Puteţi afla cum, citind aici întreaga poveste. Later edit: Din motive care îmi scapă - autorul postării susţine, totuşi, sus şi tare, că nu a fost ameninţat cu castrarea de către colegă - povestea a fost ştearsă de pe blog. Mi-a dat însă voie să iau din cache-ul google şi sa o public aici.
Povestea visului meu erotic cu Gheorghiţă
Atenţie, acest text conţine interpretari de vise şi rigori ştiinţifice
Premise
Pentru a nu avea impresia că acesta este încă un text în care se introduce forţat un conţinut sexual pentru a aduce audienţă, simt nevoia să îl abordez cu o minimă rigoare ştiinţifică.
În apărarea mea, trebuie să recunosc din start că în preziua visului am citit un articol în Gândul care pleda pentru relaţiile sexuale la locul de muncă. Faptul că în vis apar cele trei personaje de care voi scrie mai jos nu este nici el întâmplător.
Personajele:
Eu – apar frecvent in visele pe care le am, deci nici o surpriză aici;
Gheorghiţă – îl ştiu de cinci ani, adică îndeajuns de mult cât să cunosc că în spatele aparenţei sale de cybernerd bate o inimă de star porno. Mai mult, în preziua visului am stat de vorbă cu el, l-am înjurat, ba chiar am comentat şi la blogul lui;
Maria – este o colegă de serviciu, o ştiu de patru ani, este femeie şi are sâni, deci nici o surpriză aici.
VISUL…
Maria stă relaxată pe scaun, la birou, în timp ce Gheorghiţă, sprijinit de spătar, o ţine în braţe şi vorbeşte despre lucruri interesante – evoluţia presei online, strategiile companiior de asigurări din România etc…
La un moment dat observ că ambele mâini ale lui Gheorghiţă se sprijină pe sânii Mariei, iar degetele lui se mişcă de-a lungul şi de-a latul lor fără nici o jenă.
Strig: “Gheorghiţă, nenorocitule, să nu crezi că păcăleşti pe cineva cu stratagemele astea de doi bani! Ia mâna de pe sânii fetei!”
Gheorghiţă răspunde cât se poate de puţin deranjat: “De ce să le iau, dacă îi place”?
Maria răspunde la rândul ei cât se poate de relaxat: “De ce să le ia, poate îmi place”…
Protestez în continuare, astfel încât Maria îl îndepărtează pe Gheorghiţă din spatele ei şi îl trimite lângă mine, în faţa ei. Apoi se apleacă peste birou şi dă startul unui concurs. “O să număr de la 10 la 0. La zero luaţi mâna”.
În momentul în care Maria începe să numere, Gheorghiţă o apucă pe Maria cu mâna stângă de sânul stâng, în timp ce eu o apuc cu mâna dreaptă de sânul drept, fiecare dintre noi manevrând obiectul de concurs cum ştie mai bine. “10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, zero!”
Gheorghiţă şi cu mine ne retragem sportiv mâinile în acelaşi timp. Maria părăseşte biroul câteva secunde. Eu şi cu Gheorghiţă ne ferim să ne privim în ochi.
Maria se întoarce cu două cartonaşe pe care le lipeşte pe perete.
Eu primisem nota 9. Gheorghiţă nota 8… Mă trezesc cu gândul că Gheorghiţă o să se supere pe mine.
Interpretări:
1) Gheorghiţă este un pervers chiar şi în visele altora;
2) Gheorghiţă reuşeşte să vorbească despre evoluţia presei online, strategii de marketing etc chiar şi în visele erotice;
3) Nota 8 obţinută de Gheorghiţă este mai valoroasă decât nota 9 obţinută de mine. Lăsând la o parte faptul că optul este o cifră eminamente erotică, dată pe spate poate însemna şi infinit. Pe când un nouă, fără să dea nimeni de şase înainte, e un fel de onanie… (Bucătarulflegmatic)
Nu ştiu dacă e de laudă sau nu. Ce pot spune e că, dacă aş fi fost în locul lui Danuţ, autorul postării şi unul dintre cei mai talentaţi oameni pe care i-am cunoscut, n-aş fi fost la fel de indulgent cu el, aşa cum a fost el cu mine. El n-ar fi primit de la mine notă de trecere :D .
1 comments:
bun textul amicului; buna si caracterizarea "inima de star porno"; banuiam eu ceva, dar nu aveam certitudini. aici se potriveste sintagma "prietenii stiu mai bine"..:)
Post a Comment