Wednesday, December 09, 2009

De la jogging la viol. Sau cum te bagă prietenii la puşcărie

Overture

Ţin de ceva vreme în draft două postări: una mai motivaţională aşa -„Cum m-am apucat de alergat”, iar cealaltă nu numai motivaţională, ci şi utilitară - „Influenţa alegatului asupra vieţii sexuale”. Nu le-am publicat pană acum pentru că tot aveam senzaţia că nu le-am găsit tonul potrivit. Mă rog, în cazul celei cu sexul mai aveam un motiv, îmi trebuie un specialist în formule matematice (şi, eventual, în excel) pentru a-mi genera nişte grafice complexe. Aşa că vă daţi seama ce surpriză am avut când am citit, pe blogul unui drag coleg, ambele subiecte tratate într-o postare care mă viza în mod direct.

Aşadar vă recomand cu căldură un nou text despre mine, al băiatului cu sânii (nume care i se trage de la o postare anterioară). E cea mai fun caracterizare caricaturizare a mea, pe care mi-a fost dat să o citesc până acum. Şi nu, nu mă prefac că am umor şi apreciez textul doar aşa, ca să las impresia că nu mă deranjează. Sincer, îmi place, e genial! Promit chiar că o să ţin un discurs de apreciere în memoria autorului după ce va sfârşi într-un stupid şi inexplicabil accident tragic.

Povestea lui Gheorghiţă, un băiat care se săturase să se remarce prin intelect 
Totul era aşezat în viaţa lui Gheorghiţă, lucru care nu îl împiedica, însă, să debordeze de paranoia.
Se trezea în fiecare dimineaţă cu gândul că aceea va fi ziua în care prietena lui îşi va da seama că Gheorghiţă nu e de nasul ei.
De la o vreme alerga câte patru kilometri pe zi, deşi el se lăuda că sunt şapte, convins că este considerat un ridicol ce pietonii pe care îi depăşea. Citiţi aici continuarea textului

9 comments:

Anonymous said...

oare asta e cronica unui viol anuntat?

Adrian said...

Dupa ce ca ai burta, ai si un simt al umorului dubios :(
Chestia aia nu e amuzanta nici daca te plateste cineva sa sustii asta.

George said...

ok, recunosc, am fost mituit. de fapt ce spun eu mituit, santajat de-a dreptul. daca nu dadeam link la postare si nu ma prefaceam amuzat, urma un text despre adevarata mea natura :P

acum serios vorbind, vreo 40 de oameni au ras la chestia asta. doar 3 oameni au considerat-o neamuzanta si naspa :) e o rata destul de buna, zic eu :D nici mie nu mi-ar fi iesit asa

adrian said...

Deci, asteptam cu invidie „Influenţa alegatului asupra vieţii sexuale”, pentru noi, astia cre nu ne-am apucat de alergat (inca).
Ce nu inteleg - cum poti sa te apuci de maraton si sa te pui 7 kile pe tine.
Sau mai relevant - peste 10% (ati vazut la alegeri ce mult inseamna un procent).

George said...

ce oameni rautaciosi! voi credeti tot ce vi se spune. daca zice bucatarul ca eu m-am ingrasat, chiar credeti ca m-am ingrasat?

de cand alerg am slabit vreo 3 kg. in conditiile in care am pus masa musculara serios. deci -5% pentru maraton :)

adrian said...

Si pe unde ai pus tu masa musculara?

dan said...

evident ca pe burta :))

rox said...

george, ignora-i! Sunt doar invidiosi:)

alina said...

doua precizari:

1. o incurajam pe Ioana sa denunte actele de violenta la care este expusa.

2. pot sa te ajut cu graficele alea in excel.