Chec cu mere, caramel şi nuci – sau cum am făcut eu de râs tradiţia familiei. Part. 1: Tradiţia - checul familiei

sursă foto: bucataria.net

Eu şi checul avem o istorie foarte lungă. Practic, checul e un fel de tradiţie de familie aşa. Dacă familia mea se pricepe la ceva, atunci la chec se pricepe. Aş putea spune chiar că majoritatea prietenelor mele, dacă n-au stat cu mine doar pentru checul pe care mi-l trimitea mama pe vremuri, aproape săptămânal, la cămin, au stat, categoric, şi pentru checul ăla…

Vă daţi seama că o asemenea moştenire de la un punct încolo nu mai e o binecuvântare, ci un blestem care obligă. Trebuia să fac şi eu chec! Ştiţi şi voi că acum, pentru a-ţi impresiona iubita nu mai e suficient să faci clasicele chestii bărbăteşti – să te uiţi râgâind cu berea în mână la fotbal, să te baţi cu băieţii, să schimbi obertainer-ul de la robinet fără să inunzi casa. Orice cadouri costisitoare i-ai face, nimic nu se compară cu a găti cu mâna ta ceva special pentru ea. Şi când zic ceva special nu mă refer la ouă ochiuri sau cartofi prăjiţi cu cârnaţi, ci chestii rafinate sau, măcar, dulci. Ăsta e acum omagiul suprem. Ele se dau în vânt după asta, cică ar denota sensibilitate, implicare, rafinament şi că eşti open minded adică nu pleci de la premisa ca locul femeii e la bucătărie şi bucătărie e un loc doar pentru femei.

(Nu, pe bune acum, dacă ai fi iubita lui Donald Trump, ce te-ar impresiona mai tare – să primeşti încă un nenorocit de colier cu diamante sau să-ţi pregătească masa chiar miliardarul? Ce te-ar convinge mai mult că te iubeşte?...)

Dar să revenim la checul nostru (adică al familiei mele). Prin muncă, graţie talentului de bucătar înnăscut, am devenit încet – încet o legendă printre prieteni. Mâncam în continuare cartofi prăjiţi cu cârnaţi, ouă ochiuri, dar ştiam să fac chec. Delicios. Pufos. Cu o crustă moale, dulce pe deasupra. Cu cacao şi câteva nuci aşa care se caramelizau la cuptor… Reţeta? Reţeta era simplă, aceeaşi de fiecare dată:

Ţârrrr! Ţârrr!… - Mamă, deci câte ouă ziceai? 6?... Aha… Şi parcă se bat separat, nu? Şi zahărul? Cu gălbenuşurile sau cu albuşurile? Cum, cu gălbenuşurile? Hm, deci nu pot să mănânc bezea… Naşpa…

Ţârrrr! Ţârrr!… - Tot eu sunt, câtă făină? Da, ştiu, mi-ai zis şi data trecuta, dar am uitat…

Ţârrrr! Ţârrr!… - Mda, am revenit. Praful de copt? Se amestecă cu făina?... Ghinion, deja am pus făina... Şi stai, nu închide? Cât se pune, o lingură sau o linguriţă? Tot pliculeţul?!

Ţârrrr! Ţârrr!… - Cu ce ung tava? Doar cu unt sau cu făină şi cu unt? Aha. Păi şi de ce râzi de mine, o fi a zecea oară când îmi zici, dar ţi-am mai spus că nu reţin prostii din astea…

Ieşea o minune de chec…

Citeşte aici partea a doua: Modernitatea – checul de pe internet