Foto Adriana Neagoe
Era ca şi cum ar fi trebuit să aleg de ce anume să mă îmbolnăvesc, de SIDA sau de cancer. E imposibil să preferi un tip de suferinţă celuilalt. Dacă tot e să mă îmbolnăvesc pentru că, din păcate, nu exista şi altă opţiune, atunci fie ce-o fi, dar nu vreau să aleg eu…OK, poate comparaţia e un pic exagerată în sensul că în urma votului de ieri nu o să moară (cred) nimeni. În schimb se va suferi şi se va suferi zdravăn. Dacă am aşteptat anul 2009 cu o strângere de inimă, confirmată din păcate, 2010 mă sperie de-a binelea. Criza economică, suprapusă peste, deja, o prea lungă criză politică şi combinată iresponsabilitatea oamenilor politici, va avea consecinţe la care mi-e frică să mă gândesc.
O singură satisfacţie – ştiu, meschină – am, gândul că toţi fanaticii care au votat acum cu încrâncenare, crezând că au ales personajul providenţial care îi va scăpa de tot ce nu i-a scăpat în cinci ani de mandat (corupţi, moguli, criză), îşi vor roade unghiile de ciudă peste mai puţin de un an. O să mai vorbim despre asta atunci, dacă vom mai fi în ţară.
PS. E incredibil ce ursitoare sadice a avut Geoană la naştere şi cum l-au blestemat să fie toată viaţa, nu prostănac, ci excesiv de prost. Bucuria de la anunţarea exit poll-urilor ar fi trebuit să-mi dea de gândit. Geoană nu putea să intre într-o situaţie în care să nu fie prost. Pur şi simplu nu era în firea lucrurilor. Prin urmare era clar că nu avea cum să fi câştigat alegerile. Singura situaţie acceptabilă în aceasta lume posibilă era ca Geoană să se fi bucurat ca prostul, el pierzând, de fapt, alegerile. Dacă nu era atât de prost, ar fi fost mai rezervat la anunţarea exit poll-urilor.
Fascinant de asemenea ce coaie a avut Băsescu. Am privit sute de imagini de la sediul din Modrogan din momentul anunţării rezultatelor. Absolut toţi cei prezenţi erau negri, nici unul nu mai părea să creadă ca a câştigat. Nici Băsescu nu era în apele lui, însă a găsit resurse (instinct de animal!? bluf genial!?) să strige „Victorie!”. S-a dovedit că a avut dreptate.
Am mai scris
3 comments:
Sa stii ca, dupa ce o zi intreaga am fost sigur ca Basescu pierde, exact cum spui tu, cand l-am vazut pe Geoana cum se bucura si pe Base cum vorbeste, am fost absolut sigur ca Base nu pierde, fie si numai conform bancului care se incheie cu "Da, da' tu ai 70%".
N-am fost la vot. M-au batut la cap toti. Fie cu "vrei sa mai stam 5 ani cu asta? sa-ti fure astia votul?" sau cu "e singur impotriva lor, el e unicul care se bate pentru noi"
(sesizati nuanta - cine l-a votat pe Geoana, l-a votat ca sa nu iasa Base; cine l-a votat pe Base, l-a votat pentru ca e Base)
Vroiam doar sa spun ca as fi mers la vot, daca aveam alta constitutie, ca sa-i stampilez pe amandoi si sa imi anulez votul.
Realizati ca daca era cu 50%+1 din voturile exprimate (nu din cele valabil exprimate, similara cu prevederea actuala), nici unul nu avea 50%, din cauza numarului mare de voturi nule... ar fi fost meritat.
Dar, credeti ca ar fi priceput?
Post a Comment