Un prost pe zi. Azi, eu!

Sursă foto: MediafaxFoto

Ca şi cum nu era de ajuns că o sa-mi las de săptămâna viitoare maşina în service pentru câteva zile bune (jur că n-a fost vina mea, dovadă că mi-o repar pe RCA-ului boului care mi-a tăiat faţa fără să se asigure), azi mai era să-mi las şi permisul în mâinile unui poliţist de la rutieră.

Nu ştiu dacă vi se întâmplă şi vouă, dar eu m-am trezit, de exemplu, cu un set de vorbe care mi-au rămas, fără să vreau, întipărite în minte şi mă surprind, din când în când, meditând tâmp la valabilitatea lor universală. O astfel de vorbă e cea spusă hâtru de un poliţist gras în ziua în care am dat examenul auto: „Să nu credeţi că noi suntem aici să vă dăm permisul… (pauză pentru efectul dramatic). Noi vi-l împrumutăm. Pentru că tot la noi se întoarce. Mai devreme sau mai târziu…”

Ce glumă proastă mi-am zis eu atunci, imaginându-mi cum o repetă, cu acelaşi ritm şi cu aceeaşi pauză dramatică, în faţa fiecărei serii de candidaţi timoraţi. Şi acum mi se pare de rahat, dar cred că e şi ceva adevăr pe acolo, că prea aleargă poliţiştii după sărmanii şoferi să le ia carnetele de parcă n-ar fi ale lor (ale şoferilor).

Dar revenind la mine şi la prostia mea de azi. Cum conduceam eu, pe la amiază, proaspăt ieşit de la bazin şi de la saună, cu sângele îngroşat şi gândul aiurea, intru pe Magheru. Aici, un poliţist, deşi era roşu la semafor, îmi face semn să trec. Trec fericit, gândind că e şi poliţia bună la ceva, şi ajung la Romană. Aici, evident alt poliţist. Semaforul era însă verde aşa că, dacă m-aş fi gândit mai bine la schema poliţist-semafor de mai devreme, ar fi trebuit să intru în alertă şi să opresc. Dar n-am făcut-o. Intru în intersecţie şi văd că poliţistul ridică mâna dreaptă, vertical, deasupra capului ca şi cum m-ar saluta. Mă abţin cu greu să nu-i fac şi eu cu mâna, şi accelerez. Poliţistul fluieră şi mai tare, vizibil iritat, şi se aşează chiar pe bandă mea blocându-mi calea. „Hm”, îmi zic, deci chiar pe mine mă saluta, nu pe şoferii din spate. Îl văd că zice ceva, dar nu aud ce. Prin urmare mă mai apropii vreo 2 metri de el, să aud mai bine. Poliţistul turbează: „Am spus să daţi înapoi!”(de fapt, grafierea corectă e: AM SPUS SĂ DAŢI ÎNAPOI!!!!”)

Aici e timpul pentru o altă paranteză: nu vi se pare stupidă ambiţia asta a poliţiştilor ca, după ce ai făcut, evident, o prostie, să te pună să o repeţi!? Adică: Să zicem că eşti pieton şi traversezi pe roşu. Mai ai doi paşi de făcut până la trotuarul celălalt şi te vede un poliţist care te fluieră şi te obligă să te întorci. Tu, nedumerit, mai dai să faci un pas. Ok, ai comis-o, dar mai ai doar un pas şi jumătate şi o să fii iar în siguranţă pe trotuar. Poliţistul, isteric, nu şi nu, tu trebuie să te întorci, tot pe roşu, evident, şi să aştepţi culoarea verde a semaforului. E cam acelaşi lucru l-a făcut şi cu mine. Mai aveam fix un metru şi ieşeam din intersecţie. E, nu, a trebuit să dau înapoi, toată intersecţia, să treacă coloana oficială şi apoi să reintru frumos, regulamentar, la semnalul lui.

E inutil să vă mai zic că semnalul lui a fost urmat de un alt semnal de tragere pe dreapta. Mă rog, pe stânga în cazul astă. Se prezintă şi-mi cere actele. Eu îmi cer scuze. El că ce voiam să fac, să dau peste el, eu încerc să-i explic că pur şi simplu am crezut că le face semn celor din spate. Se uită în acte. Eu îmi amintesc ceva şi îi smulg talonul din mână. Era talonul de la altă maşină, aşa că mă pun pe scotocit după al meu. Îl găsesc şi, într-un final, îl dau pe cel bun. Face o referire la reţinerea carnetului, eu fac feţe feţe, mă întreabă dacă conduc din 2006, eu zic că da, el, dacă numai duminica, eu sunt dispus să zic că da, numai să-mi dea carnetul înapoi. Mă gândesc să-mi trag faţa nevinovată aşa, care avea un succes nebun la secretara de la facultate când făceam câte o prostie. Mi-o trag. El se uită fix la mine şi-mi zice că nu vede nimic de râs în asta.

După o tăcere destul de lungă (e clar lucru, poliţiştii ăştia nu numai că ştiu ce e ala efect dramatic, dar ştiu să-l şi folosească) îmi înapoiază actele şi-mi recomandă să fiu mai atent. „Nu de alta, dar să nu faceţi, Doamne fereşte, şi vreun accident”, mai adaugă poliţistul privind în treacăt aripa mea stânga distrusă şi bara din faţa care atârnă într-o poziţie nefirească, ca mai apoi să se întoarcă impasibil în intersecţie.