şi nouă. Până atunci, dacă România se va mişca, se va mişca oricum în pofida politicienilor şi nu graţie lor.

Mă rog, aş fi putut vota precum pitici gratis, dar cred că pentru actualii candidaţi nu merită nici măcar să-ţi murdăreşti organul.

Cu ce înlocuiesc alergatul

Pentru că e vreme urată şi mai vine şi iarna, mă văd nevoit să înlocuiesc alergatul cu altceva. Şi cum Wii-ul îţi dă doar o senzaţie înşelătoare că ai face sport, m-am gândit să încerc ceva mai serios. Ce ziceţi?

Thursday, November 12, 2009

Fiecare alergător poartă în picioare pantofii de maratonist

Nu cred că există persoană care, alergând în mod curent mai mult de câţiva kilometri, să nu se fi gândit măcar odată la provocarea supremă – maratonul.

Dacă mi-ar fi spus cineva acum câţiva ani că eu o să mă gândesc, fie şi teoretic, la maraton, i-aş fi râs în nas. Acum un an nu eram în stare să alerg un kilometru legat fără să-mi dau sufletul. Acum alerg 4 – 5 zile pe săptămână câte 7,5 km, iar săptămâna viitoare vreau să măresc distanţa la 8. Până la maraton mai e enorm, dar cel puţin sunt pe drum.

De ce fac asta, mă întreabă admirativ sau ironic prietenii. Nu, nu e vorba doar de condiţie fizică, de inimă mai puternică, de articulaţii mai sănătoase şi de un tonus general mai bun. Ele au venit odată cu alergatul zilnic, dar e ceva mai mult decât atât.

E vorba, în primul rând, de limitele personale şi de depăşirea lor. E vorba de fiecare pas dureros pe care îl faci, cu impresia că ai ajuns la ultima picătură de energie, pentru ca apoi să storci resurse pentru încă unul şi încă unul, adăugând în final alte câteva sute de metri la recordul personal anterior. E vorba de transpiraţia care se scurge pe ceafă si pe spate, de amestecul ciudat de sfârşeală şi exaltare pe care îl simţi la finalul fiecărei curse, de satisfacţia că te-ai dus mai departe decât ai fost până atunci vreodată. Şi de promisiunea unui şi mai departe, mâine… E vorba de modelarea unui organism, un organism pe care l-ai adus să facă de 10 ori mi mult decât putea acum 10 luni şi pe care încerci să-l faci să poată de 50 de ori mai mult în viitor. E vorba de cât de mult îţi poţi împinge limitele…

Şi, cel mai frumos în toată povestea asta e ca sunt limite a căror depăşire e la îndemâna oricui. Vă trebuie doar pantofi de alergat şi un trening. Şi, evident, o inimă sănătoasă, nu cum e cazul aici.

Ca argument că nu sunt singurul nebun, mai jos două filmuleţe.

Pentru cei serioşi, un trailer al unui documentar impresionant despre spiritul maratonului



Iar pentru cei cărora li s-a aplecat de tonul motivaţional şi patetic al primului clip, un trailer al unui film delicios peste care am dat, din întâmplare, în week-end. Rulează pe HBO Comedy



Sunday, November 08, 2009

Cum am primit eu cadou sânii unei colege

Cum e să primeşti cadou, în avans la aniversarea ta, sânii unei colege, fără ca tu măcar să fi visat asta? Mai mult, cum e să te poţi lăuda că ai pus mâna pe ei, fără ca partenera ta să se supere?

Puteţi afla cum, citind aici întreaga poveste. Later edit: Din motive care îmi scapă - autorul postării susţine, totuşi, sus şi tare, că nu a fost ameninţat cu castrarea de către colegă - povestea a fost ştearsă de pe blog. Mi-a dat însă voie să iau din cache-ul google şi sa o public aici. 

Povestea visului meu erotic cu Gheorghiţă
Atenţie, acest text conţine interpretari de vise şi rigori ştiinţifice
Premise
Pentru a nu avea impresia că acesta este încă un text în care se introduce forţat un conţinut sexual pentru a aduce audienţă, simt nevoia să îl abordez cu o minimă rigoare ştiinţifică.
În apărarea mea, trebuie să recunosc din start că în preziua visului am citit un articol în Gândul care pleda pentru relaţiile sexuale la locul de muncă. Faptul că în vis apar cele trei personaje de care voi scrie mai jos nu este nici el întâmplător.
Personajele:
Eu – apar frecvent in visele pe care le am, deci nici o surpriză aici;
Gheorghiţă – îl ştiu de cinci ani, adică îndeajuns de mult cât să cunosc că în spatele aparenţei sale de cybernerd bate o inimă de star porno. Mai mult, în preziua visului am stat de vorbă cu el, l-am înjurat, ba chiar am comentat şi la blogul lui;
Maria – este o colegă de serviciu, o ştiu de patru ani, este femeie şi are sâni, deci nici o surpriză aici.
VISUL…
Maria stă relaxată pe scaun, la birou, în timp ce Gheorghiţă, sprijinit de spătar,  o ţine în braţe şi vorbeşte despre lucruri interesante – evoluţia presei online, strategiile companiior de asigurări din România etc…
La un moment dat observ că ambele mâini ale lui Gheorghiţă se sprijină pe sânii Mariei, iar degetele lui se mişcă de-a lungul şi de-a latul lor fără nici o jenă.
Strig: “Gheorghiţă, nenorocitule, să nu crezi că păcăleşti pe cineva cu stratagemele astea de doi bani! Ia mâna de pe sânii fetei!”
Gheorghiţă răspunde cât se poate de puţin deranjat: “De ce să le iau, dacă îi place”?
Maria răspunde la rândul ei cât se poate de relaxat: “De ce să le ia, poate îmi place”…
Protestez în continuare, astfel încât Maria îl îndepărtează pe Gheorghiţă din spatele ei şi îl trimite lângă mine, în faţa ei. Apoi se apleacă peste birou şi dă startul unui concurs. “O să număr de la 10 la 0. La zero luaţi mâna”.
În momentul în care Maria începe să numere, Gheorghiţă o apucă pe Maria cu mâna stângă de sânul stâng, în timp ce eu o apuc cu mâna dreaptă de sânul drept, fiecare dintre noi manevrând obiectul de concurs cum ştie mai bine. “10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, zero!”
Gheorghiţă şi cu mine ne retragem sportiv mâinile în acelaşi timp. Maria părăseşte biroul câteva secunde. Eu şi cu Gheorghiţă ne ferim să ne privim în ochi.
Maria se întoarce cu două cartonaşe pe care le lipeşte pe perete.
Eu primisem nota 9. Gheorghiţă nota 8… Mă trezesc cu gândul că Gheorghiţă o să se supere pe mine.
Interpretări:
1) Gheorghiţă este un pervers chiar şi în visele altora;
2) Gheorghiţă reuşeşte să vorbească despre evoluţia presei online, strategii de marketing etc chiar şi în visele erotice;
3) Nota 8 obţinută de Gheorghiţă este mai valoroasă decât nota 9 obţinută de mine. Lăsând la o parte faptul că optul este o cifră eminamente erotică, dată pe spate poate însemna şi infinit. Pe când un nouă, fără să dea nimeni de şase înainte, e un fel de onanie… (Bucătarulflegmatic)


Nu ştiu dacă e de laudă sau nu. Ce pot spune e că, dacă aş fi fost în locul lui Danuţ, autorul postării şi unul dintre cei mai talentaţi oameni pe care i-am cunoscut, n-aş fi fost la fel de indulgent cu el, aşa cum a fost el cu mine. El n-ar fi primit de la mine notă de trecere :D .

Friday, November 06, 2009

De ce nu vă recomand Toyota

Scutiţi-mă de aprecieri de genul – Toyota, cel mai mare producător mondial, locul 1 în topul calităţii şi satisfacţiei clienţilor. O fi aşa, dar la ei acolo. Sau pe oriunde, dar nu în România. În România, maşina ţi-o vinde şi ţi-o repară, nu la colţul străzii ci chiar în service-ul oficial, un dorel român. Iar odată intrată pe mâna lui, Dumnezeu cu mila.

Marţi, după 12 zile de aşteptare, am fost să-mi ridic maşina din Pipera, de la Toyota Nord Bucureşti. Un mizilic de reparaţie de 53 milioane de lei vechi (slavă Domnului că din banii asigurărilor). Nimic complicat – de înlocuit aripa faţă stânga, masca faţa şi farul stâng, plus câteva plastice de sub aripă. Preiau maşina, semnez ce e de semnat după ce verific calitatea îmbinării si a vopsirii şi plec. După 500 de metri vad că nu merge faza scurtă la farul schimbat. Întorc nervos şi mă duc la angajatul Toyota de la care preluasem maşina. ÎI zic ce nu merge, se uită nedumerit şi duce maşina în spate. Revine spunându-mi că e ars becul, dar că nu e acoperit de asigurare şi că trebuie să plătesc. Eu rămân siderat. Maşina venise cu toate becurile funcţionale în service, aveam pretenţia să o iau la fel. Pretenţie aberantă, probabil, în opinia angajatului Toyota – becul e consumabil şi se mai arde, clientul trebuie să plătească. Fiecare o ţine pe a lui. Într-un final mi-aduce maşina, îmi dă cheile şi face un gest scârbit că mi-a făcut o concesie punându-mi becul gratuit.

În aceeaşi seara, când plec de la muncă, surpriză: faza scurtă la farul stâng iar nu se aprinde.

Miercuri dimineaţă, din nou la service-ul Toyota din Pipera. Nenea se uită încurcat, ridică capota, meştereşte ceva la fişele care întră în far şi se aprinde becul. Nu făcea contact bine. Eu m-am mirat, el nu s-a mirat (probabil o fi un lucru la care te poţi aştepta de la o marcă aflată pe locul I în topul calităţii). Plec înjurând în gând, regretând timpul pierdut.

Miercuri seara, uitându-mă mai bine la maşină, constat că angajaţii service-ului Toyota îmi mai făcuseră o bucurie. Nu montaseră şi chedereul de la îmbinarea aripii cu parbrizul. Nu-mi dau seama dacă e grav sau nu (deşi dacă a fost pus acolo trebuie să aibă vreun rol) şi, scârbit, renunţ să mă mai duc încă o dată, joi, în service.



Joi seară, când plec de la muncă, o nouă surpriză: iar nu funcţionează faza scurtă, de data aceasta la ambele faruri. Mă sperii chiar şi mă gândesc la ce e mai rău – vreun scurt circuit, fire neizolate care se udă, fişe conectate prost...

Vineri dimineaţă din nou în service. Merg direct la persoana care se ocupă de reclamaţii. Explic situaţia – problema cu farurile şi cea cu chederul. După vreo jumătate de oră maşina e gata. Analista Servicii Clienţi de la Departamentul Satisfacţie Clienţi (sic) îmi spune că … era un bec ars, cel de la farul drept, la care ei nu umblaseră şi că… becurile se mai ard (cu alte cuvinte nu e vina lor şi iar mi-au făcut o concesie că mi-au schimbat becul pe banii lor). Mai avea un pic şi spunea că sunt un client cărpănos care pierde ore şi face zeci de km zilnic până în Pipera ca să schimb becurile - consumabile, nu-i aşa?! - pe banii service-ului. Despre cum de s-a ars şi becul de la farul drept la doar două zile după cel stâng nici o explicaţie, despre şirul de coincidenţe care m-a făcut să mă întorc de trei ori în service, nici o explicaţie. De ce dacă era ars doar un bec, nu funcţionau ambele, tot nici o explicaţie.

Cel mult puteam eu să-mi imaginez cum, năpădit de depresie după ce colegul lui din stânga şi-a dat obştescul sfârşit marţi, becul din dreapta s-a sinucis joi, neputând suporta pierderea suferită. Iar becul nou stătea stins în semn de reculegere.

Scârbit total, renunţ să mai fac vreun comentariu şi întreb de cheder. „S-a pus”, vine scurt răspunsul Analistei Servicii Clienţi de la Departamentul Satisfacţie Clienţi. „Aha - mă gândesc - deci s-a pus singur. După ce ratase data trecută, acum a reuşit să sară din raftul cu piese de schimb fix la locul potrvit”…

Ce m-a deranjat:
- Timpul pierdut - în total vreo 6 ore din viaţa mea pierdute pe drum, în trei zile, pentru că, cel mai probabil, un dorel n-a montat ceva bine acolo. Nu mai pun la socoteală benzina şi nervii.
- Atitudinea celor din service – in principal a consilierului de la tinichigerie dar şi a analistei servicii clienţi care, în loc să încerce să vadă ce anume e in neregulă de se ard becurile în draci şi să verifice cum a fost montat farul, dau vina pe becuri şi pe soartă (aşa sunt becurile, se mai ard).
- Nimeni nu şi-a cerut scuze pentru nimic. Ok, au rezolvat, cel puţin deocamdată, problemele, gratuit, dar cu costuri de timp din partea mea. Ştiu, nu prea ai cum să despăgubeşti asta, dar nu-i durea gura să îşi ceară scuze.
- Nesiguranţa – după experienţa de săptămâna asta nu mai am curaj să îi las pe cei de la Toyota Nord să umble la ceva vital la maşină – gen frâne, direcţie sau mai ştiu eu ce. Dacă nu s-au putut descurca cu un amărât de far…
Celor care cred că exagerez (până la urmă e vorba de câteva becuri, care, nu-i aşa, se mai ard), că e un caz singular şi că Toyota face totuşi maşini bune, le ofer şi un scurt istoric al relaţiei mele cu Toyota şi cu service-ul din Pipera, relevante pentru calitatea exemplarului meu şi calitatea serviciilor lor.
- Toamna 2007 mi se schimbă haionul, după ce un bou a intrat în maşina din spatele meu şi a proiectat-o în a mea. Un dorel de la service uită să lege fişele la dezaburirea de la lunetă. La venirea iernii mai fac un drum suplimentar în service ca să rezolv problema. (servicii de calitate)
- Toamna 2008 pedala de ambreiaj scârţâie îngrozitor când dau drumul la căldură, iar maşina pleacă zdruncinat. La revizie mi se gresează pedala, dar contra cost. (lucrare neacoperită de garanţie, probabil e normal ca la liderul mondial în domeniul calităţii auto să scârţâie pedala de ambreiaj)
- Începutul lui 2009 mi se strică pompa de apă şi pierd lichid de răcire. Cei de la service încearcă iniţial să mă convingă că nu am măsurat eu corect nivelul de antigel. Într-un final mi se schimbă pompa de apă pe garanţie. Am fost pus să plătesc câţiva litri de antigel. (na, se mai întâmplă să se strice pompa de apă şi la maşinile care au mai puţin de 25.000 km la bord)
- Vara lui 2009 inundaţie în maşină. Scurgerea de la aerul condiţionat înfundată, iar tot condensul se scurge pe podea. Plătesc lucrările de curăţare. Mi s-a explicat că e ceva normal să se întâmple asta şi că nu e acoperit de garanţie.
- Dacă mai adaug la astea şi două chemări în service pentru defecte descoperite de Toyota la lotul din care făcea parte exemplarul meu (centuri de siguranţă, probleme la deschiderea air-bag-urilor din scaune), cred că pot spune, fără să exagerez, că am fost la service-ul Toyota mai des decât mi-am vizitat mama.
Aşadar: cumpără cineva Yaris Big-Small, portocaliu, model 2006, motor pe benzină, 1l, nivel de dotare terra, 33.000 km? Haideţi, că e o culoare frumoasă şi consumă puţin.

Tuesday, November 03, 2009

Cum m-am îmbolnăvit de gripa porcină

Nu mai ştiu exact când a început totul. Sâmbătă am fost la moving out party la Mazi, iar când m-am întors Ioana bolea în pat: dureri de cap şi dureri musculare. Pe atunci nu bănuiam nimic. Duminică dimineaţa însă (mă rog, dimineaţa pe la 12.30), abia de m-am putut ridica din pat: dureri musculare şi dureri de cap. Confuz încă (nu-mi băusem cafeaua), am încercat să înţeleg de unde. OK, nu mai alergasem de câteva zile (mic accident la degetul mic de la piciorul drept), dar nici eu nu cred că-s atât de dependent de joggingul de dimineaţă încât să dezvolt simptome de abstinenţă. Am încercat să trec mai departe şi să-mi trăiesc duminica.

Cu greu. Deşi am băut vreo 4 cafele espresso, am încercat să mănânc ceva, durerea de cap se accentua în loc să treacă. Ceva îmi apăsa fruntea şi tâmplele de parcă voia să-mi fărâme capul. Oricât aş urî medicamentele, am acceptat într-un târziu sfaturile Ioanei şi am luat un panadol. Şi o aspirină. Şi vitamina C. Şi Supradin Forte. Şi oscillococcinum. Şi aş fi luat întreaga pungă de medicamente dacă nu mi-ar fi trecut între timp. Totuşi ceva nu-mi dădea pace.

La Sinaia tocmai se închidea un hotel din cauza gripei poricine. GRIPĂ PORCINĂ?! Cu mâinile tremurânde am tastat pe laptop google şi apoi „simptomele gripei porcine”. Am găsit:
Simptomele gripei porcine sunt similare gripei umane:
- febra
- frisoane
- dureri de gat
- dureri musculare
- dureri de cap (cefalee)
- fatigabilitate
Un număr mare de persoane infectate cu acest virus acuza şi simptome precum diaree şi vărsături.
În cazurile grave, poate duce la pneumonie şi chiar moarte. Perioada de incubare la oameni este între doua şi cinci zile. Cei mai expuşi sunt cei cu vârste cuprinse între 20 si 40 de ani, a căror sistem imun puternic reacţionează virulent la virus.

Aveam 2 din principalele 6 simptome. Ba chiar 3 dacă adaug şi uşoara stare de oboseală. Mi-era clar. Fie aveam o formă atipică (şi cu atât mai gravă) a virusului AH1N1, fie sistemul meu imunitar, întărit de atâta sport, se lupta furibund cu boala.

Luni dimineaţă, cele mai negre vise ale mele s-au adeverit. Prietena şi colega Eliza îmi spune că a avut fix aceleaşi simptome. Deci nu era nimic din ce aş fi fost expus doar eu şi Ioana (nu ştiu, gen termite în pereţii casei care emană gaz toxic etc.). Era ceva mult mai general, ca o epidemie. Gripă porcină! Am aşteptat reapariţia durerilor şi, evident, pe la amiază le-a simţit din nou. Dureri de cap şi dureri musculare. Ioana îmi zice că nici ea nu se simte tocmai OK. Eliza mâncase o şaorma şi cred că o durea stomacul mult prea tare cât să mai sesizeze durerea de cap şi durerile musculare. După alte vreo două cafele, pe seară, durerile m-au lăsat. E clar, sistemul meu imunitar puternic încă se luptă cu gripa şi câştigă bătălie după bătălie. Rămâne de văzut dacă va câştiga şi războiul. Au trecut deja două zile. Mai am trei şi voi afla adevărul.

În final, aş vrea să vă dau şi un sfat, despre cum să vă apăraţi de gripa porcină. Vă rog mult, nu vă uitaţi la Dr. House. Ştiu, e seducător, e cinic, nu poţi să-i rezişti. Dar zău că nu merită, o să păţiţi ca mine.



P.S. Dacă o să scap de gripa porcină sigur o să păţesc ceva din cauza loviturii de la picior. Miercuri am fript un şut zdravăn scaunului de la biroul de acasă şi mi-am învineţit degetul mic. Dacă s-a rupt vreun capilar ceva, un cheag de sânge poate ajunge oricând la creier. Or, la un asemenea scenariu, dintre toate finalurile posibile, moartea e cel fericit.