Azi se împlineşte un an. Un an de când îmi rod unghiile de invidie. Mă rog, nu mi le-am ros de la bun început, pe atunci nici prin cap nu-mi trecea că situaţia va lua întorsătura pe care a luat-o. Dar bazele ei fix acum un an au fost puse.
Erau vremuri în care criza se arăta încă blândă, iar eu şi alţi prieteni încă mai găseam motive şi resurse interioare să scriem pe un blog plezirist, cum ar spune unii, despre belşugurile noastre curente. Curente pe atunci. Nu trecu multă vreme şi în rândurile noastre se făcu simţit un deviaţionist. Nu mai scria despre călătorii, despre concerte, despre spectacole şi mai ştiu eu ce surse de hrană spirituală. Scria chiar despre hrana în cel mai strict sens cu putinţă, adică despre mâncare.
În timp ce eu visam la Toscana, deviaţionista noastră (pentru că, evident, era o ea), scria despre omletă cu jumări. În timp ce eu mă gândeam la b’estfest, ea scria despre bruschette cu roşii, busuioc, pătrunjel, ulei de măsline şi usturoi. Eram îngrijorat – ce e cu atâta mâncare pe blog?! La fel şi unii prieteni de pe mess: „ce e cu atâta mâncare pe blog?!”. Era momentul să iau situaţia în propriile mâini. Soarta blogului depindea de mine. Dacă deviaţionista noastră continua în ritmul ăsta am fi ajuns un blog culinar şi am fi sfârşit prin a publica reţete de Banana Bread sau mai ştiu eu ce altă minune. Era clar, ne-am fi pierdut toţi cititorii… Iar noi ne-am fi transformat din nişte hoinari, în nişte gurmanzi obezi. Or asta trebuia evitat cu orice preţ…
„Mazi, nu ţi se pare că scrii cam mult despre mâncare”, am zis eu, luându-mi inima-n dinţi, într-o zi. „#!/&¤$*^#%!!!” a răspuns Mazi. Iar după câteva zile a apărut Chez-Mazilique. Recunosc, la început nu mi-am ros unghiile de invidie, ci mi-am frecat mâinile cu satisfacţie şi am sărbătorit mâncând un Big Tasty de la McDonalds. Bucuria a fost însă de scurtă durată, ea a ţinut cam până în momentul în care Mazi a trecut în zelist pe lângă noi cam cum trece intercity-ul de Suceava prin gara Mizil. Nu-i nimic, să rămână cu traficul mi-am zis eu printre dinţi şi am mai postat pe belshug un text de mare audienţă în care visam să câştigăm un concurs al unei firme de prezervative
Cu timpul Mazi a ajuns în reviste, în ziare şi pe site-uri (inclusiv pe blogul Bucătarului Flegmatic), a fost invitată la târguri şi a gătit la diverse alte evenimente. Eu am mai postat pe blog un text, de data asta despre cum o să câştig un televizor la un alt concurs pentru bloggeri.
Cu timpul am realizat că m-am înşelat, că plezirismul nostru şi concursurile mele nu interesau pe nimeni. În schimb cupcake-urile lui Mazi deveniseră deja marcă înregistrată. Şi visând, ca de obicei, la celebritate, am sfârşit şi eu prin a mă apuca de gătit pe blogul personal. Cu ce rezultate, aţi văzut.
Acum, lăsând gluma la o parte, să nu se înţeleagă ca îmi arog vreun merit cu privire la succesul lui Mazi. Meritele şi talentul sunt exclusiv ale ei. Rolul meu a fost mic şi mai degrabă negativ. Iar textul de azi e doar un pretext pentru a-i ura, fără nici o urmă de invidie, cât mai multe cupcake-uri şi cât mai mulţi ani de blog de succes. Şi, Mazi, mai testează mâncare pe noi, please!
0 comments:
Post a Comment