Visez că o să mor cu sute de cabluri încolăcite în jurul meu, după ce mi-am împiedicat de unul din zecile de încărcătoare care stau vârâte în prize prin casă. Sau că o să-mi iau un avânt prea mare câd o să arunc furios imprimanta pe geam şi o să cad odată cu ea. Sau că o să mă chinui cu vreo tumoare provocată de efectele combinate ale routerelor wireless, telefoanelor mobile şi ale celorlalte aparate electrice şi electronice din jurul meu. Asta după o săptămână de coşmar. De coşmar tehnologic.
Totul a început joi dimineaţa. Îmi iau eu iPhone-ul ca de obicei, să citesc ultimele ştiri liniştit acolo unde mai nou până şi regele merge cu iPhone-ul, şi constat că Rock îmi pune la dispoziţie 7 update-uri. Vreţi să le faceţi? Sigur, îmi zic eu, trecând delicat degetul peste touchscreenul capacitiv al device-ului. Se instalează vreo două update-uri, se închide şi aşa rămâne. Oricât am încercat să-l deschid ulterior, nimic. Măr muşcat şi atât.
…Nu e deloc o decizie uşoară. Cu cea veche (cu vista, dupa ce avusesem o alta cu xp) te obişnuiseşi, îi cunoşteai deja toate defectele (şi slavă domnului Bill Gates, avea o grămadă) dar ştiai cum să te porţi cu ea şi ce aşteptări să ai. Ce naiba, fusese practic prima şi cea mai serioasă relaţie a ta. Deşi te scotea deseori din minţi, nu găseai niciodată suficientă putere şi curaj să o înlocuieşti. Auziseşi tu pe la unii că mai există şi altfel de relaţii, vedeai pe alţii că par foarte mulţumiţi de ale lor, mult mai arătoase, pe care le afişau cu mândrie peste tot, dar te temeai să nu faci vreo greşeală, sărind din lac în puţ.
Există în viaţa fiecărui bărbat un colţ plin de cabluri. Fie că le ţine într-un sertar, fie că sunt într-o cutie prin debara, cablurile (alături de patent şi, de ce nu, bormaşină) nu pot lipsi din recuzita masculină. Şi, oricât de greu v-ar fi vouă, fetelor, să credeţi, chiar avem nevoie de fiecare centimetru liniar din măţăraia aia colorată care vă scoate din minţi.
Un bărbat calculat, prevăzător, aşa cum vi-l doriţi voi, trebuie să fie pregătit pentru orice, or niciodată nu ştii când vei fi nevoit să conectezi ceva la altceva, ce va fi acel ceva şi de ce mufe dispune… E cam ca la sertarul vostru de dresuri. Alea câteva sute care nouă ne par toate la fel, deşi pentru voi fiecare exemplar joacă un rol precis, chiar vital, într-o combinaţie vestimentară anume, reală sau imaginară. Singura diferenţă e că noi nu avem nimic împotriva sertarului cu dresuri şi chiar ne place când le purtaţi, în timp ce voi urâţi cutia noastră cu cabluri şi refuzaţi să le înţelegeţi utilitatea.
Şi dacă nu mă credeţi că nici un cablu nu e inutil, le iau pe rând pe cele pe care le deţin. Dacă cineva reuşeşte să-mi argumenteze ca n-am nevoie de vreunul, i-l fac cadou.
1. Cablu RCA – acum pe bune, mai e cineva care nu ştie la foloseşte banalul cablu RCA? E cel mai răspândit conector audio-video. Aproape orice dispozitiv audio-video are o intrare sau o ieşire de tipul astă. Mă rog, tipul astă e destul de variat şi el
2. Cablu RCA audio stereo – bun la conectarea oricărei surse de semnal audio la amplificatorul combinei audio sau la amplificatorul sistemului home cinema.
3. Cablu RCA audio stereo cu conectori mamă / tată – îl folosesc pe post de prelungitor pentru a transporta semnalul audio de la consola WII la home cinema (cablul original e prea scurt şi nu ajunge simultan şi în tv şi în amplificator)
4. Cablu RCA video composite – dacă vreau să conectez un DVD player mai vechi la un televizor vechi. E drept, pe astă nu-l prea folosesc, dar nu ştii niciodată când poate suna vecina la uşă să ceară împrumut fix un asemenea cablu
5. Cablu RCA component – leg un dvd player mai vechi (a se citi fără HDMI) la un televizor mai nou. Oferă o imagine calitativ superioară cablului RCA video composite.
6. Cablu S-Video – conectam pe vremuri calculatorul la televizorul vechi prin intermediul unui adaptor S-Video – Scart. Acum nu îl mai folosesc, e drep, dar cum spuneam mai sus, dacă suna vecina…
7. Cablu jack – RCA Stereo – conectez fie iPodul, iPhone-ul sau laptopul la combina audio sau la home cinema, fie camerele foto Canon la televizor
8. Cablu cu conectori jack tată - tată – un cablu extrem de util dacă vrei să digitizezi o înregistrare de pe un reportofon vechi sau dintr-unul din care nu se pot descărca fişierele audio. Scoţi semnalul prin ieşirea de căşti şi-l introduci în calculator prin Line-in
9. Cablu lung cu conectori jack tată – jack mamă – îl foloseam pe vremea când calculatorul era departe de combina audio, pe post de prelungitor ca să scot semnalul audio prin combină.
10. Cablu scart – leagă receiver-ul antenei de satelit la LCD
11. Cablu scart ecranat, cu conectori auriţi – îl foloseam pentru a lega DVD playerul vechi de televizor. Acum nu-l mai folosesc pentru receiver că e prea scurt, însă nici nu-mi vine să-l arunc pentru ca e aurit şi a costat undeva peste 100 ron.
12. Cablu optic – transmite semnalul audio din receiver-ul antenei de satelit la sistemul home-cinema
13. Cablu HDMI cu conectori auriţi – leagă DVD playerul cu upscaling la LCD
14. Cablu pentru Wii cu video composite (cablul cu care vine consola) – nu-l folosesc acasă, dar e bun dacă iau consola la vreun prieten cu televizor vechi
15. Cablu pentru Wii cu video component, ecranat şi cu conectori auriţi – leagă acum consola de LCD şi home-cinema.
16. Cablu VGA – conectez laptopul la LCD
17. Cablu ethernet (RJ-45) – pentru conectat diverse dispozitive la reţea
18. Cablu de telefon (RJ-11) – pe vremuri conecta modemul la priza telefonului. Acum cred că îl ţin tot pentru vecină
19. Cabluri de date pentru iPone, iPod – pun muzică, instalez aplicaţii, fac jailbreak, d’astea…
21. Vreo 5 cabluri USB – utilizare universală, după cum le spune şi numele
22. Alte 4 – 5 cabluri cu mufe usb – miniusb – conectează la calculator telefoane Nokia, hard disc extern, mp3 player, reportofon digital etc
23. Cablu de date pentru telefoane Sony Ericsson – pentru descărcat poze, pus muzică, făcut back-up la agendă…
24. Cablu de imprimantă - pentru imprimantă, evident
Ok, acum vă întrebaţi de ce a trebuit să vă plictisesc cu toată enumerarea asta pe care aţi scanat-o, preţ de câteva secunde mai sus. Pai am vrut să rămână consemnat. Şi e si un semnal de alarmă, aşa, mascat.
În urmă cu câteva zile, cele câteva sute de cd şi dvd depozitate într-o cutie Ikea (reprezentând întreaga mea colecţie de filme, jocuri, porno şi muzică, strânsă de-a lungul anilor) au fost exilate într-un colţ greu accesibil dintr-un dulap. Şi asta numai după ce tentativa de a mă persuada să le arunc a eşuat. Cutia de la Ikea a fost repede ocupată cu cizme şi pantofi.
Cele câteva aluzii cu privire la interesul meu exagerat şi de neînţeles pentru cabluri, combinat cu imaginea eşarfelor şi a genţilor care nu mai au loc în cutiile deja existente, mi-au provocat un vag sentiment de îngrijorare al cărui rezultat tocmai l-aţi citit.
L-am cumpărat să mă bucur şi eu de muzică în orele pe care le petreceam alergând sau făcând diverse exerciţii la sală. Acum câteva luni eram oarecum încântat de el, părea a fi numai bun pentru asta. OK, nu avea butoane, nu avea display, dar cine stă să butoneze la mp3 player sau să se uite la ecran când face sport.
Designerii de la apple se gândiseră fix la cei care fac sport când au conceput noul Shuffle – avea clemă pentru a-l prinde de trening, era incredibil de uşor, avea telecomandă la îndemână şi nu fusese împopoţonat cu nici o chestie inutilă care să-l facă mai scump şi mai complicat. Ba chiar clipul de prezentare de pe site-ul apple ni-l arăta purtat de o tipă care face jogging, de o alta care merge pe o bicicletă... Ce putea fi mai clar de atât?!
Eh, deşi e pentru sportivi, designerilor de la apple le-a scăpat un mic amănunt. Mic şi neimportant. Nici nu poţi să-i acuzi măcar. Cine putea să-şi imagineze că oamenii când fac sport… transpiră?! Ca să nu mai zic că transpiratul e ceva inestetic, iar designerii de la apple sunt nişte aşi ai esteticii, după cum bine ştim.
Consecinţa este că, după 50 de minute de alergat, controlerul plasat în dreptul gatului devine inutilizabil. Un strop de transpiraţie dacă pică pe el, nu mai răspunde la nici o comandă – nu poţi să mai opreşti playerul, nu poţi să-l dai mai tare sau mai încet. Rămâi cu playlistul pe care erai, în heavy rotation…
Aşa că, mai nou, când mă întorc de la sală, nu mai am doar grija echipamentului – sa-l pun la spălat. Acum trebuie să întind şi iPod-ul Shuffle-ul pe calorifer şi să mă rog să se usuce controlerul până data viitore când mă duc la alergat…
Steve Jobs a revenit pe scenă pentru a lansa gadgetul despre care se vorbeşte de mai bine de jumătate de an. S-a dovedit un iPhone mult mai mare. Fiind mult mai mare, nu mai poate fi folosit pe post de telefon. În schimb, la prima vedere, pare foarte bun la citit, aşa că poate trece drept un eBook foarte bun, doar că e unul foarte scump. Prezentarea îl mai recomandă pentru văzut filme şi fotografii.
Specificaţii
- touchscreen capacitiv de 9,7 inch, rezoluţie 1024x768 pixeli, 132 pixels per inch (ppi)
- greutate 680 g - model cu Wi-Fi, 730 g – modelul cu Wi-Fi + 3G
- grosime 1,34 cm, lungime 24,28 cm şi lăţime 18,97 m
- procesor Apple de 1GHz, numit „A4” şi dezvoltat de P.A. Semi team.
- autonomie de 10 ore în condiţii de utilizare normală şi de până la o lună în standby
- foloseşte iPhone OS 3.2.
- memorie internă de 16, 32 şi 64GB.
- iPad dispune de un dock connector cu 30 de pini
- difuzor (mono), microfon, accelerometru şi compas
- 3.5-mm stereo jack
- conectivitate bluetooth şi WiFi 802.11 a/b/g/n,
- poate fi conectat printr-un dock special la o tastatură externă
- conectivitate 3G (pentru anumite modele)
- Pe teritoriul SUA, modelele WiFi-only vor fi livrate în 60 zile, iar cele 3G în 90 de zile
Preţuri
- 16GB - $499, 32GB - $599, 64GB - $699 (versiunile doar cu WiFi)
- 16GB - $629, 32GB - $729, 64GB - $829 (versiunile cu WiFi şi 3G)
Pozitive
- Peste 140.000 de aplicaţii disponibile de la bun început. Toate aplicaţiile pentru iPhone sunt compatibile cu iPad, ele rulând fie la dimensiunea originală, fie în full screen
- Displayul mult mai mare permite afişarea paginilor de internet în întregime. Redactorii de la engadget s-au arătat impresionaţi de viteza de randare şi încărcare a paginilor, semn că noul procesor apple îşi face treaba bine
- Spre deosebire de iPhone, acum poţi citi cărţi pe ecran. Apple îţi pune la dispoziţie o nouă aplicaţie – iBook şi un noi magazin iBook Store de unde pot fi cumpărate cărţi ale unor edituri precum Penguin, Macmillion, Simon & Shuster
- Autonomia şi displayul mare îl fac un dispozitiv interesant pentru vizionat filme
- (Update) Versiunile 3G nu vor mai fi blocate într-o singură reţea de telefonie mobile. Utilizatorii nu se vor mai fi captivi ai unui singur operator.
Negative
- Deşi stocarea şi afişarea de fotografii e unul dintre punctele de care a pus accentul prezentarea, nu există nici nici un slot pentru vreun timp de card. În buna tradiţie apple, pot fi cumpărate separat adaptoare pentru SD card sau pentru cablu usb, care să permită descărcarea fotografiilor direct din cameră
- Nu există nici o cameră foto. Nici pe faţa, nici pe spatele dispozitivului. Luaţi-vă gândul de la videoconferinţe
- Cel mai grav lucru mi se pare cel remarcat de cei de la engadget, care au avut ocazia să se joace cu un iPad – La fel ca la iPhone, nu există multitasking! Nu poţi rula două aplicaţii simultan, ceea ce, pentru 2010 pare de neimaginat
- Tot cei de la engadget confirmă ceea ce se vedea şi în prezentarea lui Steve Jobs, nu există suport pentru flash. Din nou, pentru un asemenea dispozitiv pare de neimaginat
- (Update) Modelele 3G nu mai folosesc cartele SIM obişnuite, ci "micro SIM". Nu ştiu în ce măsură operatorii din România oferă astfel de SIM-uri, aşa ca funcţia 3G ar putea fi inutilizabilă la noi, cel puţin pentru început.
- (Update) Cei care au avut ocazia să-l testeze se plâng deja de probleme în utilizarea tastaturii virtuale. În landscape, practic nu poţi să ajungi la anumite litere şi să ţii şi iPad-ul în acelaşi timp. Nici nu-l poţi ţine pe masă în timp ce tastezi, pentru ca spatele nu este drept.
Potrivit lui Jobs, iPad-ul ar trebui să stea în intervalul tehnologic dintre iPhone şi laptopuri, acolo unde au încercat să se plaseze netbook-urile. Din păcate preţul şi limitările, unele extrem de serioase (cum sunt absenţa multitaskingului şi a suportului flash), nu-l recomandă drept un concurent serios pentru netbook-uri. Va deveni cu siguranţă noua fiţă, industria se va raporta la ce a făcut apple, însă mă îndoiesc că va reedita succesul iPhone-ului.
Dacă iPhonul era un produs inovator în momentul apariţiei, total diferit numai de celelalte telefoane, ci şi de de orice altceva, iPad-ul nu mai pare ceva atât de revoluţionar (practic e un iPhone mai mare fară suportul pentru convorbiri). Comparându-l cu celelalte dispozitive din segmentul pe care îl atacă, în ciuda avantajelor (autonomie, ecran excelent, touchscreen capacitiv), nu poţi să nu-i remarci limitările şi să nu ţii seama de ele.
Ştiu, n-am mai dat pe blog de ceva vreme, dar, credeţi-mă, am o scuză foarte bună. Mi-am luat iPhone. Nu râdeţi! Habar n-aveţi (în caz că nu deţineţi şi voi unul) ce înseamnă să ai iPhone. Nu-i deloc un lucru simplu. La iPhone e de muncă, nu glumă – zeci de pagini de documentaţie de citit, zeci, dacă nu sute, de forumuri de cercetat, câteva zeci de mii de aplicaţii prin care să scotoceşti - pentru a avea smartphone-ul de care să fii mulţumit. Până nu demult, mă uitam ironic la cei care-şi fluturau iPhone-ul. Acum îi privesc cu respect. Am aflat într-un final că sub ţoalele şi gesturile hipstereşti se ascund, de fapt, adevăraţi eroi ai tehnologiei.
Totul a început de sărbători când soră-mea a venit de la Londra cu un iPhone 3G. Codat în O2. Aşa că trebuia decodat şi spart. Mă pun eu pe scormonit internetul pentru cea mai bună soluţie de jailbreak şi unlock şi optez, în final, pentru cea mai simplă, evident - blackra1n si blacksn0w (un tutorial aici). Nu înainte de a face update la firmware, pentru a aduce telefonul la versiunea 3.1.2. :)
După ce am făcut jailbreak şi unlock m-am pus pe săpat pe internet pentru a repara ce au stricat jailbreak-ul şi versiunea 3.1.2. Dacă problemele cu wifi-ul s-au rezolvat repede (tutorial aici) – pentru un „push fix” (ca să îmi meargă şi mie youtube-ul şi push notificaţiile ca la un om normal) am căutat vreo 3 săptămâni. Toate repozitory-urile pentru cydia unde era semnalat fixul pe forumuri erau offline. Majoritatea funcţionaseră până fix cu o zi înainte să aflu eu de ele. (jailbreak, push fix, repozitories, cyidia – acum pe bune, vedeţi şi voi ce terminologie eşti obligat să adopţi dacă vrei să ai un iPhone funcţional fără să dai bani grei la vreun spărgător profesionist de iPhone-uri?) Într-un final, printr-o minune, am găsit un push fix pe http://www.sinfuliphonerepo.com/ (sper să mai fie funcţional).
Şi să nu credeţi că asta a fost tot. Greul abia de aici a început. A trebuit după aceea să caut o soluţie care să-mi permită multitaskingul. Da, la iPhone nu ai funcţia aia banală care să-ţi permită să rulezi în background yahoomessenger-ul în timp ce îţi verifici gmail-ul. Vrei să deschizi o nouă aplicaţie? O închizi pe cea în care eşti. Până la urmă am instalat ProSwitcher (tutorial aici) şi deocamdată sunt mulţumit.
O altă problemă era absenţa tethering-ului (adică să conectez prin cablu sau prin bluetooth iPhone-ul laptop şi să-l folosesc pe post de modem pentru a naviga pe internet). La SonyEricssonul meu P1 funcţia era una banală. Pentru a o activa la iPhone, Orange îţi cere 4 euro pe lună. Până la urmă am găsit o soluţie aici. La mine funcţionează.
Apoi m-am pus pe scotocit cu Cydia şi Rock după aplicaţii dezvoltate de comunitate. Încă mai răscolesc pe acolo. La fel pe App Store. Dacă voi credeţi că e uşor să te descurci printre zecile de aplicaţii gratuite (şi unele inutile) care fac acelaşi lucru, încercând să o descoperi pe cea mai bună, sau să îţi dai seama dacă funcţiile suplimentare ale variantelor pro merită să cheltuieşti bani pe ele, atunci sunteţi naivi. De exemplu eu încă încerc să mă dumiresc dacă Twitterrific e mai bun decât TweetDeck şi dacă merită să dau banii pe varianta pro. Şi apropo de Twitter, ştiaţi că şi pentru o banală chestie cum ar fi să pui pe twitter un amărât de link la o pagină web pe care ai descoperit-o în safari la iPhone e nevoie de un tweak special (soluţia aici)
Despre cum instalaţi ipa pe iPhone (adică despre cum instalaţi aplicaţii crack-uite găsite pe torrente) nu o să vă povestesc pentru că nu e ceva legal. Dar sunt convins că, dacă vreţi să încălcaţi legea, ştiţi cum să apelaţi la google pentru asta.
Acum înţelegeţi şi voi prin ce a trebuit să trec pentru a avea un smartphone satisfăcător şi de ce n-am mai apucat să dau pe aici. Şi încă n-am terminat. (Încă sunt în căutarea unei aplicaţii care să-mi permită administrez blogul direct de pe iPhone.)
Altfel e un telefon foarte bun, doar că nu prea apuc să-l şi folosesc ca telefon pentru că se descarcă înainte de asta. Aşa că dacă mă sunaţi şi nu răspund, nu vă faceţi griji, probabil am lăsat iPhone-ul undeva la încărcat…
Pentru că se apropie o dată importantă pentru un egocentric ca mine, îmi permit, lăsând ipocrizia păguboasă la o parte, să fac un wish list cu obiecte la care visez şi pe care nu o sa le am, probabil, niciodată. Aşadar:
Playstation 3
Pentru că în orice bărbat adult de 32 de ani se ascunde un puşti iresponsabil căruia îi stă gândul la joacă.
Pentru că interacţionează foarte bine cu asta, cadou primit anul trecut de la dragii mei colegi.
Pentru că o să pot da movie night (pentru prietena Mazilu) cu filme în HD
Pentru că în orice bărbat adult de 32 de ani se ascunde un puşti iresponsabil căruia îi stă gândul la joacă… şi mai are şi prieteni (prietene) care fac fix acelaşi lucru.
Pentru că se apropie sezonul de iarnă, ne expiră abonamentul la bazin, iar asta o să-mi dea senzaţia că încă mai fac ceva sport în casă.
Pentru că se pot face delicioase filmuleţe compromiţătoare cu prietenii schimonosindu-se in faţa televizorului. (Mazi, cât dai să nu public material ilustrativ aici)
Pentru că movie night-urile se pot transforma astfel în wii night.
(Şi wii-ul taman ce s-a ieftinit. Aici există şi un inconvenient, wii-ul e alb şi strică feng shui-ul Ioanei din living. Dar cred că poate fi ascuns pe undeva)
Pentru că, deşi ştiu că e un aparat mai degrabă prost, sunt de asemene conştient că nu o să folosesc niciodată un DSLR cât să merite investiţia. Nu vreau să car obiective, genţi, body-uri grele, baterii propietare sau mai ştiu eu ce.
Pentru că e mic, uşor, simpatic, şi e Canon. A, şi are mai puţini pixeli decât altele ceea ce, pentru cei care nu ştiu, e un lucru foarte bun.
(Asta pare că se scumpeşte pe zi ce trece, nu se ieftineşte. Iar camerele foto noi par să fie tot mai proaste şi mai scumpe. Canon PowerShot SX 110 IS – mi se pare un compromis rezonabil)
Oricine, văzând un film porno (să ridice mână ala care nu recunoaşte că se uită), şi-a dorit la un moment dat o rezoluţie mai mare, o imagine mai clară, un close-up mai bun. În sprijinul consumatorilor de porno, adică al oamenilor, s-au inventat, după cum ştiţi, formatele video HD.
Citeam mai demult că, la fel ca în războiul standardelor pentru videocasete, şi în războiul HD DVD – BluRay un cuvânt greu de spus în impunerea câştigătorului l-a avut industria porno. Aşa cum pe vremuri noi am ajuns să avem casete VHS şi nu Beta pentru că industria porno a preferat acest format, acum avem BluRay şi nu HD-DVD şi pentru că filmele porno ajungeau mai uşor la adolescenţii plini de coşuri, cărora părinţii au făcut greşeala să le cumpere PS3.
Graţie lor o avem noi azi pe Stoya, în 1080p, pe discul albastru.
Şi totuşi, ca să revin la bucătăria din titlu, cât de mult putem împinge obsesia noastră pentru detalii, acum că tehnica ne-o permite?
Ieri am văzut pe un blog culinar pozele astea (click pe ele pentru a le vedea la rezoluţia nativă):
Bun macro, nimic de zis, dar să vezi asta pe un blog culinar e (şi acum justific preambulul) ca şi cum te-ai uita la un film porno HD, filmat atât de aproape încât poţi vedea porii actriţelor, câte un fir răzleţ de păr şi, Doamne fereşte, vreun coş neacoperit de machiaj. Nu mai e nimic fun, e deja anatomie. Sau, din punct ce vedere culinar, nu te mai gândeşti la cât de bună e mâncarea, ci îţi aminteşti de manualul de chimie organică…
Şi, ca să fac un pic de reclamă prietenilor, eu prefer în continuare pozele de aici :)
De ieri am o nouă jucărie. Un iPod Shuffle 3G de 2 Gb.
Am vrut un mp3 player foarte mic pe care să îl folosesc în principal (dacă nu exclusiv) când alerg. Nu voiam să dau mulţi bani pe el (maximum 250 lei), dar voiam să aibă măcar performanţe medii. Şi musai clips cu care să-l prind de trening.
Prima surpriză, căutând prin magazinele de la noi (atât online cât şi offline), a fost să constat că oferta de mp3 playere cu clips este extrem de redusă. Ceva de la Sansa şi un Samsung destul de mărişor, cu o clama ataşabilă. Altfel, o mulţime de prostioare mici, de la Samsung, Philips, Creative, dar fără nici un sistem de prindere rezonabil.
În final am avut de ales între iPod shuffle şi un Sony Wearable MP3 player. Cum cel din urmă depăşea bunişor bugetul şi nici nu voiam să par ca un maimuţoi extraterestru cu antenuţe alergând prin parc, am ales iPod Shuffle. Din păcate n-am mai prins lichidarea de stoc la iPod-urile din generaţia anterioară, care îmi par în continuare mult mai practice, aşa că pentru 262 lei m-am ales cu noul iPod Shuffle de 2 Gb.
La ce concluzii am ajuns după alergarea de azi:
Plusuri
- E incredibil de mic şi de uşor – doar 10.7 grame. Nu există riscul să alunece, de orice l-ai prinde.
- Calitatea audiţiei e peste media playerelor cu care am avut de a face. Fireşte, puriştii vor bombăni, dar pentru mine e absolut satisfăcător.
- Căştile nu alunecă, cum mă temeam că se va întâmpla.
Minusuri
- Formatul proprietar al căştilor. Fiind controlat prin intermediul unor mici butoane plasate pe cablul caştii din dreapta, playerul nu suportă decât căşti speciale.
- Cablul relativ scurt. Prins de buzunarul pantalonilor de trening, căştile sunt aproape fixe, iar eu nu sunt înalt. Cineva mai înalt va fi nevoit să-i găsească un alt loc de prindere.
- Nu e propriu-zis un minus, dar modalitatea de control necesită un pic de timp pentru acomodare. Apoi devine fun…
PS. Instalarea iTunes m-a readus în faţa unui mai vechi motiv de enervare. Niciodată când se vorbeşte de rata ridicată a pirateriei din România nu se pomeneşte şi de lipsa posibilităţilor legale de a cumpăra muzică online. iTunes Store nu vinde muzică în România, deşi vinde aplicaţii pentru iPhone sau iPod touch. La fel şi celelalte magazine care distribuie conţinut digital online. Cine îmi spune cum pot cumpăra, legal, albumul asta, pe care îl caut de un an, primeşte cadou orice album doreşte.
PPS. Şi că tot veni vorba de muzică, vreau recomandări de muzică pentru alergat. ("Motivaţională" aşa :) dar nu stupidă) Azi m-am delectat cu asta, dar mai vreau şi altele.
Cel mai frumos loc în care eu şi Ioana ne-am cazat vreodată n-a fost nici la Roma, nici la Barcelona, ci într-un sătuc din Transilvania pe care nu o să-l găsiţi pe hartă...
Ce Dumnezeu să cauţi cu Fiat Sedici off-road, v-aţi putea întreba… E, fix chestia asta ne întrebam eu şi Ioana duminică la 5 dimineaţa, în mijlocul pustietăţii...
